Dezbateri parlamentare

Domnul Valer Dorneanu:

Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar cu taxă.

Vă rog să urmăriţi raportul Comisiei de mediere. La pct. 1, cel referitor la art. 1 comisia ne propune textul Senatului.

Dacă aveţi observaţii la textul Senatului? Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Acest proiect de lege trebuie foarte bine cântărit, respectiv acest raport de mediere, prin prisma a ceea ce spune Constituţia la art. 32, alin. 4: "Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii". Deci, aceasta este legea care pune în discuţie, practic, existenţa sau inexistenţa gratuităţii în învăţământul de stat.

Noi înţelegem ca o excepţie, dar când excepţia devine regulă, nu mai ştim ce se întâmplă şi ce sens au cuvintele. De aceea, domnule preşedinte, în ce mă priveşte, cred că trebuie să ne sprijiniţi în calitatea dumneavoastră de jurist spre a vedea dacă nu încălcăm cumva Constituţia şi n-aş vrea să fac o asemenea greşeală, aş zice eu, sfătuit chiar de dumneavoastră.

Deci, v-aş cere îngăduinţa să ne spuneţi în ce măsură acest text mai este sau nu valabil din Constituţie.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule deputat, vă aduc la cunoştinţă că nu mai sunt preşedinte Consiliului legislativ ca să vă ofer avize, sunt preşedinte de cameră şi trebuie să conduc lucrările, nu să vă răspund dumneavoastră întrebărilor constituţionale.

Dar vă amintesc că suntem în mediere şi noi aici putem să propunem textul Senatului, al Camerei Deputaţilor sau eventual un text comun.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Nicolae Napoleon Antonescu:

Mă numesc Antonescu Napoleon, sunt din Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport ca şi domnul Stanciu şi am fost în Comisia de mediere la care a fost şi domnul Stanciu, dar dânsul nu a participat din motive obiective.

Vreau să vă spun că problema ridicată de domnul Stanciu a fost lămurită de n ori şi la întâlnirea cu domnul preşedinte Iliescu şi la Consiliul Naţional al Rectorilor şi la Consiliul Legislativ. Pentru că problema este clară: scrie că învăţământul de stat este gratuit, în condiţiile legii. Iar Legea învăţământului spune aşa la învăţământul superior: că învăţământul superior, art. 171 mi se pare, "este gratuit, în limitele cifrei aprobate de Guvern şi pe durata normală de studii". Deci, Guvernul nu poate să aprobe în funcţie de buget un număr de locuri şi în cazul anului în speţă sunt 60.000 de locuri, iar restul de 110.000 – 120.000 de absolvenţi trebuie să aibă altă soluţie.

Soluţiile sunt două sau trei dacă vreţi: să nu se ducă nicăieri, să se ducă la învăţământul particular, care din păcate nu poate să absoarbă absolvenţi de liceu decât în anumite domenii, şi acestea sunt suprapopulate, ştiinţe economice, ştiinţe juridice, administraţie publică tot juridică şi unele socio-umane şi foarte, foarte puţini în alte domenii. Problema care se pune este a celor care vor să facă învăţământ şi nu au locuri la cel de stat în alte domenii, cum ar fi: agronomie, arhitectură, medicină, toate ştiinţele inginereşti. Înseamnă că acestora le iau orice şansă.

În al doilea rând, în toate ţările din lume învăţământul superior nu este gratuit. Repet: în toate ţările din lume, inclusiv socialiste sau capitaliste, cum vreţi dumneavoastră. Până şi Bulgaria, acum două luni, a introdus o taxă de 100 dolari pentru fiecare student de la învăţământul de stat, deci, în limita locurilor aprobate. În China sunt două salarii medii pe an, în Italia, Franţa, în funcţie de posibilităţi sunt peste 1000 dolari pe an, care nu acoperă. Deci, nicăieri în lume nu există învăţământ superior gratuit.

Învăţământul superior nu este obligatoriu. Deci, statul trebuie să sprijine, să ajute, mă rog, elevii, tineretul, să facă facultatea, dar o face în limitele în care poate.

În acelaşi timp, nu pot să iau dreptul celorlalţi care vor să facă şi au posibilitatea să nu facă acest învăţământ. Mă rog, putem să facem altceva, să găsim nişte soluţii să-i ajutăm pe aceia cu taxă şi domnul Stanciu ştie bine că prin varianta Camerei Deputaţilor, care a fost aprobată, s-a permis ca o parte din cei cu taxă, fie să treacă pe locurile fără taxă rămase libere din diverse motive, de promovare, de exemplu, fie să primească burse, ceea ce este absolut o noutate.

