Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2021
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.36/2021
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2021 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 2021
![]() |
33. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() |
33.25 | Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 155/2010 privind Poliţia Locală (Pl-x 362/2020) (respinsă); | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 362/2020 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 25 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru completarea şi modificarea Legii nr. 155/2010 privind Poliţia Locală; Pl-x 362/2020; lege organică. Comisia pentru administraţie publică şi Comisia pentru apărare propun respingerea. Vot, vă rog. |
|
|
Rezultatul votului: prezenţi - 302, pentru - 300, un vot împotrivă şi o abţinere. Propunerea legislativă a fost respinsă. Explicarea votului, domnul deputat Wiener Adrian, telefonic. |
|
|
Domnul Adrian Wiener (prin telefon): Da. Bună ziua! Aş fi vrut să intervin la legea pe care am respins-o, pentru care am votat respingerea, referitoare la acordarea drepturilor urmaşilor personalului medical decedat în exerciţiul funcţiei. (Vociferări.) Şi voiam să vă spun că singurul motiv pentru care nu am votat această lege este faptul că acordarea drepturilor acestor persoane, personalului medical implicat în combaterea pandemiei, a fost deja reglementată. Şi bineînţeles că niciun partid politic, cu atât mai puţin PSD, nu are un drept de preempţiune asupra acestui imperativ moral, acela de tratament corect şi decent faţă de urmaşii eroilor căzuţi în lupta pentru viaţă, în spitalele din România. În schimb, cu toţii le datorăm recunoştinţă. Mulţumesc. |
|
|
Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu: Da. Vă mulţumesc. Numai că explicarea votului a fost după ce am trecut şi de alt proiect. Vă mulţumesc. Mergem la punctul 26. Vă rog, explicarea votului, domnul deputat Buicu Corneliu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru că tot vorbeam de acest proiect de lege de recunoaştere a meritelor personalului medical, vă spun şi acum şi o mai repet o dată - Guvernul, Ministerul Sănătăţii nu au plătit până în acest moment drepturile prevăzute de legea care deja a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial. Aşa că anumite păreri spuse de unii care acum conduc România, Guvernul, respectiv Ministerul Sănătăţii, sunt incorecte. PSD somează Guvernul să plătească drepturile urmaşilor personalului medical! Şi vă rog frumos pe toţi să trageţi acest semnal de alarmă către cei care trebuie să plătească aceste drepturi! (Aplauze.) |


