Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2016
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.99/2016
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2016 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2016
![]() |
37. | Supunerea la votul final: | ![]() |
||
![]() |
37.55 | Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă (PL-x 336/2014) (respins) | |||
consulta fisa PL nr. 336/2014 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Stimaţi colegi, şi ultimul, 55, este vorba de Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. La votul final din 13.V. nu a întrunit numărul necesar de voturi şi, de aceea, conform prevederilor art.104 alin.(3) şi art.97 alin.(3), procedura se finalizează cu propunerea de adoptare. Supun votului dumneavoastră adoptarea proiectului. Cine este pentru? Niciunul. Voturi împotrivă? 259. Abţineri? Nu. Colegi care nu-şi exprimă votul? Nu. Fac precizarea: un coleg nu şi-a exprimat votul. Secretarii de şedinţă nu mi-au... Deci, niciun vot pentru. 259 de voturi împotrivă, niciun vot pentru, nicio abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul. Pe procedură, vă rog. |
|
|
Am citit textul pe care-l avem aici de la stafful tehnic. La încheierea votului final, deputaţii neafiliaţi pot să-şi exprime punctele de vedere. La textul cu privire la modificarea regulamentului, v-am spus forma care, din punct de vedere al articolelor din Constituţie, pe care nu vi le spun, dar pe care bănuiesc că le ştiţi toţi, aţi încălcat procedura. Dar, vă spun şi pe fond ce s-a întâmplat. Pentru prima dată în ultimii 26 de ani, Parlamentul României modifică regulamentul, ca să-l pună în concordanţă cu softul, nu să pună în concordanţă softul cu regulamentul. O chestie inedită, nu? Cine este responsabil de această chestiune, o să aflăm într-o zi, dar precedentul l-am creat astăzi. Asta înseamnă că dacă dumneavoastră, mâine, la 1 ianuarie 2017, modificaţi regulamentul, softul nu este capabil să facă ceea ce doriţi dumneavoastră. De aceea, în ultimele luni aţi observat că s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Liderii grupurilor parlamentare au cerut Biroului permanent să facă această completare, pentru că nu puteau altfel. De la această completare, care nu există ca iniţiativă legislativă, s-a ajuns şi la altă chestiune. Al treilea fapt miraculos, ca în poveşti, un document oficial care nu a ajuns la Biroul permanent reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, elaborat într-o şedinţă neregulamentară de preşedintele acesteia, domnul Bogdan Niculescu Duvăz, a apărut în trei minute de la redactare, de la închiderea şedinţei, în paralel cu şedinţa de Birou permanent a Camerei Deputaţilor, în Comisia pentru regulament. Aşa încât, până şi Harry Potter ar fi invidios pe acest Parlament, mai ales că, pentru prima dată în ultimii 26 de ani, a mai făcut şi a patra chestiune inedită, aceea în care comisiile comune lucrează neregulamentar când una dintre cele două Camere se află în circumscripţiile electorale. Ce generează acest lucru? Se va putea întâmpla ca, într-o zi, dumneavoastră să fiţi în circumscripţie sâmbăta şi duminica, şi un preşedinte de comisie să elaboreze un raport cu cvorumul de şedinţă, şi să spună: dacă s-a întâmplat acest lucru pe 7 iunie 2016, bineînţeles că se poate şi aici. Şi, ca un exerciţiu de imagine, vă spun un singur lucru, am două minute, domnule preşedinte, pentru fiecare proiect de lege la care vreau să spun ceva; ca un exerciţiu de imagine, în comisia pe care o prezidează distinsul meu coleg de la PNL, Comisia de control al Serviciului de Informaţii Externe, unde parlamentarii PSD, parlamentarii din Cameră sunt majoritari, ce s-ar întâmpla, ce s-ar întâmpla dacă, în timp ce Senatul se află în circumscripţii, dumneavoastră aţi convoca şedinţa şi aţi adopta o lege pe siguranţă naţională, fără participarea senatorilor? Astăzi, aţi creat un precedent şi acest lucru, acest lucru va face posibilă această chestiune, pentru că Senatul nu are un număr de senatori egal cu numărul de deputaţi. Şi, atunci, o majoritate va putea să ia decizii cu cvorum împotriva unei minorităţi, adică senatorii, care, în conformitate cu prevederile Constituţiei, sunt egali şi avem drepturi egale şi voturi egale. Pentru stenogramă am spus acest lucru, ca nu cumva cineva, în viitor, să uite acest moment, 7 iunie 2016. Vă mulţumesc foarte mult. |