Aşa că eu cred că problema aceasta, din punct de vedere juridic, este absolut clară şi ea este în conformitate cu ceea ce se practică în toate ţările, inclusiv în Comunitatea Europeană în care vrem să intrăm.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Domnul vicepreşedinte Duvăz.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mărturisesc că nu aveam intenţia să iau cuvântul cel puţin aici la acest articol, dar din punctul nostru de vedere învăţământul de stat este gratuit potrivit legii; este o prevedere expresă constituţională şi nu un mod de a încerca să depăşim această literă a Constituţiei, transformând învăţământul de stat într-un învăţământ cu taxe.

Există lege care permite înfiinţarea învăţământului superior şi aşa cum piaţa o cere, se dezvoltă un învăţământ superior în termeni privaţi, cu taxe. Pentru învăţământul de stat, şi acesta a fost sensul celor care au elaborat această Constituţie şi până a o schimba trebuie să o respectăm, în primul rând, sensul era ca cei care au capacitatea şi dorinţa să înveţe, dar nu au bani în buzunar, să aibă cum să înveţe. Cred că de la acest sens nu putem abdica, motiv pentru care orice fel de altă interpretare este absolut nepotrivită şi făcută, dacă vreţi, cu o rea-credinţă pentru încălcarea legii.

De altfel, observ cu mare surpindere că partidul de guvernământ care se declară social-democrat adoptă o soluţie care a fost promovată, evident, de un partid care nu avea nimic comun cu social-democraţia.

Cred că gratuitatea învăţământului superior trebuie să fie cea care să confere posibilitatea şi libertatea, liberul acces la învăţământul superior al oricărui copil, provenit din orice fel de familie şi mai ales din cele fără mijloace. Pentru aceasta avem învăţământ de stat.

În rest, nu facem decât să încercăm, prin aceste prevederi legale, de fapt, să sprijinim interesele absolut onorabile şi justificate adeseori ale profesorilor universitari, dar care au posibilitatea să predea şi în şcolile particulare şi să oprim accesul oamenilor care n-au mijloacele materiale, chiar dacă vor să înveţe şi chiar să înveţe bine.

În aceste condiţii, interpretarea este nepotrivită şi cred că în nici un caz ea nu poate fi făcută aşa.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Nicolae Napoleon Antonescu:

Nu vrea să intru în polemică şi nici nu am să pronunţ nume pentru ca să nu se ...

Deci, încă o dată vreau să spun: în toată lumea se promovează aşa-zisa universitate antreprenorială. Deci, statul, în nici o ţară din lume nu poate subvenţiona universităţile 100%, ceea ce este cazul şi în România. Universităţile în România sunt finanţate în proporţie de 70% din bugetul de stat. Din banii de la buget se plătesc salariile pe 9 luni de zile. Deci, acesta este un prim aspect.

Al doilea aspect. S-a spus aici că dacă nu are posibilităţi trebuie să-i dăm drept să înveţe. Bun. Şi nu ocupă un loc la stat, nu plăteşte la particulari? Deci, trebuie să plătească.

Şi în al treilea rând: vreau să vă spun că nicăieri în Europa, în toată Comunitatea Europeană, nu există universităţi particulare decât prin excepţie.

Deci, atunci haideţi să facem altceva, dacă vreţi să fim social-democraţi. Deci, să terminăm cu învăţământul privat aşa cum este în Franţa, aşa cum este în Italia, aşa cum e în Spania, aşa cum e în Anglia, aşa cum e în Scoţia, aşa cum e în Suedia, terminăm cu ele şi atunci ne zbatem să dăm de la buget 120.000 de locuri la învăţământul superior şi nimeni nu are nimic de spus.

Deci, de ce vedem numai o parte a monezii? Moneda are două părţi. Deci, haideţi să le vedem pe toate atunci. Pentru că dacă mergem pe această linie – repet – învăţământul privat nu se justifică, pentru că nici o ţară dezvoltată nu are astfel de lucruri, iar învăţământul privat din America, unde am predat la o universitate privată nu are nimic de-a face cu învăţământul privat din România.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Invit toţi deputaţii în sală pentru a vota acest amendament. Vă rog frumos, nu părăsiţi sala.

Poftiţi, domnule vicepreşedinte.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, cu atât mai mult cu cât ştiu ce înseamnă să conduci o şedinţă şi cred că n-ar fi potrivit, într-adevăr, să intrăm acum într-o polemică deschisă şi să continuăm aşa. Cu toate acestea, pentru că aţi dat cuvântul după ce am luat cuvântul, trebuie să intervin şi să fac următoarele precizări: nu dorim gratuitatea învăţământului superior pentru a avea profesori prost plătiţi, dar dacă Constituţia acestei ţări are o prevedere clară privind gratuitatea învăţământului de stat, ea trebuie respectată ca atare şi sigur ar trebui să ne gândim dacă nu trebuia să alocăm acolo mult mai multe resurse din puţinele pe care le avem. Nu este o soluţie să facem o amendare, dacă vreţi, cenzitară, să facem un criteriu din capacitatea unuia de a plăti sau nu la învăţământul de stat şi nu cred că aceasta este soluţia, chiar dacă trebuie să susţinem un învăţământ care până acum n-am reuşit să-l susţinem pe măsura nevoilor noastre. Cred că soluţia stă în alocaţiile bugetare şi nu în introducerea învăţământului pe scară din ce în ce mai largă, plătit în universităţile de stat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Îmi însuşesc întru totul punctul de vedere al antevorbitorului, considerând că această formă de introducere în universităţile de stat a învăţământului cu taxă ar constitui o formă de discriminare a instituţiilor de învăţământ privat.

