Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2009

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.33/2009
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 martie 2009

37. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 565/2008

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Punctul 35. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Din partea iniţiatorilor, doreşte să ia cineva cuvântul?

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Radu Stancu:

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Supun atenţiei dumneavoastră următoarele: în considerarea argumentelor formulate de Asociaţia directorilor executivi ai serviciilor publice comunitare judeţene de evidenţă a persoanelor asupra proiectului de referinţă, reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor au susţinut unele dintre amendamentele formulate de această asociaţie.

De altfel, în raportul comun suplimentar al celor două comisii (Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic), la art.43 alin.(3), art.54 alin.(1) şi art.571 alin.(1) a apărut dintr-o eroare o modificare, în sensul că, în loc de "servicii publice comunitare judeţene", apare sintagma "serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor".

În consecinţă, se impune înlocuirea termenului "local", cu termenul "judeţean", în cuprinsul sintagmelor "serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor", din conţinutul articolelor mai sus-menţionate.

În aceste condiţii, vă supunem aprobării, fie retrimiterea proiectului la comisie, pentru cuvenitele îndreptări, fie supunerea adoptării acestor rectificări votului plenului Camerei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Sulfina Barbu, aveţi cuvântul pentru prezentarea punctului de vedere al comisiei.

Video in format Flash/IOS

Doamna Sulfina Barbu:

Doamna preşedinte,

Stimaţi colegi,

Pentru acest act normativ, comisia cere retrimiterea la comisie pentru dezbatere, atât la Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic cât şi la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, pentru un termen de două săptămâni.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă supun votului dumneavoastră propunerea făcută de comisie.

Cine este pentru retrimiterea la comisie?

Voturi împotrivă?

Abţineri? Nu sunt.

Intrăm în discuţia propunerilor care au raport de respingere.