|
Domnul Gheorghe Ialomiţianu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Grupul PNL din Camera Deputaţilor va vota împotriva raportului de respingere pentru această iniţiativă legislativă, pentru a evita producerea unor inechităţi între localităţi privind alocarea resurselor bugetare. Potrivit Ordonanţei nr. 8/2013, atunci când s-a introdus impozitul pe venitul agricol, onor Guvernul a decis ca acest impozit să fie virat în întregime la bugetul de stat. Se ştie că, potrivit Legii finanţelor publice locale, pentru celelalte categorii de impozit pe venit se procedează altfel: cea mai mare parte din impozit se virează prin cote defalcate la autorităţile locale, mă refer la cel din activităţi industriale, din activităţi comerciale. De fapt, iniţiatorii ce-au dorit? Având în vedere că sunt localităţi cu specific agricol, unde activitatea de industrie sau alte activităţi economice lipsesc, acele localităţi nu beneficiază de cote defalcate din impozitul pe venit. Şi era normal ca, acolo unde avem activitate agricolă, impozitul pe venit să rămână la autorităţile locale, pentru că acolo unde agricultura are o pondere mai mare sau în totalitate se desfăşoară activităţi agricole, localităţile respective, prin modul în care Guvernul a reglementat, sunt lipsite de aceste resurse financiare. Deci, era vorba de evitarea acestei inechităţi. Sigur că Guvernul vrea să repartizeze bani de la centru prin criterii clientelare, să subordoneze autoritatea locală de Guvern. Sigur că domnul Dragnea este şeful sau baronul şef care repartizează din birou şi sigur că primarii trebuie să meargă cu căciula la Ministerul Dezvoltării. Dacă aprobăm această iniţiativă creăm o independenţă şi mai mare a autorităţilor locale. Vă mulţumesc.
|