Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 4 decembrie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.158/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 4 decembrie 2013

32. Dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014. (PL-x 515/2013) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 515/2013

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Doamnelor şi domnilor colegi,

Revenim, la ultimul punct al ordinii de zi de astăzi începem dezbaterea Proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Timpul maxim alocat: 30 de minute.

Din partea Guvernului o să o rog pe doamna ministru Mariana Câmpeanu să ia cuvântul.

Doamna ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mariana Câmpeanu (ministrul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Bugetul asigurărilor sociale pe 2014 este fundamentat pe venituri totale de 52,2 miliarde lei, în creştere cu 3,9% faţă de 2013, iar pentru susţinerea în totalitate a cheltuielilor vom avea o subvenţie de 12,5 miliarde de la bugetul de stat.

Cheltuielile totale vor creşte cu 4,03%, de la 49,9 la 52,0 miliarde lei.

La construcţia acestui buget s-a avut în vedere majorarea cu 3,75 a valorii punctului de pensie în 2014, respectiv valoarea punctului de pensie va reprezenta 790,7 lei, în urma amendamentelor admise, acordarea în anul 2014 a unui indice de corecţie de 1,07 şi aplicarea indicelui de corecţie decis de Curtea Constituţională pentru perioada 2011-2013.

De asemenea, în această proiecţie bugetară au fost incluse fonduri şi pentru reparaţiile referitoare la grupele de muncă.

În legătură cu bugetul pentru şomaj, veniturile reprezintă 2,1 miliarde lei, cu 10,5% mai mari decât în 2013 şi se bazează pe o prognoză a unui număr de 154,4 beneficiari de indemnizaţii de şomaj şi 24.000 beneficiari de indemnizaţii de şomaj pentru absolvenţi.

La bază trebuie să ştiţi că am avut o creştere a stimulentelor şi subvenţiilor pentru angajator, pentru formarea profesională a angajaţilor, pentru ucenicie, pentru consultanţă, asistenţă pentru afaceri, pentru stimularea şi crearea locurilor de muncă, o creştere de la 151 miliarde lei la 169 miliarde lei.

Stimaţi colegi,

Aş vrea să fac o mică remarcă şi să spun că poate colegii noştri din opoziţie au avut dreptate atunci când au spus că estimările pe care le-am făcut la buget în 2013 nu au fost bine fundamentate şi poate nici în 2014. Sigur că da, în 2013 am plecat de la o fundamentare bazată pe o creştere economică de 1,6-1,9.

Stimaţi colegi, pe primele nouă luni avem o creştere de 2,7%. Iată, am greşit!

Trimestrul III reprezintă o creştere de 1,6% faţă de trimestrul II 2013 şi o creştere cu 4,1% faţă de trimestrul III din 2012.

Stimaţi colegi,

Avem o fundamentare pentru anul 2014, aceeaşi făcută de organismele internaţionale, de 2,2%. Sperăm din toată inima să greşim şi să fie de peste 3%!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult, doamnă ministru.

Din partea comisiilor reunite, cine prezintă raportul?

Domnul preşedinte al Comisiei pentru buget din Camera Deputaţilor.

Domnule preşedinte Dragomir, aveţi cuvântul, pentru a prezenta raportul comun al Comisiilor pentru buget, finanţe ale celor două Camere ale Parlamentului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Dragomir:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Raport comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

În conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, republicat, Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor au fost sesizate cu adresa nr. 655/2013, respectiv PL-x nr. 515/2013, de către Birourile permanente reunite ale Parlamentului, în vederea dezbaterii şi elaborării raportului comun asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.

Proiectul de lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii, pe ordonatorii principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, sinteza bugetelor instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar pe anul 2014.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Consiliul Economic şi Social a transmis puncte de vedere.

Reprezentanţii părţii guvernamentale şi reprezentanţii părţii patronale au votat pentru avizarea favorabilă a proiectului de lege.

Comisiile pentru muncă din Senat şi Camera Deputaţilor, sesizate pentru avizarea proiectului de lege, au transmis aviz favorabil, cu amendamentele respinse.

Opiniile şi recomandările Consiliului fiscal au fost prezentate în raportul comisiilor asupra proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2014. La fel şi declaraţia de conformitate.

Întrunite în şedinţa comună, pe parcursul mai multor dezbateri, membrii comisiilor sesizate în fond au analizat proiectul de lege şi anexele acestuia, avizele asupra proiectelor de lege, precum şi amendamentele formulate de senatori şi deputaţi şi au hotărât, cu majoritate de voturi, să adopte raport de admitere cu amendamentele admise din Anexa nr. 1.