Pentru ca să fiu cât mai explicit am sentimentul că în felul acesta universităţilor de stat li se să posibilitatea să beneficieze de surse şi de la bugetul de stat şi, în acelaşi timp, să beneficieze şi de alte surse, respectiv, prin instituirea taxelor pentru învăţământul superior.

Prin urmare, noi nu facem altceva decât să subminăm activitatea învăţământului privat, creând ab initio favoruri prin această lege învăţământului de stat.

Cred că trebuie să ne limităm la prevederile constituţionale şi, aşa cum spunea domnul vicepreşedinte Duvăz, mai important este să suplimentăm resursele bugetare alocate învăţământului de stat decât să creăm acest hibrid, această struţo-cămilă care nu este nici învăţământ de stat propriu-zis şi nici învăţământ privat propriu-zis, în instituţiile statului.

Deci, îmi menţin şi susţin punctul de vedere al antevorbitorilor favorabili ideii de a respinge acest proiect de lege care încalcă prevederile constituţionale şi creează discriminări ale instituţiilor de învăţământ superior ale statutului faţă de cele ale sistemului privat.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna deputat Andronescu, ministrul sănătăţii.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Am venit în faţa dumneavoastră cu dorinţa de a vă adresa rugămintea să votaţi acest proiect de lege, întrucât cred că este de natură să aşeze instituţiile de stat şi cele particulare într-un sistem competiţional.

Consider că prin alocarea unui număr de locuri în învăţământul de stat, care are capacitatea de a şcolariza, nu facem altceva decât să oferim tinerilor care doresc să înveţe un număr mai mare de locuri de muncă. Şi cred că acest lucru nu este deloc de neluat în seamă, având în vedere faptul că România se plasează pe unul din ultimele locuri în Europa în ceea ce priveşte numărul de studenţi la mia de locuitori. Şi, în acelaşi timp, aşa cum spuneam, învăţământul privat, care este un învăţământ cu taxă, ca şi învăţământul de stat, care, de data aceasta poate fi şi cu taxă, intră într-o competiţie directă şi cred că fiecare parte nu are decât de câştigat.

Am pledat şi la mediere şi la discuţia din comisia şi din plenul Senatului pentru aprecierea cu aceeaşi unitate de măsură, întrucât cred că este de datoria ministerului să privească cele două forme de învăţământ superior, de stat şi privat, în mod egal şi să aprecieze şi să le aprecieze, aşa cum spuneam, cu aceeaşi unitate de măsură, dată de respectarea standardelor de calitate stabilite de către Conferinţa Naţională. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc foarte mult.

Stimaţi colegi,

Aţi auzit şi părerile pentru şi contra, supun votului dumneavoastră textul Senatului, propus de comisia de mediere în unanimitate.

Cine este pentru? Păstraţi mâna sus, ca să putem 86 voturi pentru.

Împotrivă? 57 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 86 voturi pentru, 57 voturi împotrivă şi 1 abţinere, s-a adoptat textul Senatului.

La pct. 2, se propune text comun. Dacă aveţi obiecţii? Domnul Stanciu. Aveţi şi aliaţi, acum, până acum nu aveaţi...

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Camera a adoptat un text care a fost mult comentat, atât la Consiliul rectorilor şi chiar la comisia noastră omoloagă de la Senat. Acest text, în esenţă, poate fi similar cu cel adoptat de Senat sau cu cel comun, pe care distinşii noştri colegi l-au găsit.

Acel procent, însă, de 25%, care era menţionat în textul Camerei, avea un dublu rost, un dublu sens: o dată, că până la 25 %, senatele, cu de la sine putere, acordau acest număr de locuri, fără nici un fel de intervenţie a ministerului; peste acest număr, însă, senatele trebuia să facă dovada posibilităţilor pe care le aveau, şi logistice şi de resurse umane, iar ministerul să aprobe. Textul comun elimină acest 25% şi îi dă ministerului posibilitatea să aprobe, de la 0 până la 100%.

