Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2008
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 septembrie 2008
 |
32. |
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2007 pentru stabilirea orei de începere şi de închidere a votării la referendumul naţional din data de 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României (rămas pentru votul final). |
 |
| |
|
| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.36, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/2007 pentru stabilirea orei de începere şi de închidere a votării la referendumul naţional din 25 noiembrie 2007 privind introducerea votului uninominal pentru alegerea membrilor Parlamentului României. Legea are caracter organic. Proiect adoptat de Senat. Raport comun de adoptare, Comisia pentru administraţie publică, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Procedură de urgenţă. Cameră decizională. Supus dezbaterii şi votului final proiectul de lege nu a întrunit numărul necesar de voturi în sesiunea precedentă. Urmează să fie rediscutat. Este un proiect de mare actualitate, stimaţi colegi, şi vă rog să-l dezbatem cu atenţie. Domnule secretar de stat, vă rog.
|
|
Domnul Alexandru Mircea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul de lege stabileşte prin derogare de la Legea nr.3 privind referendumul, intervalul orar în care s-a organizat, practic, şi s-a desfăşurat referendumul naţional privind votul uninominal din 25 decembrie. Această reglementare a fost necesară deoarece în aceeaşi zi a fost şi votul pentru Parlamentul european. Şi s-au corelat orele, astfel încât procesul să fie cât mai coerent. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult. Comisia, vă rog. Menţine punctul de vedere. Mulţumim, domnule Fenechiu. Nu există amendamente noi. Proiectul rămâne la vot final.
|