Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.191/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 octombrie 2015
![]() |
32. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() | |||||
|
|
Bun. În aceste condiţii, propuneţi să oprim dezbaterile aici? Trecem la votul final. După votul final exprimăm votul cu bile, după care, după anunţarea rezultatului la votul cu bile continuăm dezbaterile. Mulţumesc. Rog stafful tehnic să pregătească lista pentru votul final în cinci minute. Domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor naţionale, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Ca să umplem timpii morţi, să spunem, între cele două runde de vot cu bile, cât se numără voturile nu ar fi bine să facem în slotul acela temporal votul final, că am câştiga timp? OK! Bine, cum doriţi. |
||||
|
- după o scurtă pauză - |
|||||
|
|
Vă rog să luaţi loc în sală, stimaţi colegi. Potrivit art.123 alin.(6) din Regulament, trebuie să constituim o comisie de numărare şi validare a voturilor, alcătuită din câte un reprezentant al fiecărui grup parlamentar, asistată de cei doi secretari de şedinţă. Comisia, în această componenţă, îşi va realiza atribuţiile cu privire la toate cele trei voturi cu bile din şedinţa de vot final. Invit liderii grupurilor parlamentare să prezinte propuneri. Grupul PSD, domnul Marian Neacşu, propunere pentru Comisia de numărare. |
||||
|
|
Domnul deputat Florin Pâslaru. |
||||
|
|
Mulţumesc. Grupul PNL, domnul Eugen Nicolăescu, vă rog să faceţi o propunere. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Da, din partea Grupului parlamentar al PNL va participa domnul deputat Mircea Dolha. |
||||
|
|
Mulţumesc. ALDE, vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Din partea Grupului parlamentar al ALDE, domnul deputat Galan Constantin. |
||||
|
|
Mulţumesc. Domnul Máté András, UDMR-ul. |
||||
|
|
Grupul UDMR propune pe domnul deputat Bónis István. |
||||
|
|
Mulţumesc. Minorităţile, domnul Varujan Pambuccian, vă rog, faceţi nominalizarea. |
||||
|
|
Mulţumesc. Ca de obicei, domnul deputat Amet Varol. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Şi naţional-democrat, propunere, vă rog. |
||||
|
|
Din partea Grupului naţional-democrat, domnul Deaconu Mihai. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră componenţa Comisiei de numărare. Să înceapă votul. |
||||
|
|
Cu 199 de voturi pentru, un vot împotrivă şi o abţinere, comisia a fost adoptată. |
||||
|
|
|
Începem sesiunea de vot final. 1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 220 de voturi pentru, două abţineri, niciun vot împotrivă, a fost adoptată. |
||||
|
|
|
2. Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu - Un sistem de impozitare a întreprinderilor echitabil şi eficient în Uniunea Europeană: 5 domenii-cheie COM(2015)302. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 229 de voturi pentru şi o abţinere, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
3. Proiectul de Hotărâre privind aprobarea opiniei referitoare la Propunerea de Directivă a Parlamentului European şi a Consiliului de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea rentabilizării reducerii emisiilor de dioxid de carbon şi a sporirii investiţiilor în acest domeniu COM (2015) 337. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 240 de voturi pentru, un vot împotrivă, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
Trecem la secţiunea legilor ordinare. 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2014 pentru modificarea Legii nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, PL-x 17/2015. Lege ordinară. Comisia pentru politică externă şi Comisia juridică propun adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 261 de voturi pentru şi o abţinere, legea a fost adoptată. Explicarea votului, Grupul PNL. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Dragi colegi, Domnule preşedinte, Iată că astăzi Parlamentul României, prin Camera Deputaţilor, reuşeşte să adopte un proiect de lege prin care taxele consulare, după ani de zile, au fost, în sfârşit, coborâte, nu, diminuate, iar unele taxe eliminate. Am votat acest proiect de lege deşi încă multe alte taxe vor trebui modificate, vor trebui corectate, chiar eliminate, dar, încă o dată, aşa cum spuneam mai devreme, Guvernul a învăţat ceva după greva foamei pe care am iniţiat-o anul trecut în Parlament. Pentru acest lucru mulţumesc pentru sprijinul pe care l-am avut din partea opoziţiei la acea vreme. Mulţumesc tuturor celor care au înţeles ce înseamnă să fii român în diaspora. Repet, sunt nemulţumit din cauza faptului că acele taxe care prevăd gratuitate pentru copiii doar până la şase ani au dus înainte o situaţie de discriminare. Minorii trebuie să fie ocoliţi de această discriminare. În concluzie, vom milita în continuare pentru reducerea taxelor şi pentru gratuitate pentru toţi minorii, de la zero la 18 ani. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Vă mulţumesc. Alte intervenţii dacă sunt? Nu mai sunt. |
