Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.13/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2015
![]() |
34. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.87/2001 (Pl-x 401/2014). (rămasă pentru votul final) | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 401/2014 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
33. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor, ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului român în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.87/2001. Iniţiatorii? Comisia? Domnul deputat Varga. |
|
|
Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.94/1999. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. Consiliul Legislativ a avizat favorabil această iniţiativă, iar Guvernul a transmis Parlamentului, prin adresa nr.830 din 30 aprilie, punctul său de vedere, prin care nu susţine adoptarea iniţiativei legislative. Ca obiect de reglementare, modificare şi completare a Ordonanţei Guvernului nr.94 privind participarea românilor la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului, în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă, aprobate cu modificările şi completările din Legea nr.87/2001, în sensul introducerii unui nou alineat la art.14, potrivit căruia se instituie obligaţia ca agentul guvernamental să prezinte anual Parlamentului un raport de activitate care să cuprindă şi situaţia în cauză, aflată pe rolul CEDO. În urma examinării iniţiativei legislative şi a expunerii de motive, a avizului Consiliului Legislativ, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului adoptarea Propunerii legislative privind modificarea şi completarea Ordonanţei nr.94. În şedinţa din 24 noiembrie, plenul Camerei a hotărât retrimiterea la comisiile sesizate. Cele două comisii au examinat propunerea legislativă în şedinţe separate. În urma reexaminării, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei adoptarea propunerii legislative privind modificarea şi completarea ordonanţei. Propunerea legislativă se înscrie în sfera de aplicare a art.111 din Constituţie şi, prin conţinutul său, urmează modelele consacrate în multe dintre statele membre ale Consiliului Europei. De asemenea, iniţiativa legislativă subscrie Recomandării 1764 şi Rezoluţiei 1516, ambele pe 2006, ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, precum şi documentelor specifice ulterioare, care recomandă statelor membre ale Consiliului Europei să creeze mecanismele şi procedurile interne atât la nivelul guvernelor, cât şi al parlamentelor, care să permită garantarea aplicării hotărârii Curţii în mod rapid, eficient, graţie acţiunii concertate a tuturor actorilor naţionali implicaţi şi cu susţinere necesară de la acest înalt nivel politic. În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. |
|
|
Domnul deputat, dezbateri. |
|
|
Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu: Vă mulţumesc frumos. Grupul parlamentar al Partidului Naţional liberal susţine această propunere legislativă. Noi considerăm că este mai mult decât bine-venită ideea ca în fiecare an Parlamentul României să fie informat cu privire la cauzele aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului şi la modul în care legislaţia privind acţiunile în regres împotriva persoanelor vinovate de pierderea acelor procese la CEDO sunt formulate. Prin urmare, o să votăm cu mare plăcere. Mulţumim frumos. |
|
|
Şi noi mulţumim. Avem patru amendamente admise. Dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt? Iniţiativa merge la votul final. Mulţumesc. Domnul Orban. Procedură, da? |