Amendamentele respinse sunt cuprinse în Anexa nr. 2 la prezentul raport.

La dezbateri au participat ordonatorii principali de credite.

În consecinţă, supunem spre dezbatere şi aprobare plenului Parlamentului raportul de admitere, amendamentele admise şi proiectul de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dezbateri generale?

Doamna deputat Boghicevici. Aveţi cuvântul la dezbateri generale.

Video in format Flash/IOS

Doamna Claudia Boghicevici:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Cele mai mari probleme ale românilor sunt sărăcia, şomajul şi lipsa locurilor de muncă.

România şi românii au o mare problemă: în 2014, din săraci vor deveni şi mai săraci! Dar, pe deasupra, şi împovăraţi de impozite şi taxe! Este deja cel de-al doilea an consecutiv, în care Guvernul USL vine cu un buget al asigurărilor sociale de stat cârpit şi fără nicio viziune. Bugetul asigurărilor sociale de stat în 2014 este imaginea neputinţei Guvernului Ponta în a-şi respecta promisiunile electorale.

Şi ca să parafrazez o temă care vă este foarte dragă colegilor de la USL, cred că ai trebui să înfiinţăm o comisie parlamentară care să ne explice şi nouă negru pe alb cum se poate să avem o creştere economică de 2% pe hârtie şi în acelaşi timp numărul şomerilor să crească cu peste 50.000. Sau poate reuşim să aflăm şi noi, şi românii cum putem să sufocăm mediul de afaceri, astfel încât să majorăm salariul minim, dar să nu-i ajutăm pe aceşti oameni cu o compensare a diminuării CAS.

Stimaţi colegi,

Bugetul asigurărilor sociale de stat poate fi sintetizat în două fraze: loveşte în pensionari şi pune noi cărămizi la temelia fabricii de şomeri a USL. O spune ferm şi răspicat Consiliul Fiscal: Guvernul Ponta taie indexarea care revenea legal pensionarilor, prin Legea pensiilor.

De asemenea, prin acest buget, Guvernul Ponta îşi recunoaşte eşecul în problema reducerii şomajului. Aţi mărit sumele alocate, prin transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor de şomaj, cu 106%, dar dacă aţi folosi aceste sume pentru măsuri active, eu aş fi prima care v-aş felicita, dar cred că în 2014 veţi folosi aceste sume pentru disponibilizările în masă care vor urma.

Stimaţi colegi,

De asemenea, creşterea salariul minim în două trepte, fără ca această măsură să fie dublată de o reducere a CAS-ului cu 5 puncte procentuale, este o măsură incompletă.

De aceea, fac un apel către dumneavoastră, parlamentari ai USL, cei care înţelegeţi foarte bine că cea mai bună soluţie anticriză o reprezintă crearea locurilor de muncă, să veniţi astăzi să susţineţi amendamentele propuse de noi, de PDL, pentru reducerea CAS-ului la angajatori, pentru simularea măsurilor active pentru şomeri.

În caz contrar, noi nu vom putea vota acest buget, pentru că este un buget prin care USL ia cu 10 mâini de la români şi dă cu una, este un buget prin care la USL plus cu minus dă tot minus şi este un buget prin care scoateţi din buzunarul tuturor românilor peste 50 de euro prin taxe şi impozite. Luaţi de la cel mai mic, până la cel mai mare, de la cel din sistemul privat, de la cel din sistemul public, de la pensionari, de la asistaţi sociali şi reuşiţi să le oferiţi doar firimituri electorale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Kerekes.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kerekes Károly:

Stimate domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi,

În scurta mea intervenţie doresc să punctez cât mai concret posibil dintre elementele care stau la baza construcţiei proiectului bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, pe acelea pe care le consider cele mai relevante.

Unul dintre aceste elemente este majorarea cu 3,75% a valorii punctului de pensie, de la 762,1 lei la 790,7 lei. Potrivit calculelor noastre, această valoare ar trebui să se situeze la nivelul de 791,95 lei, deci o diferenţă minoră, în aparenţă, dar semnificativă pentru pensionari.

În ceea ce priveşte indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, sperăm că modul de stabilire şi de aplicare sunt corecte şi că nu va fi nevoie de intervenţia Curţii Constituţionale, aşa cum a fost cazul pensiilor calculate în perioada ianuarie 2011 - februarie 2013.

