| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.37, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.3/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit Anexelor nr.II şi III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Domnul secretar de stat Dănilă. Sperăm că intervenţia va fi mai scurtă decât textul legii.
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă (secretar de stat, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei): Mulţumesc. Domnule preşedinte, Această ordonanţă a fost elaborată în conformitate cu cele negociate de Guvernul României şi organizaţiile sindicale reprezentative ale personalului contractual din administraţia publică. Această ordonanţă prevede un procent mediu de creştere salarială a anului 2006 faţă de anul 2005 în jurul valorii de 6,58%, acoperind integral creşterea indicilor preţurilor de consum prognozată, asigurând şi o uşoară creştere a salariilor în termeni reali. Vă mulţumesc frumos.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Comisia, domnul deputat Sârbu.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Domnule preşedinte, Obiectul de activitate este cel susţinut aici de domnul secretar de stat. La lucrările comisiei au participat 17 deputaţi din totalul de 19. A fost adoptat raportul cu unanimitate de voturi, motiv pentru care vă supunem aprobării acest proiect de lege.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterea pe articole. De la pct.1 la pct.10, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate. Pct.11 - 20, adoptate. Da, vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
|
Domnul Cătălin Dănilă: La pct.6
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: La ce punct? La pct.6, poftiţi.
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Mulţumesc frumos. Este vorba despre pct.6 din amendamentele aprobate. Este vorba de devansarea celei de a doua tranşe de mărire de salariu, de creştere a salariilor cu două luni, pentru că din cele 8 acte normative promovate pentru salarizare, cea referitoare la învăţământ, cea referitoare la diplomaţi, cea referitoare la Curtea de Conturi sunt deja adoptate. De asemenea, în domeniul sănătăţii a trecut de plenul Parlamentului. Astăzi, 50 - 60% din bugetari beneficiază de a doua tranşă de creştere a salariilor, începând cu septembrie, aceasta fiind - să spunem - data de aplicare a celei de a doua etape de creştere. Deoarece această devansare cu două luni înseamnă efort financiar, aş dori ca, în măsura în care este posibil, domnule preşedinte, să întrebăm şi Ministerul Finanţelor Publice ce opinie are despre acest lucru. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc. Comisia.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Domnule preşedinte, Intervenţia domnului secretar de stat nu este nici măcar procedural corectă. Aici este un amendament adoptat în comisie. Aţi supus la vot 1 - 10, am trecut de el. Deci, era o treabă care a fost votată. Deci rugămintea mea este, totuşi, aşa cum vă ştiu, extrem de scrupulos cu regulamentul, să nu mai acceptaţi nerespectarea acestuia doar pentru că, după o anumită perioadă, unii colegi de-ai noştri constată că nu ştiu ce îşi mai aduc aminte ş.a.m.d. Deci este un amendament care a fost supus în comisie, a fost votat în unanimitate, aşa cum, în unanimitate, a fost votat întreg raportul.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Domnule deputat, din păcate, mâna era ridicată atunci când am întrebat, dar nu mi s-a comunicat, n-am fost sesizat. Este o lege suficient de importantă ca să şi discutăm, deci. Cred că n-o să ne împiedicăm în această chestiune de procedură. Amendamentele se pot ridica, din nou, şi în plen şi de către iniţiator. Iniţiatorul poate interveni la orice punct din raport, conform Regulamentului. Vă rog, înţeleg că există o propunere de respingere a amendamentului admis de la punctul 6, domnule secretar de stat, dacă am înţeles corect. Amendamentele admise, se poate solicita, să nu fie votate. (Vociferări.) Domnilor colegi, haideţi să fim serioşi, întotdeauna se poate interveni la amendamentele respinse, tocmai ce s-a solicitat mai devreme la legea cu fotbalul eliminarea unor amendamente admise. Are dreptul iniţiatorul să intervină întotdeauna. Deci nu pot decât să supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a acestui amendament. Dacă plenul este de acord, este de acord, dacă plenul este împotrivă, atunci amendamentul rămâne. (Obiecţiuni ale domnului deputat Marian Sârbu) Nu s-a votat nimic, domnule deputat, n-am votat nimic până acum, iertaţi-mă. Nu puteţi invoca neatenţia colegului dumneavoastră care nu m-a anunţat că este o solicitare de luare de cuvânt din partea stângă. Domnule deputat, dacă vreţi să stăm strict pe procedură, mai trimit cinci articole la comisie şi se face amendament la comisie, dar nu cred că ne ajută pe nici unul dintre noi să ne încurcăm în aşa ceva, potrivit dreptului meu suveran de a trimite la comisie un articol pe care există neînţelegeri de fond. Domnule deputat, vă rog frumos, deci iniţiatorul poate oricând să intervină. Haideţi să nu forţăm litera Regulamentului. Camera se va pronunţa în plen. Şi amendamentele admise se supun la vot, dacă există contestări. Eu supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a amendamentului admis de la punctul 6. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. Amendamentul a fost eliminat cu 70 de voturi pentru, 55 împotrivă şi o abţinere. Dacă, până la punctul 10 mai există observaţii sau comentarii? Aţi ridicat mâna până la 10? Vă rog să vorbiţi de la microfon.