|
|
Da. Domnul Duvăz, vă rog, pe procedură. |
|
|
Domnul Bogdan Nicolae Niculescu Duvăz: Pentru corecta informare a colegilor, a opiniei publice şi a colegului, domnul Zgonea, care m-a nominalizat, că nu aş fi ieşit să vă reţin atenţia, a fost un punct de vedere cerut de birourile reunite şi ambele birouri au primit acest punct de vedere din partea Comisiei de statut. Deci, ceea ce a emis domnul Zgonea de la această tribună nu este real. Şi, să fac referire la comparaţia pe care a făcut-o la sfârşit. E adevărat, senatorii şi deputaţii sunt egali, din care cauză nu contează care sunt majoritari, cei din Senat sau din Cameră, în momentul unei comisii mixte; votul este unul singur. Deci, exemplul este cel puţin greşit, dacă nu distorsionat. Vă mulţumesc. |
|
|
Da, drept la replică, domnul Zgonea şi apoi domnul Cernea. |
|
|
Dragi colegi, Atâţi ani de zile, dumneavoastră aţi recunoscut, sunteţi foştii mei colegi, că totuşi sunt unul dintre puţinii oameni care ştiu regulamentul. Acum, am să vă dau un exerciţiu de comparaţie. Din sală: Ce spune ambasadorul Americii? |
|
|
O să aflaţi imediat, domnule profesor, şi asta. Din sală: Americanii ce spun? |
|
|
Dumneavoastră primiţi resurse financiare conform Statutului deputaţilor şi al senatorilor pentru activitate în circumscripţii. Constituţia, statutul şi regulamentul fac o diferenţiere foarte clară între activitatea în circumscripţii şi activitatea în plenul Camerei. Mai mult, şi în Regulamentul Senatului şi în Regulamentul Camerei este obligatoriu ca programul şi ordinea de zi să fie aprobate de un Birou permanent. Între 6 mai şi 6 iunie, Senatul României a fost în activitate în circumscripţiile electorale, parlamentarii din Senat au primit bani stând în circumscripţie. Convocarea unei şedinţe din Camera Deputaţilor, fără aprobarea Biroului permanent, este neregulamentară. Rapoartele sale sunt neregulamentare, adică ilegale. La fel şi la Senat. Conform art.37 alin.(3), Birourile permanente reunite nu pot convoca o comisie comună, decât în momentul în care noi şi Senatul suntem în activitate în comisii. Altfel, ne trezim cu rapoarte abuzive, făcute de una dintre comisii. |
|
|
Da, am înţeles. |
|
|
Sau comisiile comune. Eu am vrut să vă spun acest lucru, explicându-i domnului Duvăz unde a încălcat regulamentul. Cu o săptămână înainte număra 6 egal cu 4, pe aceeaşi chestiune; următoarea săptămână ne-a spus că suntem toţi în Camera Deputaţilor. O astfel de greşeală este extrem de periculoasă pentru cine înţelege decontările pe care le fac parlamentarii şi cum se poate crea un abuz, făcând un raport atunci când una dintre Camere se află în activitate în circumscripţii electorale, aprobată de Biroul permanent al Camerei respective. |
|
|
Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. |
|
|
Şi ultimul deputat neafiliat, domnul Cernea - explicarea votului. |
|
|
Domnule preşedinte de şedinţă, vă mulţumesc foarte mult. Domnul Valeriu Zgonea are perfectă dreptate în tot ce a spus cu privire la încălcările de regulament. De asemenea, vă spun că eu sunt cel care a votat împotriva acestor hotărâri de modificare şi completare a regulamentului, pentru că e limpede că aceste modificări au fost făcute pentru a înlocui un om. E limpede! Şi s-au făcut într-un mod abuziv, din păcate. Nu s-au urmat procedurile, s-au impus lucrurile aşa cum le-a descris domnul Valeriu Zgonea. În acelaşi timp, pentru că ironia sorţii este că uneori roata se întoarce, mai fac o precizare de ordin procedural, că eu, acum, nu-mi explic votul. Neafiliaţii îşi pot explica votul, conform regulamentului, la sfârşitul şedinţei de vot final. Aşadar, pentru explicarea votului, neafiliaţilor ar fi trebuit să li se dea cuvântul abia după votul pe care-l avem de dat în continuare, aşa cum şi mie domnul Zgonea mi-l dădea la şedinţele pe care le prezida. Aşadar, vă rog, dacă respectăm regulamentul, să-l respectăm până la capăt, indiferent despre cine este vorba. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. |


