Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.84/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 mai 2015

38. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică (Pl-x 317/2014). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 317/2014

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

53. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Iniţiatorii?

Comisia?

Video in format Flash/IOS

Domnul Cosmin Necula:

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au fost sesizate spre dezbatere, în fond, cu propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă.

Consiliul Legislativ a avizat negativ iniţiativa legislativă.

Guvernul României a transmis un punct de vedere prin care nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avizat negativ iniţiativa legislativă.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au dezbătut iniţiativa legislativă în şedinţe diferite.

În conformitate cu prevederile art. 61 şi 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, precum şi membrii Comisiei pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului s-au pronunţat şi au supus spre hotărâre plenului Camerei Deputaţilor respingerea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul merge la votul final.