Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 februarie 2001

34. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 672/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

La pct.32 este Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.262/2000 privind procedurile de stabilire a nivelurilor maxime de reziduuri de pesticide în plante şi produse vegetale. Procedură de urgenţă.

Rog pe domnul deputat Neacşu, preşedintele Comisiei pentru agricultură, să propună timpii de dezbatere.

Domnul Ilie Neacşu:

Vă propun 12 minute pentru dezbateri şi 2 minute pentru vorbitori.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu această alocare de timp? Mulţumesc.

Voturi contra?

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, s-a aprobat alocarea timpilor.

În privinţa titlului proiectului de lege nu sunt obiecţiuni.

Votat în unanimitate.

La articolul unic al proiectului de lege vă rog să sesizaţi amendamentul formulat de comisie, care adaugă sintagma "cu următoarele modificări" textului iniţial al Guvernului.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră textul articolului unic al proiectului de lege.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul legii şi titlul articolului unic au fost votate în unanimitate.

La ordonanţa de urgenţă, asupra titlului nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Asupra art.1-7, pentru care comisia nu a făcut amendamente, sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Textele art.1-7 votate în unanimitate.

La art.8 al ordonanţei de urgenţă vă rog să sesizaţi amendamentul formulat de către comisie, amendament care vizează o uşoară ameliorare redacţională.

Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră textul art.8.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

La art.9 şi 10, fără amendamente de la comisie, sunt obiecţiuni? Nu sunt.

Votate în unanimitate.

În aceste condiţii, votul final asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.262/2000 va fi supus votului final joi.