Din păcate, greşeala despre care vorbim grevează bugetul de pensii pentru anul 2014.

Salutăm intenţia Guvernului de a reduce în semestrul II contribuţia de asigurări sociale, cu toate riscurile pe care le comportă măsura, deoarece ar impulsiona revigorarea economică, prin asanarea muncii la negru şi ar elibera la nivelul agenţilor economici fonduri pentru investiţii.

În ceea ce priveşte sustenabilitatea fondului de pensii, este imperios necesară o mai bună colectare a CAS-ului, capitol la care suntem codaşi în Uniunea Europeană.

Totodată, considerăm că trebuie pusă în practică promisiunea din programul de guvernare, şi anume, degrevarea bugetului asigurărilor sociale de stat de cheltuieli care pot fi suportate din alte surse de finanţare, de exemplu plata de la bugetul de stat a indemnizaţiei de însoţitor, acordată pensionarilor cu invaliditate de gradul I.

Însă pasul acesta presupune modificarea Legii pensiilor, ceea ce nu s-a întâmplat până acum şi nici bugetul pe 2014 nu este construit pe o astfel de ipoteză.

De altfel, modificarea Legii pensiilor ar fi utilă şi pentru eliminarea unor inechităţi, cum ar fi cazul celor din fosta grupă I de muncă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Despre felul în care Grupurile UDMR vor vota acest proiect de lege vom decide în urma dezbaterilor din plenul reunit.

Mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Alte luări de cuvânt?

Domnul Victor Paul Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Paul Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Bugetul asigurărilor sociale pe anul 2014 este conform programului de guvernare şi a ceea ce ne-am propus. Nu aş vrea să revin asupra măsurilor principale, care au fost prezentate de doamna ministru, aş vrea însă să subliniez trei lucruri care mi se par extrem de importante: majorarea pensiilor şi noi sperăm ca păstrând acest ritm de creştere, să putem, într-o perspectivă nu prea lungă, această majorare să fie şi mai importantă.

În al doilea rând, o măsură la care ţinem foarte mult, liberalii, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale începând cu semestrul II. Este un angajament şi este un angajament ferm al PNL-ului, al viceprim-ministrului, al ministrului de finanţe.

Şi al treilea lucru care cred eu că necesită o rezolvare cât mai rapidă şi există o dezbatere, există programe, corectarea unei discriminări majore făcute în Legea pensiilor, legat de grupele de muncă, un număr mare de cetăţeni ai României nebeneficiind de drepturi cuvenite în raport cu alţi colegi care au lucrat în aceleaşi condiţii.

Având în vedere cele prezentate, Grupurile parlamentare ale Partidului Naţional Liberal vor vota Legea bugetului asigurărilor sociale pe anul 2014, aşa cum a fost prezentată de Guvern.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Alte luări de cuvânt nu mai sunt.

Doamnelor şi domnilor colegi, intrăm în dezbaterea pe articole.

Titlul proiectului de lege. Dacă sunt observaţii... Dacă nu, supun la vot titlul proiectului de lege. Cine este pentru?

Rog secretarii să numere.

Primul vot e mai greu, până numărăm.

Domnilor secretari, vă rog frumos să număraţi!

Vă rog frumos să staţi cu mâna ridicată, îmi cer scuze, dar asta este procedura. Votul electronic, mai pe seară...

196 de voturi pentru.

Abţineri? Două, trei, domnule Máté, trei cu dumneavoastră. Trei.

Voturi împotrivă? Rog, număraţi! Dacă eraţi 100 era bine, dar, de pe locul 3, mai greu. Câţi? 29. Mulţumesc.

Bun. Capitolul I.

Obiecţii? Observaţii?

Dacă nu, supun votului.

Cine este pentru? 199; au mai intrat trei colegi.

Abţineri? Trei, patru abţineri.

Voturi împotrivă? 29. Adoptat.

Articolul 1.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 1.

Cine este pentru? 200 de voturi pentru.

Abţineri? Cinci.

Voturi împotrivă? 29. Adoptat.

Secţiunea 1. Supun votului denumirea Secţiunii 1.

Cine este pentru? 201 cu domnul Árpád.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30, şi cu domnul Movilă.

Articolul 2 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Articolul 2 alineatul (2).

Domnul deputat Vladu.

Poziţia 1, da? Amendamentul respins.

Video in format Flash/IOS

Domnul Iulian Vladu:

Da. Mulţumesc, domnule preşedinte.