Din acest punct de vedere, am putea spune că textul comun este mai bun decât cel al Camerei. Unde, însă, textul comun, respectiv, cel al Senatului, suferă? Această limitare la 25%, în esenţa sa, când s-a aprobat la comisie, era un fel de modalitate de a ne asigura că învăţământul cu taxă nu devine generalizat. În sensul că, să spunem, la 100 de locuri de la buget, anul acesta se dau 25 de locuri cu taxă. La anul, bugetul, cum spunea şi distinsul nostru coleg aici – nicăieri, zice domnia sa, că nu mai este fără tax㠖 spune: 25 de locuri fără taxă şi 100 cu taxă. Punând această limită de 25% din locurile bugetare, automat, această inversiune nu mai poate să o facă. Deci, noi ne putem trezi, prin buget, cu învăţământ cu taxă.

Ca urmare, eu aş opta, din acest considerent, ca un mijloc de protecţie, cel puţin în acest stadiu, ca textul Camerei să fie cel adoptat. Şi să avem şi pârghia, controlul ministerului, care este specificat, dar şi pârghia de control, că nu vom ajunge în mod indirect, prin legea bugetului, la învăţământ superior numai cu taxă sau preponderent cu taxă.

Vă rog să reflectaţi şi să votaţi în consecinţă. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Napoleon Nicolae Antonescu:

Vreau să vă spun că, personal, eu sunt de acord, până la un punct, cu ce a spus colegul Anghel Stanciu, pentru că textul Camerei, într-adevăr, îţi dă voie să aprobe ministerul, în funcţie de condiţii. Discuţia care a fost la comisia de mediere şi pe care şi-a însuşit-o majoritatea, cu un singur vot contra (deşi, la început, au fost mai mulţi pentru limitarea acestui procent, mă rog, 25%, 50%, 75%, 100%, cât vreţi dumneavoastră, dar orice limitare de acest fel este arbitrară), şi au căzut cu toţii de acord, prin argumentaţii concrete, că limitarea (care ar trebui să fie valabilă şi la învăţământul privat) trebuie să se facă pe un singur criteriu: îndeplinirea standardelor CNA. Pentru că nu poţi să lel îndeplineşti, dacă măreşti numărul de studenţi, fie cu plată, fie fără plată, şi nu îndeplineşti celelalte criterii: bază materială, profesori ş.a.m.d. Pentru că, dacă nu se respectă aceste criterii, facultatea, fie de stat, fie particulară, nu poate fi acreditată.

Vreau să vă spun că, din păcate, mai mult de jumătate din universităţile care au primit acreditare de la CNA şi sunt pe masa de lucru a Camerei Deputaţilor, a Comisiei pentru învăţământ, tineret şi sport şi nu mai îndeplinesc aceste criterii, pentru că şi-au mărit artificial numărul de studenţi, cât au putut. Au luat cu miile, au 5 mii de studenţi şi 50 de cadre didactice! Râd şi curcile, din orice ţară din lume! Pentru că, dacă împărţiţi 5 mii la 50, înseamnă 100 de studenţi pe cadru didactic, când în toată lumea nu există mai mult de 15-20.

Deci, Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Senatului (care senat nu poate să propună peste capacitatea lui de şcolarizare) are posibilitatea să zică: 0, 10, 20, 30 sau 40, în funcţie de îndeplinirea standardelor respective. Vreau să vă dau un exemplu chiar din universitatea unde sunt eu: până în 1989, s-au construit amfiteatre mari, de 180 de locuri, şi existau cifre de şcolarizare, de exemplu, la petrol, la foraj, de 600 de studenţi! Pentru că aşa a considerat pe vremea aceea Ceauşescu, că se caută (folosesc cuvintele lui) "la export" ingineri de petrol. Deci, s-a construit o bază materială care poate să şcolarizeze 600 de studenţi pe serie. Astăzi, sunt 100 de locuri, nu este păcat de baza aceea materială? Şi aceeaşi situaţie este şi la chimie – poate să confirme şi doamna ministru – şi în alte domenii, există o bază materială excepţională, în care poţi să şcolarizezi dublu. A, există şi alte specializări, la care nu poţi să şcolarizezi nici 20%, nici 10%.

Eu vreau să vă spun că, una peste alta, neexistând astăzi nici o restricţie, în învăţământul de stat nu există mai mult de 25% studenţi cu taxă. Noi avem 8 mii de studenţi, din care 1.500 cu taxă. Fără să fie vreo limitare, în mod natural nu poţi să iei mai mult.

Deci, limitarea aceasta, oricum am face, este arbitrară. Din punctul nostru de vedere, pe care şi l-a însuşit aproape în unanimitate comisia de mediere, singurul argument trebuie să fie îndeplinirea standardelor de calitate cerute de CNA, lucru pe care nu poate să îl aprobe decât ministerul, eventual, cu avizul Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare.

Aşa că, repet, din punctul meu de vedere şi al universităţilor, nici varianta Camerei nu deranjează cu nimic, dar varianta comisiei de mediere este mai, cum să spun eu, ţine seama de condiţii mai reale, pentru că cifra aceea de 25% sau cât vreţi dumneavoastră, 100%, a senatului, oricum am pune-o, este arbitrară. Din acest motiv, susţin propunerea comisiei de mediere, care a fost adoptată, repet, din 11 membri, cu 10 voturi şi 1 vot împotrivă.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Cristian Dumitrescu.

