Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2009
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/2009
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2009 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2009
![]() |
36. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein" (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 68/2009 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 34. Proiectul de Lege privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein". Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Poftiţi, vă rog, domnule deputat. |
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, În anii trecuţi, au fost promovate în Parlament două iniţiative legislative care se referă exclusiv la comunitatea tătarilor din România. Cele două propuneri legislative au fost adoptate, astfel încât ziua de 13 decembrie a devenit sărbătoarea tătarilor, iar la data de 30 noiembrie, în fiecare an, se acordă premiul Mehmet Niyazi, pentru promovarea literaturii, artei şi culturii tătarilor din România. Această nouă propunere legislativă, care a fost adoptată în plenul Senatului şi care a primit voturile favorabile ale colegilor noştri deputaţi, membri ai Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor, îşi propune să întregească dimensiunea culturală a etniei pe care o reprezint. Avem nevoie de o astfel de construcţie. Chiar dacă simbolice, aceste construcţii pentru noi contează foarte mult. Sigur, vă puteţi întreba: de ce un institut cultural? Pentru că reprezintă locul unde se poate face cercetare; pentru că în acest fel comunitatea tătară îşi poate promova imaginea. Literatura tătară, să vă ofer un exemplu, este - vă garantez - vastă. Din păcate, nu este şi îndeajuns de cunoscută, pentru că sunt puţine traduceri în limba română. Dorim să tipărim reviste, dorim să facem, cum vă spuneam, muncă de cercetare, dorim să nu se uite limba tătară, iar generaţiile următoare să cunoască limba tătară, toate acestea sub egida acestui institut cultural al tătarilor din România, care poate prelua toate aceste valori pentru a le desfăşura ulterior în faţa celorlalţi. Specific faptul că nu va exista un efort material al Guvernului. Va fi în totalitate autofinanţare. Doamnelor şi domnilor colegi, Vă rog să sprijiniţi această iniţiativă legislativă. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Din partea Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, vă rog. Nu, a Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. |
|
|
Domnul Marius Cristinel Dugulescu: Raport asupra Proiectului de Lege privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein". În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein", trimisă cu adresa PL-x-68/11.02.2009, înregistrată sub nr.25/165/12.02.2009. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 4.02.2009. Camera Deputaţilor este Cameră decizională, potrivit prevederilor art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu referire la prevederile art.75 din Constituţia României, republicată. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat negativ proiectul de lege, conform avizului din 25.02.2009. Consiliul Legislativ, cu Avizul nr.723/16.06.2008, avizează favorabil iniţiativa legislativă. Guvernul, prin punctul de vedere înaintat cu Adresa nr.2288/19.09.2008, nu susţine adoptarea iniţiativei legislative în forma adoptată. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein", care are drept scop promovarea valorilor culturale ale tătarilor din România, a cărui activitate va fi finanţată din bugetul propriu al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România, precum şi din sponsorizări potrivit legii. În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii comisiei au examinat proiectul de lege în şedinţa din 3 martie 2009. La lucrări a participat, în calitate de iniţiator, domnul deputat Amet Aledin, deputat al Uniunii Democrate a Turco-Tătarilor Musulmani din România. La dezbaterea acestui proiect de lege, din totalul de 12 membri ai comisiei, au fost prezenţi 8 deputaţi. În urma examinării iniţiativei legislative, a avizelor sus-menţionate şi a punctelor de vedere exprimate de membrii comisiei şi de către iniţiator, s-a hotărât cu unanimitate de voturi să se propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein", având în vedere că pentru desfăşurarea activităţii acestuia nu sunt angajate cheltuieli bugetare, şi cu un amendament admis la art.2, constând în înlocuirea termenului "oraşul" cu "municipiul" şi redactarea acestuia în următoarea formulare, art.2, "Institutul are sediul central în Municipiul Constanţa". În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă la dezbateri generale există intervenţii? Vă rog, domnule Petru Călian. |
|
|
Vă mulţumesc, doamna preşedinte. Stimaţi colegi, Consider că este o datorie morală să îl felicit pe domnul deputat Amet Aledin şi, totodată, să spun că este un deputat care poate fi exemplu pentru mulţi alţi deputaţi, poate de altă etnie, care au părăsit sala. Îşi face foarte bine treaba, ştie să promoveze cultura tătară şi pentru acest lucru nu pot decât să îl felicit. Mulţumesc foarte mult. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă mai există şi alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Aşa cum a precizat şi reprezentantul comisiei, există un singur amendament admis în cadrul raportului, şi el ţine mai degrabă de tehnică legislativă. Dacă există observaţii cu privire la acest amendament? Dacă nu sunt, atunci proiectul rămâne la vot final. |