||||
|
|
|
5. Proiectul de Lege privind ratificarea celui de-al patrulea Protocol adiţional, semnat la Chişinău la 27 august 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele trei Protocoale adiţionale, precum şi pentru ratificarea celui de-al cincilea Protocol adiţional semnat la Bucureşti la 23 septembrie 2015 şi la Chişinău la 24 septembrie 2015, între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, la Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, astfel cum a fost modificat prin cele patru Protocoale adiţionale. Comisia pentru buget propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 277 de voturi pentru şi un vot împotrivă, propunerea a fost adoptată. |
||||
|
|
|
6. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.36/2015 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri. Comisia pentru buget propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 283 de voturi pentru şi un vot împotrivă, legea a fost adoptată. |
||||
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru ratificarea Memorandumului de Înţelegere privind Cadrul Instituţional al Iniţiativei de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor din Sud-Estul Europei, semnat de România la 19 noiembrie 2014 la Sarajevo. Comisia pentru apărare propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 284 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, nicio abţinere, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.109/2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice. Comisia juridică propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 280 de voturi pentru, 3 abţineri, 3 voturi împotrivă, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
9. Proiectul de Lege privind modificarea art.2 din Legea nr.92/2002 pentru aprobarea participării României, cu drepturi depline, la Consiliul de Administraţie al Colegiului Europei şi a plăţii cotizaţiei anuale. Comisia pentru învăţământ propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 291 de voturi pentru, 4 abţineri, un vot împotrivă, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
10. Proiectul de Lege pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru administraţie propun adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 294 de voturi pentru, două abţineri, un vot împotrivă, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Comisia pentru sănătate propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 296 de voturi pentru şi o abţinere, a fost adoptat. |
||||
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind transmiterea unei suprafeţe de teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov pentru realizarea obiectivului "Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav". Comisiile pentru agricultură şi juridică propun adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 293 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, a fost adoptat. Explicarea votului, grupul PNL, vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă mulţumim că ne-aţi dat posibilitatea să continuăm procesul de realizare a aeroportului de la Braşov. Grupul PNL a votat acest proiect de lege, deşi a fost iniţiat de colegii noştri de la PSD, cu toate că în el se află numeroase capcane. Sunt anumite prevederi care vor întârzia realizarea acestui proiect. Au fost împotriva proiectului nostru de lege, cu toate acestea nu ne cramponăm de asemenea lucruri şi am votat pentru binele braşovenilor şi pentru a avea aeroport la Braşov. Mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Domnul Ialomiţianu, deşi este cu încălcarea Regulamentului. Este o singură explicare a votului, domnule Ialomiţianu. |
||||
|
|
Vă mulţumim pentru votul dat. Într-adevăr, este un vot important pentru zona Braşovului. Fac apel la domnul preşedinte Dragnea, ca, la următoarea rectificare sau alocare din fondul de rezervă, să se dea bani pentru acest obiectiv. Sunt bani la buget, domnule Dragnea, şi acest obiectiv pentru Braşov e foarte important, dar e foarte important pentru România. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Domnul Korodi, Grupul UDMR. V-am invitat, domnule Korodi, vă rog. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Grupul UDMR a votat acest act normativ. Vorbim de ani mulţi care s-au scurs de la momentul iniţierii până la continuarea proiectului. Eu cred că România este responsabilă că centrul Transilvaniei şi al României nu primeşte infrastructură adecvată pentru dezvoltarea rutieră şi de transport. Sper ca măcar acest aeroport să compenseze lucruri care n-au reuşit să ajungă în zona Braşovului, în centrul României. Sper ca decizia noastră de astăzi să dea semnalul, ca toată lumea care trebuie să decidă, din punct de vedere administrativ, pentru realizarea acestui aeroport, să-şi ia în serios ceea trebuie să facă. |