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. Aş vrea să vă spun că în cascadă, după această modificare, este şi la punctul 7 şi la punctul 10 şi la punctul 12.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Nu ne rămâne decât să le ridicaţi la toate punctele şi să le votăm de fiecare dată.
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Da, mulţumesc frumos. Referindu-mă la punctul 7.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Deci, deocamdată, aţi ridicat 7 şi 10, că suntem până la punctul 10. Domnul deputat Sârbu, din partea comisiei sau în sume personal?
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: De la microfon, poftiţi.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Domnule preşedinte, Lăsând la o parte faptul că, după părerea mea, tot ce s-a întâmplat în legătură cu acest amendament este într-o lipsă de procedură absolut vădită, aveaţi un raport al comisiei, cei care au făcut amendamente, conform Regulamentului, au dreptul să şi le susţină sau nu, iniţiatorul şi-a susţinut, în comisie, ceea ce a spus acum, i-a fost respins punctul de vedere, deci revenirea în plen este, cel puţin, forţată, după opinia mea. Pe de altă parte, vreau să vă spun că domnul secretar de stat a solicitat, în cadrul intervenţiei, un punctul de vedere al Ministerului Finanţelor. Aş dori ca, cel care a făcut amendamentul, care propune - practic - o devansare cu două luni a creşterilor salariale prevăzute începând cu 1 septembrie şi care, repet, a fost adoptat în unanimitate în comisie şi atunci, Ministerul de Finanţe, cel puţin în cazul dezbaterilor, n-a avut un punct de vedere contrar, negativ. Aş dori ca iniţiator al amendamentului, aprobat până la urmă în comisie, să aflu punctul de vedere al Ministerului Finanţelor aici, în faţa plenului, mai ales că atunci i s-a spus: au crescut încasările la buget, ţara merge bine, creştere economică avem, chiar nu suntem în stare să dăm, cu două luni mai devreme, creşterile acestea de salarii pentru o populaţie care aşteaptă, totuşi, un nivel de trai mai bun. Aş dori, dacă aţi încurajat dezbaterile şi aţi mers pe această procedură, lăsaţi Ministerul de Finanţe să-şi spună un punct de vedere în faţa plenului. Poate nu mai este cel care a fost prezentat în comisie, poate că, în ultimul timp, au scăzut încasările la bugetul public şi atunci poate, în funcţie de aceste argumente, poate comisia sau eu îmi retrag amendamentul pe care l-am făcut. Dar este inadmisibil ca iniţiatorul, Guvernul, să vină, să aibă dreptul, deşi în comisie s-a votat altceva şi să-şi schimbe acum punctul de vedere şi să nu avem toate argumentele în faţa plenului. Deci vreau să ştiu, ca iniţiator, ce s-a schimbat în opinia Ministerului de Finanţe de la data adoptării raportului în comisie şi până acum.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Eu n-o să vă răspund decât pe procedură, conform art. 107, alin. 1, teza 2. De asemenea, la discutarea articolelor la care s-au făcut amendamente pot lua cuvântul reprezentantul Guvernului sau al iniţiatorului şi raportorul comisiei pe fond, bineînţeles. În continuare, la art. 10, supunerea la vot a amendamentelor se face în următoarea ordine: în primul rând se supun votului amendamentele de eliminare a unor texte, apoi amendamentele de modificare şi de completare propuse de comisia în fond. Deci amendamentul dumneavoastră, după ce iniţiatorul a luat cuvântul, se supune votului întrucât au existat divergenţe. Pe fond n-am nici o problemă. Domnul deputat Ponta, pe procedură.
