Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.13/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2015

38. Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea zilei de 28 iulie - Ziua Naţională a Ambulanţei din România (PL-x 344/2014). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 344/2014

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

36. Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 28 iulie Ziua naţională a ambulanţei din România.

Iniţiatorul? Iniţiatorul nu este. Comisia? Doamna deputat Nassar. Domnul Buicu, raportul, da. Am spus comisia.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu-Florin Buicu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei, Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 28 iulie Ziua naţională a ambulanţei din România a fost discutat în comisie.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Comisia pentru sănătate şi familie a avut în vedere, la întocmirea prezentului raport, avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi punctul de vedere favorabil al Guvernului.

Membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au examinat proiectul de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La comisie au fost prezenţi 18 deputaţi din totalul de 19.

În urma finalizării dezbaterilor, Comisia pentru sănătate şi familie au hotărât, cu unanimitate de voturi, aprobarea proiectului de lege, în forma adoptată de către Senat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dezbateri generale. Domnul deputat Iacoban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Propunerea legislativă vizează instituirea zilei de 28 iulie ca Ziua naţională a ambulanţei din România.

În decursul celor 107 ani de activitate neîntreruptă, serviciile de ambulanţă au salvat milioane de vieţi, au contribuit la păstrarea stării de sănătate a populaţiei din România.

Importanţa acestui serviciu este dată şi de peste cele 2,5 milioane de solicitări la care se intervine an de an.

Prin declararea acestei zile, se doreşte ca, o dată pe an, într-un cadru festiv, să fie organizat un marş cu expunere de bază materială şi personal, pentru a conştientiza cetăţenii din România prin exemplificarea activităţii dotării de bază a modului de intervenţie a acestei structuri din categoria serviciilor publice.

Promovarea prezentului proiect legislativ are drept scop punerea în valoare şi recunoaşterea contribuţiei serviciilor de ambulanţă din România în menţinerea stării de sănătate a cetăţenilor.

Nu în ultimul rând, ziua de 28 iulie, conform dorinţei iniţiatorilor, nu va fi declarată zi nelucrătoare. În vederea marcării acestui eveniment, iniţiatorul propune acordarea posibilităţii autorităţilor publice centrale şi locale, a ONG-urilor, muzeelor, reprezentanţelor României din străinătate de a organiza evenimente dedicate recunoaşterii rolului şi meritelor în salvarea de vieţi omeneşti a Serviciului de Ambulanţă român, Ministerul Sănătăţii urmând a fi responsabil de coordonarea acestor activităţi.

Atât Guvernul României, cât şi comisiile de resort sesizate au fost de acord cu prezenta iniţiativă legislativă.

Prin urmare, şi Grupul PSD din Camera Deputaţilor susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Ciuhodaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Tudor Ciuhodaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Fără îndoială, vom susţine acest proiect legislativ. Da, este frumos. După aproape 100 de ani de existenţă, Salvarea este în pericol.

Este frumos că dăm zile naţionale, este frumos că aplaudăm, dar, când este vorba de finanţare, lucrurile nu stau la fel de roz.

Salvarea din Iaşi are maşini care au parcurs mai mult de două ori lungimea ecuatorului. Sunt deficienţe importante de personal şi la Vaslui, şi la Iaşi. Posturile continuă să fie blocate.

Aplaud această iniţiativă legislativă, este frumos să ai zile naţionale. Dar, mi-aş dori să avem un serviciu de salvare ca în Uniunea Europeană, pentru că, până la una alta, Salvarea a dovedit de fiecare dată că salvează vieţile românilor în peste 90% din cazuri.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii, dacă mai sunt?

Nefiind niciun amendament depus la lege, o trimitem la votul final.