|
Domnul Victor Paul Dobre: În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei, comisia a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat, modificată şi completată, retrimisă cu adresa Pl-x 441 din 22 aprilie 2014 şi cu Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, trimisă cu adresa Pl-x 495/2015. Camera Deputaţilor este Cameră Decizională. Propunerea legislativă Pl-x 441 are ca obiect de reglementare completarea art. 1, prin care să se acorde elevilor din clasele I-IV şi preşcolarilor, acolo unde există posibilitatea, câte o masă caldă zilnic, pe perioada cursurilor, conform structurii anului şcolar. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. În şedinţa plenului Camerei Deputaţilor din ziua de marţi, 22 aprilie 2014, s-a hotărât retrimiterea propunerii legislative Comisiei pentru administraţie publică. Pentru această propunere legislativă s-a întocmit raportul 4C/6/457 din 20 noiembrie 2013, prin care s-a propus respingerea propunerii legislative. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei pentru învăţământ, avizul favorabil al Comisiei juridice, punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea legislativă Pl-x 495, care ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002, în sensul înlocuirii sintagmei "din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore" cu sintagma "din grădiniţele de stat şi private". Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. La întocmirea prezentului raport s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru învăţământ, avizul negativ al Comisiei pentru buget, punctul de vedere negativ al Guvernului. Potrivit prevederilor art. 61, comisia a examinat propunerile legislative în şedinţa din 6 octombrie 2015. La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi. La dezbateri a participat domnul Stelian Samson, director în cadrul Ministerului Educaţiei. În urma examinării intervenţiilor legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a constatat că acordarea unei mese calde pe zi preşcolarilor şi elevilor presupune ca în toate unităţile de învăţământ să fie asigurate condiţii igienico-sanitare necesare şi specifice servirii produselor alimentare, în caz contrar, creându-se discrepanţe determinate de infrastructura de care dispun sau nu aceste instituţii. Având în vedere cele constatate, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, un vot împotrivă, să se supună plenului Camerei menţinerea raportului de respingere a Propunerii legislative Pl-x 441 şi respingerea Propunerii legislative Pl-x 495/2015. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerile legislative fac parte din categoria legilor ordinare.
|