Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.11/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 februarie 2004

30. Propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.4, alin.1, al Legii nr.9/1998, privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 sept.1940 (retrimisă comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 174/2003

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Supun atenţiei dumneavoastră propunerea legislativă pentru modificarea prevederilor art.4 alin.1 a Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Domnul Timiş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Timiş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La această propunere legislativă avem avizul negativ al Consiliului Legislativ, de asemenea, avizul negativ al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi avizul favorabil al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Membrii Comisiei juridice au examinat propunerea legislativă privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940. Reprezentantul iniţiatorilor, domnul deputat Dan Brudaşcu, Grupul parlamentar al PRM deşi invitat să participe la dezbateri, nu a fost prezent. Obiectul de reglementare al iniţiativei legislative îl constituie modificarea prevederilor art.4, alin.1 din Legea nr.9/1998. După examinarea propunerii legislative, a expunerii de motive la aceasta, a avizului negativ şi a punctului de vedere al Guvernului, membrii comisiei s-au pronunţat împotriva adoptării acestei iniţiative legislative.

În consecinţă, vă propunem respingerea propunerii legislative. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Mardari, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Mardari:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Legea nr.9/1998 se referă la refugiaţii din Cadrilater, cărora li se acordă compensaţii pentru bunurile rămase în Bulgaria. Deşi această lege a intrat în vigoare de peste 5 ani, mai există cetăţeni care nu au reuşit să-şi depună în termenul legal cererile însoţite de actele doveditoare. Propunerea mea legislativă şi a colegului Brudaşcu prevede să le mai acordăm o şansă prin decalarea termenului de acceptare a dosarelor până la 30 iunie a.c.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a dat un aviz de principiu favorabil. Nu înţeleg atitudinea Comisiei juridice, unde a avut loc dezbaterea pe fond. Propunerea legislativă, deşi conţine un singur articol, a stat la această comisie un an de zile, din februarie 2003 până în prezent. După o analiză continuă şi îndelungată, membrii comisiei au decis să întocmească raport de respingere.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă rog să aprobaţi retrimiterea propunerii legislative la Comisia juridică. Se pare că mai este necesar ceva timp pentru ca membrii acestei comisii să ia o decizie corectă, justă şi mai ales umană. Argumentele ar fi următoarele:

l - statul bulgar a plătit statului român despăgubirile pentru bunurile rămase în Cadrilater;

2 - s-au rezolvat prea puţine dosare din cele peste 5000 depuse până în prezent şi ca urmare, nu mai contează câteva sute care se vor mai depune şi,

3 - deşi am rugat secretariatul Comisiei juridice să fiu chemat la dezbaterea pe fond, nu s-a întâmplat acest lucru. Astăzi s-a făcut referire că a fost chemat domnul Dan Brudaşcu, dar eu zic că fiind şi eu iniţiator la această propunere legislativă, era cazul să fiu chemat, cu atât mai mult cu cât am vorbit la secretariat. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Domnul Brudaşcu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Brudaşcu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu aş dori doar să atrag atenţia asupra următorului aspect foarte important. Până în momentul de faţă au fost rezolvate efectiv un număr de 960 de cazuri din cele 5000 depuse şi din evidenţele obţinute cu prilejul documentării ar mai fi până în acest moment în jur de 35.000 de cereri care ar trebui să fie puse de către cei care sunt îndreptăţiţi să beneficieze de compensaţii.

Eu înţeleg reţinerea pe care a avut-o şi Guvernul, pe care au avut-o pe cale de consecinţă şi o serie de comisii care au avut drept de aviz, cu atât mai mult cu cât am putut constata că în bugetele de stat pe anii 2001, 2002, 2003 şi 2004 nu au fost prevăzute capitole distincte din care să se asigure compensaţii pentru persoanele din această categorie. Evident, însuşindu-ne punctul de vedere oarecum justificat al Comisiei juridice, vom reformula această propunere legislativă în sensul de a cere instituirea unui nou termen de circa 12 luni, pentru ca toate persoanele interesate să-şi poată depune cererile respective.

Mai atragem atenţia asupra unui alt aspect foarte important. Comisiile judeţene şi Comisia municipiului Bucureşti nu a mediatizat suficient nici măcar prin afişare la sediile lor de competenţă prevederile acestei legi pentru ca populaţia interesată să poată, în termenele prescrise de lege, să îşi depună dosarele cu actele doveditoare.

De asemenea, ar trebui luate măsuri pentru ca şi direcţiile judeţene ale arhivelor statului să reacţioneze mai rapid la solicitările pe care le depun cetăţenii, să nu aştepte luni de zile pentru a-şi obţine documentele din care să rezulte calităţile pe care le presupune obţinerea acestor compensaţii. Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc. Doamna Muscă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Monica Octavia Muscă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Probabil că marea majoritate dintre noi care au circumscripţii, mai ales în sudul ţării, au primit foarte multe cereri de genul acesta; memorii, ş.a.m.d. Eu personal cred că am vreo 50 la ora actuală. Pentru toate am făcut hârtii şi le-am trimis celor care ar fi urmat să rezolve problema. Vreau să vă spun că în cele mai multe cazuri ni s-a răspuns că nu mai există temei legal, exact pentru că s-a depăşit termenul şi - mă rog - cei care nu şi-au luat drepturile până acuma nu şi le mai pot cere.