||||
|
|
Da. Domnul Emil Niţă, Grupul PSD. Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
|
Mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă. Stimate colege, Stimaţi colegi, Ţin să vă mulţumesc, în primul rând, pentru că aţi permis celeritatea discutării acestui proiect în Parlamentul României, în Camera Deputaţilor. În al doilea rând, ţin să vă mulţumesc pentru că aţi votat un important proiect economic pentru Braşov, pentru Regiunea 7 Centru şi pentru România. Şi, mai mult, pentru România este şi un important proiect strategic. Sper ca de această dată reprezentanţii vechiului PDL cu reprezentanţii vechiului PNL, aflaţi acum în actualul PNL, să aibă înţelepciunea să gestioneze cum au gestionat în anii din urmă mult mai bine acest proiect şi cred că într-un consens politic, aşa cum a fost astăzi, aici, în Camera Deputaţilor, să putem ca în următorii ani să definitivăm acest important proiect. Vă mulţumesc mult tuturor. |
||||
|
|
Da. Domnul Sturzu, vă rog. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Vă mulţumesc din suflet, dragi colegi liberali, că după ce aţi inaugurat pista de la Braşov de trei ori în fiecare campanie electorală, astăzi, în sfârşit, facem un pas concret să ne apucăm de treabă. Dragi prieteni, Braşovul are nevoie de acest aeroport. România are nevoie de un Braşov puternic într-o regiune importantă a ţării noastre. Fac şi eu un apel către Guvernul României să sprijine acest proiect. Din păcate, Consiliul judeţean Braşov, aşa cum a fost el condus până astăzi, nu s-a descurcat. Sunt lucruri care trebuie spuse despre acest aeroport, dar astăzi vreau să vă mulţumesc, în numele braşovenilor şi al aviatorilor din această ţară, pentru că România, după mai bine de 25 de ani de când s-a construit ultimul aeroport, are şansa să construiască unul nou, acasă la noi, la Braşov. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
|
Mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt. |
||||
|
|
|
13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.34/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale de participare a României la Comitetul pentru Investiţii, sesiunea lărgită din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi pentru completarea anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte. Comisia pentru buget propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 298 de voturi pentru şi două abţineri, a fost adoptat. Trecem la secţiunea legi ordinare, la respingeri. |
||||
|
|
|
14. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Comisia juridică propune respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 297 de voturi pentru şi o abţinere, respingerea a fost adoptată. Următoarea. |
||||
|
|
|
15.Propunerea legislativă pentru modificarea art.5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Comisia juridică şi Comisia pentru buget propun respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 297 de voturi pentru, o abţinere şi un vot împotrivă, a fost adoptat. Trecem la secţiunea legi organice. |
||||
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie propun adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 300 voturi pentru, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere, a fost adoptat. Explicarea votului, doamna Pocora, Grupul PNL. |
||||
|
|
Doamna Cristina-Ancuţa Pocora: Stimaţi colegi, În calitate de coiniţiator al acestui proiect de lege, doresc să vă mulţumesc, pentru că această lege vine să rezolve situaţia minorilor români aflaţi în străinătate, care nu au niciun fel de document de stare civilă de identitate sau de călătorie românesc. Se acordă astfel, astăzi, prin această lege, misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate posibilitatea de a emite gratuit paşapoarte temporare pentru copiii aflaţi în situaţii deosebite şi sub o formă de protecţie în străinătate. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Nu mai sunt alte intervenţii. |
||||
|
|
|
17. Proiectul de Lege privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum si pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente. Comisia comună propune adoptarea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 257 de voturi pentru, 12 abţineri şi 30 de voturi împotrivă, a fost adoptat. Procedură, înţeleg, domnul preşedinte Nicolăescu şi apoi explicarea votului, domnul Márton Árpád. |
||||
|
|
Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Într-adevăr, v-am cerut cuvântul pe procedură, pentru că, după acest vot, din acest moment, Grupul parlamentar al PNL încetează greva parlamentară. (Aplauze.) |
||||
|
|
Ne era frică că păstraţi banderolele în continuare. Domnul Márton Árpád, vă rog. |
||||
|
|
Domnilor... Domnule vicepreşedinte, Stimaţi colegi, Doamnelor şi domnilor deputaţi din Grupul parlamentar al PNL, Repet, doamnelor şi domnilor deputaţi din Grupul parlamentar al PNL, Ar fi fost bine dacă nu vă grăbeaţi atât de mult. Din cauza unei proceduri parţial legale, parţial total nelegale, astăzi, după 15 minute, la articolul 1, mi s-a oprit dreptul de a mai susţine amendamentele depuse în timpul normal, a doua zi, imediat ce a intrat la noi... că poate aţi fi decis altfel. Cunoscând un element minuscul... Curtea Constituţională, în ultima Decizie nr. 51/2012, a spus că este adevărat că observaţiile Comisiei de la Veneţia nu sunt obligatorii, dar trebuie să fie luate în seamă, pentru că aşa îi stă bine unui stat de drept. Şi iată ce spune în legătură cu această problemă, cu acel articol la care nu m-aţi lăsat să-mi susţin amendamentul, la articolul respectiv, 28, adică, ca acest sistem de vot prin corespondenţă să nu se aplice pentru anul 2016 - Comisia de la Veneţia, pct. 66. O soluţie ar fi de stipulat că în cazul amendării legilor electorale vechiul sistem rămâne aplicabil viitoarelor alegeri, cel puţin dacă acestea vor avea loc în anul care vine, adică vechiul sistem, fără votul prin corespondenţă. Noi am propus ca acest sistem să se aplice începând cu alegerile de după 2016, votul prin corespondenţă. Că dacă am putea admite că sistemul de vot pe liste, cum ziceţi dumneavoastră, proporţional, a mai fost în România, a fost readus, acest sistem încă n-a existat în România. Deci ar trebui să luăm în considerare această poziţie a Comisiei de la Veneţia, dar poate Guvernul - şi acum trec la Guvern - are posibilitatea, evident dacă Curtea Constituţională nu va găsi că legea este neconstituţională, să amelioreze situaţia, că are dreptul să decidă să avem alegeri în februarie-martie 2017 şi atunci se va aplica şi această prevedere promisă de Comisia de la Veneţia. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Alte intervenţii? Domnul Victor Paul Dobre, vă rog. Explicarea votului. |
||||
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Astăzi încheiem un ciclu, un pachet de legi a căror dezbatere a început în luna februarie. Astăzi am adoptat ultima lege din acest pachet. Vreau să subliniez fără nicio lipsă de modestie rolul determinant al PNL-ului în accelerarea procedurilor de dezbatere, în găsirea soluţiilor, astfel ca această lege, aceste legi şi această lege, în mod special, să fie adoptată. Vreau să vă spun că nu suntem, foarte sincer, mulţumiţi. Două lucruri majore cred că au rămas restante. Primul, alegerea primarilor într-un singur tur şi noi vrem în două tururi, astfel încât să li se dea legitimitate deplină şi, al doilea, extinderea procedurii de vot prin corespondenţă şi la alegerile europarlamentare, şi la alegerile prezidenţiale. Vă asigur că în viitoarea guvernare liberală vor fi printre primele legi pe care le vom corecta. Legat însă de ceea ce spunea colegul Mártón Árpád, legat de problema recomandării Comisiei de la Veneţia, bineînţeles că aceste recomandări trebuie avute în vedere, bineînţeles că deciziile Curţii Constituţionale trebuie avute în vedere, dar trebuie să privim un pic Constituţia, în întregul ei. Astăzi reglementăm posibilitatea ca sute de mii, milioane de cetăţeni ai României care nu au condiţii astăzi să-şi exprime votul - această lege le dă un drept fundamental, constituţional şi nu doar o recomandare. Vă mulţumesc. |
||||
|
|
Mulţumesc. Un alt grup. Domnul Liviu Dragnea, Grupul PSD. Numai grupurile parlamentare. Deputaţii neafiliaţi, la finalul şedinţei. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Nu mai explic votul, pentru că l-am explicat mai devreme. Simt nevoia să facem nişte precizări pentru a nu rămâne confuzii generate de unele declaraţii ale colegilor noştri din opoziţie şi cred că trebuie să-i ajutăm şi pe ei. Aţi spus că vreţi să modificaţi sau să aduceţi aceste modificări când veţi fi la guvernare. Eu sper să nu, pentru că vreau să vă anunţ de la acest microfon, acum, că acea comisie de Cod electoral rămâne în funcţiune şi de săptămâna viitoare începe să lucreze exact pentru a completa cu prevederile necesare aplicării votului prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi europarlamentare, lucru care se va întâmpla până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare. A doua întrebare, tot pentru a lămuri o curiozitate, începând lucrul la această comisie, tot pentru votul prin corespondenţă de săptămâna viitoare, mai vă puneţi banderolele pentru grevă japoneză, ca să ştim? Adică, le-aţi dat jos definitiv sau le puneţi din nou de luni? Vă mulţumesc mult tuturor pentru acest vot. Să sperăm că pentru următoarele lucrări din acea comisie n-o să mai fie nevoie de câteva luni. Păstrăm preşedinţia comisiei, prin domnul preşedinte Gabriel Vlase, şi sunt convins că până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare vor fi votate şi prevederile respective şi vor fi promulgate de preşedinte. Vă mulţumesc mult. (Aplauze.) |