|
|
Domnul Victor-Viorel Ponta: Am primit permisiunea să vorbesc şi fără haină. Mă gândeam că vă interesează ce spun, nu cum arăt, dar, mă rog, probabil că... Am o rugăminte şi pentru partea dreaptă a sălii, să înţelegeţi exact ce se votează, pentru că am impresia că numai din spirit de susţinere a propunerii Guvernului. Vroiam, însă, pe procedură, domnule preşedinte. Este un amendament. Dumneavoastră n-aţi supus la vot amendamentul colegului nostru, aprobat în comisie, ci aţi supus la vot un amendament al Guvernului de eliminare a amendamentului. Deci, din acest punct de vedere este o problemă procedurală. Eventual, în măsura în care existau discuţii, aveaţi două variante: ori să supuneţi la vot amendamentul admis al colegului nostru, ori să-l retrimiteţi la comisie. Dar nu puteaţi să supuneţi la vot un amendament făcut în plen, de eliminare a amendamentului admis în comisie. Cred că, de fapt, aceasta este toată problema şi m-aş bucura să reveniţi asupra votului, explicându-le şi colegilor ce anume votăm, că poate nu ştiu foarte bine şi doar dintr-o solidaritate, sigur, lăudabilă, au votat aşa şi, în acelaşi timp, să respectăm şi litera Regulamentului. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Îmi însuşesc observaţia dumneavoastră şi revin nu asupra votului, pentru că nu am această calitate, ci asupra procedurii de vot şi, cu acordul dumneavoastră, voi supune votului dumneavoastră amendamentul adoptat de comisie aşa cum a fost formulat - imediat, domnule Mocanu. În cazul în care acest amendament nu va fi votat, înseamnă că textul a fost eliminat. Are cuvântul domnul deputat Mocanu, înţeleg tot pe procedură.
|
|
Domnul Alexandru Mocanu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Doresc să intervin pentru a corecta o afirmaţie care s-a făcut mai înainte de la acest microfon şi anume că, în comisie, reprezentantul Ministerului de Finanţe ar fi fost de acord cu devansarea aceasta cu două luni de zile. Cu părere de rău pentru colegul care a susţinut acest lucru, eu doresc să vă informez că este un grav neadevăr. Dimpotrivă, Ministerul de Finanţe nu a susţinut acest lucru, argumentând, în mod firesc, natural, că bugetul este deja votat, este în curs de execuţie bugetară, nu are nici o altă posibilitate de a face o rectificare pe această zonă şi, ca atare, ne-a rugat să susţinem acest proiect de lege în varianta în care ne-a fost propusă. Pentru acest motiv am dorit să fac această intervenţie. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Din considerente procedurale şi pentru a respecta, în mod strict, prevederile regulamentare, supun votului dumneavoastră amendamentul de la punctul 6 din raportul cu amendamente admise. Votând în favoarea acestui amendament, votaţi pentru menţinerea sa, votând împotriva lui, votaţi pentru eliminare amendamentului. Vă rog să votaţi. Vă mulţumesc. (Conform afişajului, se înregistrează 139 deputaţi prezenţi, 61 pentru, 78 împotrivă) Amendamentul votat în comisie cu unanimitate de voturi a fost respins în plen, ca atare se elimină din textul proiectului de lege. Trecem mai departe. Dacă de la pct.7 la 10 există obiecţii, comentarii, observaţii? Aţi zis la pct.7 mai întâi, că se modifică corespunzător. Consideraţi că modificările corespunzătoare ni le însuşim sau le supunem votului pe fiecare din ele. Comisia? Ni le însuşim automat. Nu, deci atunci corespunzător la, aţi spus, pct.7, 10 şi 12? La pct.7, 10 şi 12 se va modifica corespunzător, conform acestui vot. Deci am adoptat de la pct.1 la 10. De la pct.11 la 20? Adoptate. Pct.21 - 30? Adoptat. Pct.31 - 40? Adoptate. Pct.41 - 50? Adoptate. Pct.51 - 60? Adoptate. Pct.61 - 70? Adoptate. Pct.71 - 80? Adoptate. Pct.81 - 90? Intervine iniţiatorul, domnul secretar de stat Dănilă. Vă rog.
|
|
Domnul Cătălin Ionel Dănilă: Mulţumesc frumos, domnule preşedinte. La punctul 87, anexele toate au fost făcute cu 1 septembrie, modificarea după acel punct 6 este 1 iulie şi, ca atare, toate curg de la acea modificare. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Comisia îşi menţine punctul de vedere. În aceste condiţii, domnule Dănilă, o să-mi cer scuze, dar o să vă rog să veniţi până la mine un pic. (Consultări la prezidiu.) Înţeleg că rămâne acelaşi - îmi cer scuze, era domnul Văcăroiu la telefon, de aceea mi-am permis să răspuns. Deci merge automat împreună cu primul amendament sau doriţi să supunem la vot? Nu vreau să existe un incident procedural. (Adresându-se domnului Marian Sârbu.) Iniţiatorul a solicitat ca, implicit, pe baza punctul 6 să modificăm şi aici. Mulţumesc. Deci suntem de acord. Se modifică şi aici, mulţumesc. Până la 90, alte obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptat. De la pct.91 la 100? Adoptat. Pct.101 - 111? Adoptat. Vă mulţumesc. Am finalizat dezbaterea pe articole. Rămâne la vot final.
|