Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

36. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2001 pentru modificarea Legii nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 385/2001

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Trecem la proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2001 pentru modificarea Legii nr.82/1992 privind rezervele de stat, republicată.

Suntem în procedură de urgenţă. Invit preşedintele Comisiei juridice, domnul deputat Olteanu, să facă propunerile pentru timpii de dezbatere.

Domnul Ionel Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia juridică propune un minut pentru intervenţii şi opt minute pentru dezbaterile pe ansamblu.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc.

Cine este pentru aceşti timpi de dezbatere? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Titlul ordonanţei. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.I avem două puncte, din care la pct.1 comisia ne propune o modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în varianta comisiei.

Pct.2. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.I în integralitate. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.II. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Ordonanţa în totalitate. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.unic. Uitaţi-vă în raport la pag.2 pct.1. Comisia propune o modificare.

Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se va supune la vot într-o şedinţă specială de vot.

Dacă de la Comisia de apărare a venit cineva. De la Comisia de apărare este cineva? Nu este. Dar a plecat spre noi, am fost anunţat, dar încă nu a ajuns. Probabil că nu s-a terminat şedinţa.