Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.29/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 martie 2006

36. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961 (retrimisă comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 228/2005

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr.309/2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961. Caracter ordinar.

Iniţiator. Nu. Comisia propune respingerea proiectului de lege. Dacă există intervenţii.

Domnul Marton Arpad.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Există o lege care se referă la ceea ce este prevăzut în titlu, adică la persoanele care au activat în direcţiile generale a serviciului muncii în perioada 1950-1961. În procesul de aplicare a acestei legi, s-a constatat că formularea însăşi a titlului, precum şi a articolelor din cuprinsul legii, nu este atât de clară încât să se aplice tuturor acelor persoane care, în majoritatea cazurilor, din considerente politice, au avut o activitate cam de aceeaşi natură, numai că n-au fost încadraţi în aceste direcţii, ci au lucrat la calea ferată, au lucrat în construcţii, în diferite arme, n-au primit arma în mână, au lucrat o perioadă destul de îndelungată în aceleaşi condiţii ca şi cei care au fost înrolaţi în această direcţie.

Mai mult, mai multor persoane li s-a schimbat încadrarea de la o armă la alta şi a fost considerată ultima încadrare, neluându-se seama de prima încadrare, peste care s-a tras doar o linie.

Ca atare, necesită o modificare a acestei legi, ca toate acele persoane care în perioada respectivă au avut acelaşi gen de activitate, faţă de care a existat acelaşi gen de comportament al acelei dictaturi, să poată beneficia de aceleaşi drepturi.

Vă rog, ca atare, să retrimitem la comisie acest proiect de lege, să vedem cu atenţie, să nu nedreptăţim pe unii, pentru că nu e bine.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Şi noi, Partidul Democrat, ne alăturăm colegului Marton Arpad cu propunerea de retrimitere la comisie şi cred că este bine să ne aplecăm la o analiză mai bună a acestei legi, pentru că perioadele acelea grele ale anilor '50-60, când pentru orice mică fisură în starea materială sau în situaţia politică a cetăţenilor respectivi, foarte mulţi dintre tineri au fost trimişi în aceste batalioane care erau adevărate închisori.

Nu mai sunt foarte mulţi în viaţă, dar cei care sunt ar fi bine să-i ajutăm să recupereze atâta cât se mai poate recupera din ceea ce s-a întâmplat atunci. Şi e bine să fie un termen pentru amendamente, eu aş propune chiar două săptămâni, ca să putem să facem o analiză mai profundă a acestui proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere a propunerii legislative la comisie.

Vă rog să vă înregistraţi prezenţa şi să votaţi.

Mulţumesc. 102 voturi pentru retrimitere, 3 voturi împotrivă. Propunerea legislativă se reîntoarce la comisie. Termen, două săptămâni.