Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 decembrie 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.1/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 decembrie 2016

35. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art. 42 şi 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 40/2016). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 40/2016

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

60. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 42 şi 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Pl-x 40/2016.

Domnul preşedinte Viorel Ştefan. Vă rog. Raportul Comisiei pentru buget, de respingere. Vi-l dau eu, domnule preşedinte! Uitaţi-l aici!

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Ştefan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre dezbatere cu Propunerea legislativă privind modificarea art. 42 şi 55 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, trimisă spre dezbatere în fond cu adresa Pl-x 40/2016 din 22 februarie 2016.

Conform prevederilor art. 75 din Constituţie, şi ale art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Camera Deputaţilor este Cameră decizională, iar Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea în şedinţa din 16 februarie 2016.

La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere negativ al Guvernului.

Propunerea legislativă supusă dezbaterii are ca obiect de reglementare includerea în categoria veniturilor neimpozabile a indemnizaţiilor, primelor sau recompenselor din bugetul propriu, obţinute ocazional din activităţi desfăşurate ca urmare a unei funcţii alese, în cadrul persoanelor juridice cu scop patrimonial.

Iniţiativa legislativă prevede şi excluderea acestor sume de la aplicarea regulilor de impunere proprii veniturilor din salariu, urmând ca aceste reguli să se aplice numai sumelor primite de reprezentanţii în Adunarea Generală a Acţionarilor, în Consiliul de administraţie, de membrii directoratului şi ai Consiliului de supraveghere, precum şi de membrii comisiilor de cenzori din cadrul societăţilor comerciale şi regiilor autonome.

În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii comisiei au examinat propunerea în şedinţa din 8 martie.

În urma examinării propunerii legislative, deputaţii prezenţi la lucrări au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acesteia, deoarece începând cu 1 ianuarie 2016 a intrat în vigoare Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal care a abrogat Legea nr. 571/2003. Astfel, propunerea a rămas fără obiect de reglementare.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă sunt intervenţii din partea colegilor? Nu sunt.

Rămâne la votul final, cu propunere de respingere.