Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 1999

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 martie 1999

4. Reluarea dezbaterilor asupra proiectului de Lege privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (Adoptare.)
 
consulta fisa PL nr. 199/1998

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Domnule secretar, vă rog să vă opriţi. În acest moment, avem cvorum pentru votul final la lege.

Vă rog să nu părăsiţi sala! Avem, înainte de toate, de votat articolul rămas în suspensie, art.200. Rog, din partea comisiei, să ne spună cineva care este hotărârea finală, pentru a vota în cunoştinţă de cauză.

Vă rog să luaţi loc în bănci, pentru a putea să numărăm la votul final al acestei legi, care este o lege organică.

Domnule preşedinte, aveţi cuvântul.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Membrii comisiei s-au întrunit şi vă propun următoarea variantă: să supuneţi votului, doamnă preşedinte, art.200, aşa cum a fost propus iniţial de către comisie, cu o singură observaţie, să eliminăm acel paragraf legat de referirile la Legea nr.2/1991 privind cumulul de funcţii, comisia, deci, respingând amendamentul propus de colegul nostru, domnul Stan.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Dar vă rog să ne spuneţi unde e paragaful, la ce pagină e?

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

166.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Deci paragraful care trebuie eliminat se află la pag.166.

Având în vedere că s-au rezolvat favorabil lucrurile, pentru toată lumea, supun votului dumneavoastră art.200, poziţia 241 din raport, cu minusul specificat de domnul preşedinte al comisiei.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Este cineva împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Acest articol a fost votat în unanimitate şi, cu aceasta, întreaga Lege a pensiilor a fost votată pe articole.

Urmează votul final. Rog pe domnii secretari să-mi comunice, în acest moment, care este prezenţa în sală, pentru a vedea dacă avem cvorumul necesar votării unei legi organice.

În acest moment, în sală, sunt prezente 221 doamne şi domni deputaţi. Deci putem da votul final pe această lege deosebit de importantă, deosebit de mult discutată şi să sperăm că va fi în favoarea oamenilor pentru care am făcut-o.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să luaţi loc în bancă, cu toţii, pentru a putea fi număraţi.

Cine este pentru această Lege a pensiilor? Mâna sus, să puteţi fi număraţi! Este evident... Poate că este mai uşor să numărăm voturile împotrivă. V-am anunţat, în sală sunt 221 de deputaţi. Haideţi să numărăm voturile împotrivă şi abţinerile, ca să ne fie mai uşor.

Cine este împotrivă? Un vot împotrivă.

Cine se abţine? 13 abţineri.

Cu 207 voturi pentru, un vot împotrivă şi 13 abţineri, această lege a fost adoptată. (Aplauze.)

Vă felicităm pentru efortul depus, de a discuta cu minuţiozitate această lege şi, în final, domnul ministru al muncii doreşte să vă adreseze câteva cuvinte. Vă rog să-l ascultăm.

Domnul Alexandru Athanasiu:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor, domnilor deputaţi,

Ştiu că suntem la sfârşitul unui periplu parlamentar. Îngăduiţi-mi să spun doar câteva cuvinte, care, de această dată, nu mai au de-a face nici cu acele concepte tehnice, nici cu nevoia acestei legi, ci sunt cuvintele unui om care are o emoţie firească, pentru că am urcat prima din cele două trepte, într-unul din cele mai importante demersuri de reformă ale acestui Parlament, îndrăznesc să spun, în acest moment.

De aceea, pentru că emoţia de multe ori te face să te bâlbâi, să nu vezi foarte clar ceea ce ar trebui să spui, voi recurge la cuvintele unui mult mai bun orator, evident, şi foarte cunoscut personaj al lumii Romei antice, la Cicero, care spunea următoarele lucruri: "Nu căuta să faci o lege foarte bună, sigur nu vei reuşi, dar caută, întotdeauna, să faci o lege dreaptă. Atunci, cei cărora legea le va fi aplicată, chiar dacă nu vei mai fi, îţi vor mulţumi". Astăzi, cred eu, nu am reuşit, poate, cea mai bună lege, dar, sigur, sper eu, este cea mai dreaptă.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze.)

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Şi noi vă mulţumim, domnule ministru.

Cu aceasta, prima parte a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor a luat sfârşit şi vă doresc poftă bună şi o după-amiază la fel de fructuoasă ca dimineaţa.

Voci din sală:

La ce oră?!

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Conform programului de lucru adoptat, lucrările reîncep la ora 14,00.

După pauză