Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 22 noiembrie 2001
![]() |
4. | Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură. | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 517/2001 |
|||||
| ................................................ |
|
Pe lista proiectelor supuse dezbaterii dumneavoastră în cursul acestei zile începem dezbaterile cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei nr. 13/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură. Întâi trebuie ca reprezentantul Guvernului să-şi susţină acest proiect şi pe urmă Comisia pentru administraţie va prezenta raportul. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Domnule preşedinte, Pentru că am plăcerea ca să fiu primul care am ordonanţă de discutat, vă rog să-mi permiteţi şi mie ca, în numele Ministerului Administraţiei Publice, să vă doresc multă sănătate şi fericire; de asemenea, în numele colegilor mei, secretarii de stat pentru relaţia cu Parlamentul, vă rog să-mi permiteţi să vă urez aceleaşi gânduri bune şi multă sănătate, fericire dumneavoastră şi familiei. |
|
Vă mulţumesc foarte mult. |
|
Domnul Ionel Fleşariu: Ordonanţa nr. 13 a fost emisă în temeiul art.4 din Ordonanţa Guvernului nr. 70 din 2001, ordonanţă pe care aţi aprobat-o săptămâna trecută. Ordonanţa nr. 13 este emisă, de asemenea, în baza Legii de abilitare şi a prevederilor pct.4 din Ordonanţa nr. 70, care s-au combinat în această situaţie. Ea are ca obiect constituirea în cadrul unităţilor administrativ-teritoriale a unor servicii publice de cadastru şi agricultură, servicii care vor funcţiona fie în structura aparatului propriu al consiliilor locale, fie în subordinea acestora, ca servicii cu personalitate juridică. Prin Ordonanţa nr. 13, care vă este supusă acum aprobării, se stabilesc condiţiile concrete de organizare a acestor servicii, se stabilesc atribuţiile acestora şi, de asemenea, se stabileşte posibilitatea pentru consiliile locale, fie individual, fie prin asociere, să organizeze unele societăţi comerciale care să aibă ca obiect de activitate valorificarea producţiei agricole şi animaliere din zona respectivă. Vă rog să fiţi de acord cu aprobarea ordonanţei în forma prezentată. Suntem de acord cu raportul comisiei care a fost sesizată în fond. Sunt şi unele amendamente respinse. Asupra lor ne vom exprima punctul de vedere pe timpul dezbaterii. Vă mulţumesc. |
|
Domnule deputat Bara, aveţi cuvântul să prezentaţi raportul Comisiei pentru administraţie publică. |
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în fond cu Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare pentru cadastru şi agricultură. Ţinând cont de avizele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii, avizul Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi şi avizul Consiliului Legislativ, comisia propune discutarea în plenul Camerei Deputaţilor a raportului înaintat. Acest raport a fost discutat la Senat şi a venit la noi. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul proiectului, acestă lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
Dacă doreşte cineva dintre deputaţi să se exprime în cadrul dezbaterilor generale? Nu. Trecem, atunci, la dezbaterea pe texte. Vă rog să urmăriţi proiectul de lege, ordonanţa, în paralel cu raportul Comisiei de administraţie. La titlul proiectului de lege pentru aprobarea ordonanţei în forma adoptată de Senat, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La textul articolului unic, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.1, pe care-l formulează comisia. De fapt, nu e un amendament. Comisia propune păstrarea textului în forma iniţială în privinţa părţii introductive. la pct.1, dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Cu privire la pct.2. De asemenea, comisia propune menţinerea textului. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La titlul ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră. Votat în unanimitate. La art.1, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. La art.2. Poftiţi. |
|
Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Vă rog frumos să-mi permiteţi să fac o completare. Am făcut un amendament şi a fost respins, deci este legal să-l susţin. Forma iniţială spunea: "Îndrumarea tehnico-metodologică a serviciilor comunitare prevăzută la alin.1 se asigură de către oficiile judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi de către direcţiile generale judeţene pentru agricultură şi industrie alimentară". Şi eu vin cu completarea: " şi de către direcţiile sanitar-veterinare judeţene", pentru că pe teritoriul României activitatea sanitar-veterinară este îndrumată numai de direcţiile sanitar-veterinare judeţene. La direcţiile agricole nu există personal de specialitate. Deci, cu această completare. Vă mulţumesc. |
|
Reprezentantul ministerului şi comisia. Stimaţi colegi, Cu acest amendament al domnului deputat Bozgă, dacă sunteţi de acord? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.2, vă rog să urmăriţi însă şi amendamentul nr.3 al comisiei care, pentru alin.2, vă propune o îmbunătăţire redacţională. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr.3? Nu aveţi. Supun votului dumneavoastră amendamentul nr.3. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Unanimitate. La art.3 nu sunt amendamente de la comisie. Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Art.4 şi art.5. Comisia nu a avut amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Atrag atenţia comisiei şi staffului că în legea de aprobare va trebui introdus un punct nou cu privire la cele două amendamente pe care le-am aprobat. Constataţi, vă rog, că legea a fost dezbătută pe articole, ca şi ordonanţa. Ne aflăm în faţa unei legi cu caracter ordinar, pentru care este suficient votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Supun votului dumneavoastră acest proiect de lege. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Dacă sunt voturi împotrivă? Abţineri? Cu unanimitatea celor prezenţi, s-a votat proiectul de lege. |