Acest amendament vine să ajute Guvernul Ponta, Guvernul Ponta care face o mare greşeală, atunci când calculează valoarea cu care trebuie să indexeze pensiile. În loc să indexeze în procente cu 5, indexează cu 3,7%. De ce greşeşte? Vă explic. Atunci când acest guvern calculează valoarea accizei, ia în calcul un indicator de 4,77%, iar când calculează pensiile, ia în calcul un indicator de 3,3%.

Consiliul Fiscal vă atenţionează că, în cazul în care pensionarii vor acţiona în instanţă, vor câştiga. Şi, pentru acest caz, pentru a vă ajuta, vin să vă propun o sumă de bani cu care Ministerul Muncii să poată să asigure banii pentru persoanele care vor câştiga în instanţă.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc. Supun votului amendamentul domnului deputat. Cine este pentru? 30, cu domnul Máté.

Abţineri? Una.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Respins.

Avem la articolul 2 alineatul (2) şi un amendament al comisiei. Nu? Nu, nu avem.

Articolul 2 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Supun dumneavoastră articolul 2, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 202, cu domnul Mădălin Voicu. 202 voturi.

Abţineri? Nu sunt... Una.

Voturi împotrivă? 30 de voturi împotrivă. Adoptat.

Secţiunea a 2-a.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? Nimeni.

Voturi împotrivă? 30.

Articolul 3 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2).

Doamna deputat Roberta Anastase, aveţi amendament. Vă rog!

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Amendamentul se referă la bugetul asigurărilor pentru şomaj, care se stabileşte, propunerea noastră, la venituri în sumă de 3.000 de milioane lei, iar la cheltuieli în sumă de 3.000 de milioane de lei. Este vorba de capitolul referitor la măsuri active pentru şomeri.

Noi am constatat că permanent creşte suma alocată pentru asistenţa acordată, pentru ajutoarele de şomaj, dar niciodată pentru măsurile active.

Încercăm să explicăm faptul că e nevoie de măsuri active pentru diminuarea locurilor de muncă, pentru formarea profesională şi în acest fel să se reducă numărul de şomeri.

E un capitol important, sperăm să susţineţi acest amendament, cu atât mai mult cu cât, oricât de puternice ar fi declaraţiile politice, ele nu ascund realitatea faptului că numărul de şomeri creşte în fiecare zi, iar Institutul Naţional de Statistică confirmă acest lucru.

Vă mulţumesc mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Supun votului amendamentul doamnei deputat Roberta Anastase.

Cine este pentru? Vă rog, număraţi. 30 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt. O abţinere.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă. Respins.

Articolul 3 alineatul (2), în forma prezentată de comisie.

Cine este pentru? 201 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30. Aprobat.

Articolul 3 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Articolul 3 alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Supun votului articolul 3, în totalitate.

Cine este pentru? 201 fără domnul Dascălu, nu a fost atent.

Abţineri? Două, trei abţineri, patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Capitolul II.

Titlul capitolului.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 30. Adoptat.

Secţiunea 1.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 201.

Abţineri? 4.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 4 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (4).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (5).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (6) al articolului 4, lit.a).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Litera b) a alineatului (6) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Litera c) a alineatului (6) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (7) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Alineatul (8) al articolului 4.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Aprobat.

Vă spun votului articolul 4, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 5 alineatul (3).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Vă spun votului articolul 5, în integralitate.

Cine este pentru? 202 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Articolul 5 a fost adoptat.

Articolul 6 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul 4 al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (5) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (6) al articolului 6.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Spun votului dumneavoastră articolul 6, în integralitatea sa.

Cine este pentru? Vă rugăm frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor! 203 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 7 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 7.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 7, în integralitate.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 31 de voturi împotrivă.

Mergem mai departe.

Articolul 8 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 8.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 8, în integralitate.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 203 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt... o abţinere.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 9.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 9.

Cine este pentru? 204 voturi; a venit şi domnul senator Ciorbea...

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor colegi! 31. Adoptat.

Articolul 10.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 10.

Cine este pentru? 204 voturi.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 11 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Articolul 11 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 11, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 12.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 12.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 13.

Are un amendament admis.

Comisiile sesizate au şi un amendament admis, la poziţia 1.

Articolul 13.

Obiecţii? Comentarii? Inclusiv amendamentul propus de către comisie? Nu sunt.

Supun votului articolul 13, cu amendamentul comisiei; deci, în forma propusă de către comisie.

Cine este pentru? 204 voturi.

Abţineri? Cele 4 voturi. Patru colegi de la UDMR se abţin.