Domnul Cristian Sorin Dumitrescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Avem două probleme de rezolvat astăzi: una de natură politică, care face parte din politica naţională cu privire la învăţământ, care face parte dintr-o componentă de guvernare social-democrată şi despre un drept prevăzut în Constituţie, cu privire la învăţământul universitar de stat gratuit. Acest principiu nu poate fi nici pus în discuţie şi nu se poate face abdicare de la el.

Dar ne aflăm, în acest moment, în faţa unui raport al unei comisii de mediere. Şi vreau să vă spun că este pentru prima oară, în cei 10 ani de experienţă parlamentară, în care întâlnesc o astfel de situaţie.

Domnilor colegi,

Varianta propusă de raportul comisiei de mediere nu ţine cont de nici una din opiniile votate în Senat şi în Camera Deputaţilor. După cum ştim de la regulament, o comisie de mediere poate să adopte o variantă a unei Camere, varianta celeilalte Camere sau un text comun, care priveşte ceea ce s-a votat. Pentru că dumneavoastră v-aţi dat votul pentru un anumit punct de vedere. Atât.

Şi vă reamintesc că, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat, principiul care a stat la baza votului şi care a fost adoptat de către majoritatea parlamentară din fiecare Cameră a fost acela al plafonării. Camera Deputaţilor a propus un plafon de 2%, din raţiuni care au fost exprimate de antevorbitorii mei, inclusiv de domnul deputat Stanciu.

În Senat a existat mai multă înţelegere faţă de unele probleme existente în învăţământul de stat şi plafonul acesta a fost limitat la 100%. Şi a fost o decizie înţeleaptă, stimaţi colegi, pentru că legea învăţământului, într-un articol special, spune că învăţământul de stat nu poate fi privatizat. Adică, nu avem dreptul, şi moral, şi din punct de vedere economic, dacă vreţi, financiar, ca în sălile de curs să avem mai mulţi studenţi cu taxă, decât studenţii învăţământului gratuit.

În felul acesta, dacă s-ar întâmpla aşa, şi se va întâmpla aşa, aducem o atingere gravă a unui principiu fundamental al libertăţii şanselor. Şi dumneavoastră, astăzi, când veţi vota în Parlamentul României, veţi avea de ales în a amaneta viitorul unor generaţii de tineri, care nu vor mai avea acces la această formă de învăţământ, învăţământul de stat va aluneca şi din precaritatea statului, pentru că suntem într-o perioadă de tranziţie, în alimentarea bugetului învăţământului din taxele luate de la studenţi, şi gândiţi-vă la acel student care este la învăţământul de stat şi care va fi privit, pentru că reprezintă o minoritate, de cei care (asta e societatea în care trăim) au posibilitatea să plătească.

Vă puteţi asuma dumneavoastră această responsabilitate? Iată care este întrebarea care derivă din textul pe care îl avem în în faţă. Este statul român în măsură, cu toate dificultăţile pe care le parcurge, să ia o astfel de măsură? Are posibilitatea să amaneteze în felul acesta, pe termen lung, învăţământul? Eu zic că nu!

Mai mult decât atât, o comisie formată din 14 reprezentanţi (onorabili..., nu vorbesc de criteriile cum au fost aleşi, a fost chiar şi doamna ministru al învăţământului, în calitate de deputat – pentru că, sigur, era mai greu, în calitate de ministru, să apere punctul de vedere al unui ministru creştin-democrat, care a promovat o astfel de ordonanţă de pe alte principii decât cele social-democrate, şi a venit în calitate de deputat şi era dreptul domniei sale) şi această comisie de mediere a luat o hotărâre, să anuleze votul dumneavoastră, al Camerei Deputaţilor, să anuleze votul Senatului, al Senatului României! şi să ia o decizie în locul dumneavoastră, pe care v-o propune astăzi să o adoptaţi. Putem noi să ducem în derizoriu Parlamentul României chiar în aşa măsură, încât să ne întoarcem la textul iniţial, după ce am votat? Nu este nici în spiritul Parlamentului, nu este nici în spiritul a ceea ce înseamnă voinţa parlamentarilor.

Iată de ce dificultatea acestui text este foarte mare. Am vorbit despre considerente, dacă vreţi, de natură etică şi morală, în numele acelor studenţi, care vor sta, ca şi dumneavoastră, în băncile facultăţilor universităţilor de stat şi vor fi minoritari. Iar cei care vor avea posibilitatea să plătească taxa, să fie majoritari şi să-i privească, aşa cum se mai întâmplă să privească din când în când... şi poate ni s-a ântâmplat fiecăruia dintre noi, când eram la şcoală în clasele primare, în momentul în care desfăcea cineva un pacheţel şi unul avea o banană sau o portocală şi altul nu avea nimic.