||||
|
|
Mergem mai departe. Legi organice. Respingeri. 18. Propunerea legislativă pentru completarea art.63 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Comisia pentru învăţământ propune respingerea. A, da, vă rog, da, da, da. Mă scuzaţi. Grupul ALDE. |
||||
|
|
Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu: Mulţumesc. Stimaţi colegi, Astăzi, să nu uitaţi că aţi votat o lege din motive electorale, din ipocrizie sau din alte motive, prin care aţi împărţit cetăţenii români în două: români privilegiaţi şi români discriminaţi, încălcând în mod flagrant Legea fundamentală a ţării noastre, Constituţia României. Dar, desigur, că scopul scuză mijloacele, ăsta fiind un dicton pe care mulţi dintre oamenii politici îl transformă în principiu. Mulţumesc. |
||||
|
|
Da. Domnul Varujan Pambuccian, liderul Grupului minorităţilor. |
||||
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Noi am votat, aşa cum am anunţat legea aceasta, şi, la fel ca şi atunci când am votat legea cu alegerile uninominale, am să spun că vom renunţa la ea, după zece ani. Spun asta, să rămână undeva scris, pentru că votul acesta nu are caracter secret şi direct şi consecinţele le vom vedea în timp. Ca de obicei, trebuie să experimentăm pe pielea noastră şi, după ce vedem că iese prost, să revenim. Dar am votat-o pentru că trebuie să experimentăm pe pielea noastră, ca să vedem cum iese. Altfel, va fi un subiect veşnic. Deci astăzi am mai încheiat unul dintre subiectele veşnice. Îmi pare rău că nu s-a înţeles un lucru în comisie, pentru că lucrul ăsta era chiar util: posibilitatea persoanelor din străinătate să se înscrie electronic, sigur semnând electronic, să nu se înscrie altcineva pe numele lui şi să primească altcineva plicul respectiv. E păcat că n-am făcut lucrul acesta, ăsta chiar era un lucru util, pe care-l puteam face pentru românii din străinătate. Există, în continuare, o frică faţă de mediul virtual pe care nu mi-o explic. În rest, din păcate, îmi ies profeţiile astea negative, alea pozitive nu prea îmi ies. |
||||
|
|
|
Revenim. 18. Propunerea legislativă pentru completarea art.63 din Legea nr.1/2011 a educaţiei naţionale. Comisia pentru învăţământ propune respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 263 de voturi pentru, două abţineri, un vot împotrivă, a fost adoptată. |
||||
|
|
|
19. Propunerea legislativă privind trecerea canalului şi barajului de pe pârâul Buşmei din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Direcţia Silvică Neamţ, în domeniul public al Comunei Farcaşa şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Farcaşa, Judeţul Neamţ. Comisia pentru agricultură şi Comisia pentru mediu propun respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 267 de voturi pentru, 7 abţineri şi 4 voturi împotrivă, respingerea a fost adoptată. |
||||
|
|
|
20. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Comisia juridică şi Comisia pentru politică economică propun respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 281 de voturi pentru, 3 abţineri, 2 voturi împotrivă, a fost adoptată. |
||||
|
|
|
21. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 194 de voturi pentru, 10 abţineri, 84 de voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată. |
||||
|
|
|
22. Propunerea legislativă privind vânzarea spaţiilor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, închiriate asociaţiilor sau fundaţiilor. Comisia juridică şi Comisia pentru administraţie propun respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 265 de voturi pentru, 9 abţineri, 14 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată. Domnul Iane, vă rog. Explicarea votului. S-a răzgândit. |
||||
|
|
|
23. Proiect de Lege privind votul prin corespondenţă, exercitat de cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara graniţelor ţării. Comisia comună propune respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 276 de voturi pentru, 4 abţineri, 5 voturi împotrivă, propunerea a fost respinsă. |
||||
|
|
|
24. Proiectul de Lege privind unele măsuri pentru exercitarea dreptului de vot în afara teritoriului României. Comisia comună propune respingerea. Să înceapă votul. |
|
||
|
|
Cu 278 de voturi pentru, 4 abţineri, 4 voturi împotrivă, propunerea de respingere a fost adoptată. |
||||
![]() |