Partea neplăcută este că oamenii aceştia habar nu au avut că au asemenea drepturi. Deci, legea nu a fost adusă la cunoştinţa publicului. Sigur, o să spuneţi că necunoaşterea legii nu absolvă pe nimeni. Da, dar pe de altă parte, şi faptul că oamenilor nu li se spune care sunt drepturile lor, iarăşi nu este corect şi atunci cred că asta rezolvă problema, mai ales că mai sunt câteva sute, cred eu, de persoane care sunt în situaţia aceasta. Altfel, am discrimina persoanele care şi-au luat drepturile de persoanele care nu pot să ajungă la drepturile lor. Cred că puteţi avea îngăduinţa s-o retrimitem la comisie şi să încercăm să determinăm comisia să înţeleagă că este vorba de câteva persoane, nu multe, care merită să intre în drepturi ca toţi ceilalţi care au fost în rând cu ei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. domnul Timiş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Timiş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Poate că ceea ce propune iniţiatorul, este adevărat, trebuie să recunoaştem prin multitudinea luărilor de cuvânt din această sală. Dar, iniţiatorul dacă venea la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi putea constata şi putea găsi soluţia pe care domnia-sa însuşi a găsit-o aici în această sală de a veni cu altă propunere, nu de modificare a unui articol din lege, pentru că aici ne aflăm în faţa a două situaţii.

Prima este faptul că iniţiatorii au calculat greşit termenul de intrare în vigoare a legii, o dată a mai fost prorogat acest termen de către Guvern, tocmai ţinând cont de situaţia în care se află aceşti cetăţeni. Invocarea doamnei Muscă a faptului că legea trebuia să fie adusă la cunoştinţă publică, ea a fost adusă la cunoştinţă publică, nu este vina Parlamentului că aceşti cetăţeni nu au ştiut. Dincolo de aceste observaţii mai este şi observaţia următoare. Nu puteam să acceptăm ceea ce ne propun iniţiatorii, pentru că norma care a instituit acest drept şi-a încetat efectele în anul 1999. Au trecut 4 ani şi nu puteam să venim cu o prorogare asupra unui termen, asupra unei norme care şi-a încetat efectul. Aceasta este explicaţia.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc. Domnul Bolcaş.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Domnule preşedinte,

Domnilor colegi,

Problema este simplă şi pur formală. Toată lumea îşi dă seama că există nişte drepturi şi oamenii trebuie să şi le recupereze. Problema formală este: prelungim sau constituim un nou termen de depunere? Nu se poate formal juridic, decât să instituim un nou termen de depunere.

Mă miră inflexibilitatea Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în asemenea situaţie, în condiţiile în care se poate rezolva operativ şi elegant această problemă.

Aduc aminte reprezentantului inflexibil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi că până acum de vreo 6 ori s-a prorogat termenul prevăzut de Legea nr.10 ca toţi escrocii să-şi facă rost de acte de casă. Dar oameni aceştia care au suferit până acum, şi care sunt într-adevăr nişte oameni simpli, nu pot să-şi constituie un drept când noi putem să-l acordăm. Există un principiu în meseria pe care o practic: "orice lege şi orice poziţie trebuie interpretată în sensul în care îşi produce efectele şi nu în condiţiile în care le opresc efectele benefice pentru oameni". Vă rog să retrimiteţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Bolcaş, fiind şi un membru de vază al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, cred că a făcut acest apel şi în rândul colegilor în cadrul şedinţei când s-a discutat proiectul de lege.

Doamna Muscă are dreptate că n-a fost proiectul lege mediatizat, că a fost dat în 1998 dată şi era domnul Stoica ministrul justiţiei atunci, şi nu prea s-a ocupat de problemă, ştiţi?

Vă rog, domnule Bolcaş?

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

O singură nedumerire lexicală. Sunt membru de "bază" sau sunt membru de "vază"?

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

De vază am spus!

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamna Mona Muscă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Monica Octavia Muscă:

Dacă vreţi să spuneţi că domnul Stoica este vinovat, nu cred că e adevărat, pentru că nu Ministerul Justiţiei trebuie să mediatizeze legile. Dar, dacă vreţi să spuneţi că suntem noi vinovaţi cu toţii, inclusiv şi puterea şi opoziţia de pe vremea aceea, sunt de acord cu dumneavoastră.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Dacă îmi aduc aminte bine, era o lege a transparenţei...

Era totuşi apanajul puterii de pe vremea aceea să facă legea cunoscută, dar neavând Legea transparenţei pentru că n-a putut s-o dea la vremea respectivă, Legea transparenţei a venit mult mai târziu în 2001, aşa cred că aveţi şi o scuză, nu vă fac cu o intenţie.

Deci eu vă propun să instituim un nou termen. Domnule Timiş, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Aici nu cred că este vorba de inflexibilitatea mea personală, ci şi de inflexibilitatea legii pe care domnul Bolcaş o cunoaşte foarte bine. Domnia sa a uitat un lucru că i-am spus domnului Brudaşcu că dacă era la comisie putea să găsească soluţia, aceea de a institui un nou termen. Care vi se pare soluţia corectă?

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Trimitem la comisie şi instituim un nou termen. Vă mulţumesc.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.