Aceasta este o realitate pe care statul nostru nu poate să o suporte, acum, şi pentru care nu putem să amanetăm viitorul unor generaţii. Trebuie să acordăm ce este mai important, într-o societate concurenţială să renunţăm la şansa de a avea egalitate în ceea ce priveşte accesul la învăţătură, înseamnă să amanetăm şansa de reconstituire pe baze sănătoase, în condiţiile unei economii de piaţă şi ale unei democraţii, de tipul pe care îl construim, pentru toţi cetăţenii.

Stimaţi colegi,

În această situaţie, eu nu pot fi sub nici o formă de acord cu textul comisiei de mediere împotriva căruia am votat... şi în care trebuie să recunoaştem că se aflau un număr important de reprezentanţi ai învăţământului universitar de stat. Şi nu le fac nici un fel de acuză, n-aş îndrăzni să fac acest lucru, au apărat un interes, un interes punctual, dar noi suntem aici să apărăm interesul naţional, pe termen lung, al României. Să fim consecvenţi cu ce a votat Camera! (Aplauze ale deputaţilor PD şi PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule deputat. Şi, pe urmă, doamna deputată Andronescu.

Domnul Napoleon Nicolae Antonescu:

Îmi pare rău că trebuie să..., toată pledoaria aceasta este demagogie şi ştim şi motivele. Dacă vreţi, le şi spun, deşi... Deci, se face un lobby deşănţat pentru învăţământul privat. Şi vreau să vă spun că, personal, sunt pentru acreditarea universităţilor (şi o să le susţin pe cele care merită) particulare, indiferent cum au plecat, pentru că toate au plecat nelegal. Fac cum zice americanul, că nu mă interesează cum s-a făcut primul milion, văd ce pot să fac mai departe. Pentru că s-a scos pe tarabă învăţământul superior, la Consiliul naţional de evaluare sunt sute de dosare depuse de toate fundaţiile şi fundăţelile din România, care vor să facă învăţământ superior privat...

Domnilor,

Ziarele din străinătate scriu că diploma românească nu mai este valabilă, din cauza degradării, datorită aşa-zisului învăţământ privat! Am fost în America şi am predat la o universitate privată, nu are nimic de a face cu "privatul" de la noi! La noi, tot acest "învăţământ privat" se susţine numai din taxe, dacă luăm listele lor de buget, vedem că, practic, nu au nici o altă sursă de finanţare, decât taxele. Or, nicăieri în lume nu există o universitate care nu are şi cercetare ştiinţifică.

Deci, este o încercare, vă spun, care vrea să lovească, de fapt, în învăţământul românesc. N-are nimic cu social-deomocraţia, sunt ţări chiar socialiste, comuniste, care nu acceptă astfel de argumente. Pentru că, repet încă o dată, s-a devalorizat învăţământul superior românesc şi riscăm să nu mai fie recunoscută nici un fel de diplomă din România, din această cauză.

Încă o dată, argumentaţia că comisia de mediere nu are voie să facă un text... Ba da, are voie să facă un text comun şi a luat din acesta exact partea a doua de la varianta Camerei, care a fost trecută la mediere.

A face propagandă şi lobby şi chiar presiuni pentru învăţământul particular şi a lovi în universităţile de stat din România... Dacă vreţi să le terminaţi, le terminăm şi pe acestea! Deci, acesta este scopul pe care îl urmăresc anumiţi colegi de ai noştri şi nu vreau să dau nume, pentru că nu vreau să intrăm din nou în discuţie. Dar, dacă vreţi, pot să dau nume şi pot să spun şi de ce se susţine cu o aşa fervoare limitarea acestei cifre.

Aşadar, trebuie să fie o concurenţă loială, liberă, în funcţie de capacitate şi de posibiliătţi. Studentul sau candidatul la studenţie să poată să aleagă în cunoştinţă de cauză şi pe baze absolut reale şi echitabile. Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PDSR.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi, constat că se cam repetă argumentele, dar pentru a nu bloca discuţiile le mai dau cuvântul domnilor deputaţi Stanciu, Duvăz şi doamnei Andronescu şi, pe urmă, vă anunţ că propun sistarea discuţiilor. Poftiţi, domnule Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Stimată doamnă ministru,

Stimaţi colegi,

Dincolo de elocinţa şi argumentele unuia sau altuia dintre colegi, afirm, cu toată responsabiltatea, că pe textul Camerei şi pe textul Senatului se pot înscrie studenţi cu taxă până la 100%. Deci, practic, oricât. Deci, pe ambele texte. Deosebirea este că la textul Camerei, cele două categorii de locuri sunt conjungate, acesta este sensul lui 25%: ai 100 de locuri fără taxă, iei 25 cu taxă; doreşti să suplimentezi, te duci la minister; vrei să măreşti, ele merg în tandem. Adică, nu s-ar putea, fi acest 25%, să se inverseze cifra.