Voturi împotrivă, doamnelor şi domnilor? 32. Adoptat.

Articolul 14 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Articolul 14 alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 14, în totalitate.

Cine este pentru? 205 voturi, cu domnul Munteanu.

Abţineri? Patru... cinci abţineri, cu domnul Dascălu.

Voturi împotrivă? 30 de voturi. Adoptat.

Secţiunea a 2-a.

Titlul secţiunii.

Cine este pentru? 205 voturi pentru.

Abţineri? Patru abţineri.

Voturi împotrivă? 30. Adoptat.

Articolul 15 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Alineatul (2) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (4) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (5) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (6) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (7) al articolului 15.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun votului articolul 15, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 203 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Intrăm în Capitolul III.

Titlul capitolului.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului titlul capitolului. Cine este pentru?

Voturi pentru, domnilor colegi! 204 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 16.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 16. Cine este pentru?

Vă rog frumos să ridicaţi mâna!

206 voturi pentru.

Abţineri? Cele şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 17.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Supun votului articolul 17.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 171, nou introdus; este un nou articol introdus, păi nu poate să fie nou neintrodus; cu 171, este nou introdus.

Supun votului articolul 171, în forma propusă de către comisiile reunite.

Cine este pentru? 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 172, articol nou introdus de către comisii.

Cine este pentru? 204 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31.

Articolul 18 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Alineatul 2 al articolului 18.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Alineatul (3) al articolului 18.

Obiecţii? Comentarii? Nu. Adoptat.

Supun articolul 18, în integralitatea sa, votului.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! 206 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31.

Articolul 19.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 19 în forma propusă de comisie.

Cine este pentru? 206 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abţineri? Şase. Mulţumesc. Adoptat.

Articolul 20 alineatul (1).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Alineatul (2).

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 20, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 208 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 21.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 21, în forma propusă de către comisie.

Cine este pentru? 210 voturi pentru.

Abţineri? Şase abţineri.

Voturi împotrivă? 31. Adoptat.

Articolul 22.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 22, în forma prezentată de cele două comisii reunite.

Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâinile! Cine este pentru? 212 voturi pentru.

Abţineri? Şase.

Voturi împotrivă? 32, a venit şi domnul Blaga...

Articolul 23.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului articolul 23, în integralitatea sa.

Cine este pentru? 212 voturi pentru.

Abţineri? ... două, trei, patru abţineri.

Împotrivă? 32 de voturi.

Intrăm pe anexe.

Anexa nr.1/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Supun votului Anexa nr.1/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 32.

Anexa nr.2/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.2/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? 1, 2, 3, 4, 5, 6 abţineri, 7, cu domnul Dascălu.

Voturi împotrivă? 31. Adoptată.

Anexa nr.3/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.3/03.

Cine este pentru? 213 voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? Vă rog frumos să ridicaţi mâna la voturile împotrivă, ca să putem să vă numărăm. Mulţumesc foarte mult. 32.

Mergem mai departe. Anexa nr.3/04.

Cine este pentru? Voturi pentru, Anexa nr.3/04? 215.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.4/03.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa 4/03.

Cine este pentru? 219 voturi pentru.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Mergem mai departe.

Anexa nr.1/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Cine este pentru? Anexa nr.1/04. 220 de voturi.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.2/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu.

Cine este pentru? 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată şi Anexa nr.2/04.

Anexa nr.3/04, pagina 63.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt. Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna, doamnelor şi domnilor! 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.4/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.4/04.

Cine este pentru? 222 de voturi.

Abţineri? 6.

Voturi împotrivă? 32. Adoptată.

Anexa nr.5/04.

Obiecţii? Comentarii? Nu sunt.

Supun votului Anexa nr.5/04. Cine este pentru? Vă rog frumos să ridicaţi mâna! Cine este pentru? 221 de voturi pentru.

Abţineri? 6 abţineri.

Voturi împotrivă? 32.

Doamnelor şi domnilor colegi, am aprobat şi Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Merge la votul final.

Vă propun la 13,45, votul final. Ne vedem la ora 13,45, în plen. Vă rog frumos să anunţaţi toţi colegii!

Vă urez o zi frumoasă!

La votul final, la bugetul de stat trebuie să fie prezent şi Guvernul.

Colegii dumneavoastră ne-au cerut un sfert de oră, ca să termine şedinţa de Guvern. Am acceptat şi când eram pe vremea dumneavoastră acest lucru, acceptaţi şi dumneavoastră, vă rugăm frumos!

La şi 45 ne vedem la votul final.