| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Trecem la punctul 42 de pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr.195/2001. Legea are caracter ordinar. Proiectul a fost adoptat de Senat. Raport de adoptare de la Comisia juridică. Suntem Cameră decizională. Dacă iniţiatorul doreşte să intervină? Iniţiatorul nu insistă. Dacă din partea comisiei există o scurtă prezentare a raportului?
|
|
Domnul Cornel Ştirbeţ: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Comisia juridică a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul a adoptat acest proiect de lege. Guvernul susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Proiectul de Lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii voluntariatului nr. 195/2001, în scopul stimulării activităţii de voluntariat. Se au, astfel, în vedere aspecte vizând responsabilitatea organizaţiilor şi a voluntarilor, modul de eliberare a certificatului de voluntar, precum şi stabilirea unor criterii vizând eligibilitatea acestora. În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi ca Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii voluntariatului să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului, în forma adoptată de Senat, cu amendamentele prevăzute în Anexa nr. 1 la raport. Amendamentele respinse sunt prezentate în Anexa nr. 2. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Nu există intervenţii la dezbateri generale. Trecem la dezbaterile pe articole. Vă atrag atenţia că este un număr de trei amendamente respinse. Dacă la punctul 1 din raport există observaţii, obiecţii, comentarii? Nu există. Adoptat. De la 2 până la 5. Obiecţii, observaţii, comentarii? Nu există. Adoptat. De la 6 până la 10? Vă atrag atenţia că există amendamente respinse. Dacă se susţin? Nu se susţin amendamentele respinse. Nu există obiecţii, comentarii, observaţii. Adoptat. De la 11 până la 13? Obiecţii, observaţii, comentarii? Vă atrag atenţia că există şi un amendament respins. Nu se susţine amendamentul respins. Nu există obiecţii, observaţii, comentarii. Sunt adoptate şi aceste puncte din raport. Am încheiat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final. Procedură. Doamna preşedintă Olguţa Vasilescu, mulţumită secretarului de şedinţă din partea dreaptă.
|
|
Doamna Lia Olguţa Vasilescu: Domnule preşedinte, Eu consider că acest proiect de lege ar fi trebuit să treacă şi pe la comisia noastră, mai ales că suntem Comisie pentru tineret şi, se ştie foarte clar că activitatea de voluntariat este făcută de tineri şi, mai mult decât atât, se corela foarte bine cu Legile tineretului, pe care le-am dezbătut în comisie. Măcar pentru aviz ar fi trebuit să ajungă şi la noi. De asemenea, vreau să reiterez o rugăminte la dumneavoastră, personal. Noi, în Regulament, am prevăzut, şi intenţionat am prevăzut acest articol, ca preşedinţii de comisie să fie, totuşi, consultaţi atunci când se vorbeşte despre proiectele de lege şi despre trimiterea lor la comisii pentru avizare sau pentru a le discuta în fond. Şi aceasta pentru că, cel puţin în această sesiune, am avut cinci proiecte de lege pe care am fi vrut să le avem la Comisia pentru învăţământ, dar nu s-a întâmplat acest lucru, din păcate şi, tot timpul, colegii mei din comisie îmi atrag atenţia că se dezbat în alte comisii proiecte de lege care au legătură cu tineretul şi cu învăţământul. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc, doamna preşedintă. Din păcate, este un pic prea târziu să mai sesizăm acum comisia. Voi avea rugămintea ca, în condiţiile Regulamentului, să solicitaţi întotdeauna când consideraţi că puteţi fi comisie de aviz sau de fond şi sunt convins că Biroul permanent vă va sprijini. Domnul deputat Ungureanu, pe procedură? Aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Petre Ungureanu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Fără să o contrazic pe distinsa noastră colegă, în calitate de raportor pentru acest proiect de lege, vreau să spun că, sigur, a fost propunerea iniţială, a ajuns la Comisia juridică - nu a fost problema noastră, dar am fost investiţi cu ea, iar eu, personal, am fost investit în calitate de raportor şi am pus de acord toate amendamentele care au fost, cu punctul de vedere al Guvernului. Vreau să vă spun că nu am nimic împotrivă sigur, doar în această calitate de raportor, n-aş fi avut nimic împotrivă dacă, procedural, ar mai fi posibil ca şi comisia dumneavoastră să poată să-şi spună părerea. Numai că acolo şi-au spus părerea şi au formulat amendamente Comisia pentru egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, Comisia pentru drepturile omului şi toate aceste amendamente, împreună cu punctele de vedere ale Guvernului, pentru că a avut şi el, la rândul său, unele observaţii, au fost mixate şi am făcut un proiect de lege care, după părerea mea, a ieşit cred că foarte bun şi util. Dacă procedural găsiţi soluţia să retrimiteţi... Dar cred că nu se mai poate. Mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Procedura este depăşită în timp. N-o mai putem retrimite. Suntem, deja, la vot final cu acel proiect.
|