Acesta este punctul forte, dacă vreţi, al articolului Camerei: nu se va putea inversa cifra, decât cu acordul ministerului. În rest, vor predomina cei fără taxă, în raport cu cei cu taxă.

Textul Senatului permite chiar să nu mai fie nici unul fără taxă. Şi avem specializări la unele universităţi unde nu mai sunt, practic, studenţi fără taxă. Există aşa ceva şi ştiţi foarte bine la ce mă refer.

În consecinţă, noi vă spunem să păstrăm acest 25%, care nu împiedică să angajeze oricât, dar nu oricum. Împiedică, însă, să se întoarcă balanţa. Deci, este o decizie foarte importantă, prin votul pe care îl luaţi. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnule vicepreşedinte Duvăz, poftiţi.

Domnul Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Şi n-aş fi intervenit, dacă nu s-ar fi proferat nişte insinuări, absolut nepotrivite. Şi dacă e vorba că nu ştiu ce interese pentru învăţământul privat ne conduc la ideea ca învăţământul de stat să fie gratuit, mie mi se pare nu numai absurd, dar mi se pare că nu vrem, de fapt, să vedem adevărul. Şi că toată această pledoarie de la această tribună nu este pentru învăţământul de stat, cu atât mai puţin pentru studenţi, cu atât mai puţin pentru copii, care, într-un învăţământ plătit, concurează în primul rând cu averea de acasă şi nu cu zestrea lor din minte şi, poate că, zestrea lor acumulată prin învăţătură.

Cred că există învăţământ particular care poate să funcţioneze după acest princpiu şi e foarte bine. Aici e vorba de ceea ce îşi asumă un stat, în conformitate cu constituţia lui, şi în conformitate cu principiile social-democrate pe care le susţin eu. Din cauza aceasta, orice fel de asemenea insinuări le resping şi le socotesc absolut nepotrivite a fi făcute de la această tribună.

Dorinţa noastră este să luăm o decizie corectă, nu în favoarea profesorilor, stimaţi colegi!, ci în favoarea viitorilor studenţi şi a viitorilor oameni care formează aceste universităţi de stat. Dacă se poate face o selecţie corectă, se poate face într-un învăţământ gratuit. Dacă aţi vrea, extrabugetarul acesta, care se obţine din taxe şi ar fi fost corect, ar fi fost limitat, ca el să fie investit în învăţământ, nu inclus în salarii. Dar asta nu ne-o spune nimeni, aici!

În orice caz, în ceea ce ne priveşte, nu putem să susţinem un alt punct de vedere şi cred că este absolut nepotrivit procedural – şi pentru cei care sunt prima dată în Parlament fac această subliniere. Domnule preşedinte, dumneavoastră ştiţi, ca şi noi toţi, care avem o oarecare experienţă în Legislativ, un text comun înseamnă un text comun între cele două texte, nu un text nou, cu atât mai mult cu cât el a fost respins de ambele Camere, într-o variantă sau alta. Deci, acesta nu este un text comun, ci este un text respins, atât de Camera Deputaţilor, cât şi de Senat. Şi reintrodus acum şi votat, probabil, aşa cum veţi face, din ordin de partid, mai puţin social-democrat. Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PD şi PRM.)

Domnul Napoleon Nicolae Antonescu (din sală):

Asta e demagogie!

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate domnule vicepreşedinte,

Pentru că aţi evocat numele meu, eu vă sesizez faptul că toate cele trei variante se referă la numărul de locuri de studii cu taxă în învăţământul superior. Deci, sunt trei variante diferite.

Doamna ministru Andronescu. Vă rog.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Eu cred că nu este cazul să ne încrâncenăm pe o problemă care, fără îndoială, poate să-şi găsească o soluţie cât se poate de naturală. De aceea am să vă rog să îmi acordaţi câteva minute de atenţie, ca să încerc să explic de ce a fost nevoie de apariţia unui învăţământ cu taxă în învăţământul de stat.

Aşa cum ştiţi, învăţământul particular a apărut începân din 1990, din nevoia tineretului nostru de a învăţa şi din imposibilitatea cuprinderii lui în învăţământul bugetar. Şi, acum, ca să risipesc orice fel de îngrijorare, pe care am auzit-o de la acest microfon, cum că, prin această lege, s-ar încerca o diminuare a locurilor bugetate, am să vă spun că începând din 1990, numărul de locuri finanţate de la buget a crescut continuu.

Dacă în 1990, statul bugeta 25 de mii de locuri, iată, în anul 2001, statul bugetează 60 de mii de locuri. Deci, indiferent care a fost, Guvernul a simţit nevoia creşterii numărului de locuri, din această necesitate, de a scoate România dintr-o poziţie extrem de nefericită, în care se află prin numărul de studenţi la mia de locuitori.

În acelaşi timp, aş vrea să mă întorc puţin şi să vă spun că, de când a apărut învăţământul privat, s-a produs, după părerea mea, o uşoară dezechilibrare a învăţământului superior. Şi, poate, pe undeva, o trimitere a lui în derizoriu.

De ce: pentru că nu toate aceste instituţii de învăţământ care au apărut au înţeles să organizeze un învăţământ conform standardelor naţionale de calitate stabilite de CNEA. De aceea, acum, după un control pe care noi l-am făcut, suntem în măsură să vă spunem aici că au apărut situaţii în care cifrele de şcolarizare în învăţământul privat au fost crescute de peste 500% faţă de capacitatea pe care a apreciat-o CNEA-ul. Deci, din cauza faptului că universităţile particulare au exagerat cu totul şi cu totul de neacceptat, s-a găsit de cuviinţă să se deschidă poarta învăţământului cu taxă în instituţiile de stat unde există capacitate de şcolarizare şi unde standardele de calitate sunt cele care s-au stabilit de atâta amar de ani în învăţământul românesc, apreciat în toată lumea.

De ce nu este bine că alocăm un procent de 25%, 50% sau 100%: pentru că atunci am pune prin Parlamentul României două unităţi de măsur㠖 o unitate de măsură cu care cântărim în învăţământul privat şi o altă unitate de măsură cu care cântărim în învăţământul de stat. Şi eu, personal, vă mărturisesc că mi-ar fi foarte greu să susţin de ce odată este aşa şi altă dată este aşa.

În învăţământul privat, cifra de şcolarizare se stabileşte după capacitatea de a şcolariza, după îndeplinirea criteriilor. Aceeaşi unitate de măsură trebuie aplicată şi în învăţământul de stat, pentru că fixarea unei cifre de 25%, de 50% sau de 100% ar fi absolut arbitrară, pentru că, de la instituţie la instituţie, capacitatea este diferită şi sigur că acest procent nu ar fi relevant.

În acelaşi timp, cred că deschiderea învăţământului de stat şi în zona lui cu taxă nu diminuează şansele, ci, dimpotrivă, creează candidaţilor o dublă şansă. Altfel, candidaţii care nu reuşesc să fie admişi pe locurile fără taxă în învăţământul de stat nu au decât o alternativ㠖 învăţământul privat. Dacă acceptăm locuri cu taxă şi în învăţământul de stat, atunci candidatul poate alege – se duce în învăţământul de stat cu taxă sau în învăţământul privat cu taxă. Apare concurenţa şi în ceea ce priveşte cuantumul taxei şi, atunci, sigur, se temperează reciproc, ca să spun aşa, pe de o parte, iar, pe de altă parte, candidatul va alege acea instituţie unde învăţământul este de calitate. Deci, prin competiţie, lăsăm studentul să facă cea mai bună şcoală.

Vreau să mai aduc un singur argument: din bugetul pe care noi îl apreciem ca nefiind suficient de satisfăcător pentru acoperirea cheltuielilor în învăţământul de stat, aş vrea să vă spun că statul cheltuieşte de cinci ori mai mult decât cheltuieşte o universitate de învăţământ privat. Sigur, nu întotdeauna cheltuiala pe care o facem pe student este o reflectare directă în calitate, dar, totuşi, această sumă de cinci ori mai mare spune foarte mult.

V-aş ruga din tot sufletul să cântăriţi argumentele pe care eu le-am adus în faţa dumneavoastră şi să acceptaţi ca în învăţământ să aplicăm aceeaşi unitate de măsură şi să acceptăm că învăţământul de stat, în funcţie de capacitatea de şcolarizare, de îndeplinirea criteriilor, poate şcolariza şi învăţământ cu taxă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Supun votului dumneavoastră textul comun pe care comisia de mediere l-a propus cu privire la art.2.

Cine este pentru? 86.

Împotrivă? 51 împotrivă.

Abţineri? 5 abţineri.

Cu 86 de voturi pentru, 51 împotrivă şi 5 abţineri, a fost adoptat textul comun.

La pct.3, cel cu privire la articolul unic, pct.5, art.4, comisia de mediere ne propune textul Senatului.

Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă dacă sunt. 4 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu mare majoritate de voturi, s-a adoptat pct.3 al raportului de mediere.

La ultimul punct, pct.4, cel cu privire la articolul unic, pct.7, art.6, comisia ne propune tot textul Senatului.

Dacă aveţi observaţii. Nu aveţi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă. 2 voturi împotrivă.

Abţineri? Nu sunt.

Cu 2 voturi împotrivă şi nici o abţinere, s-a adoptat textul Senatului.

Cu aceasta, textele raportului au fost votate.

Vom supune raportul de mediere în întregime votului final de mâine.