Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 aprilie 2002

4. Aprobarea unei modificări în componenţa unei comisii de mediere.
 
consulta fisa PL nr. 466/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Doamna deputat Afrăsinei, din partea PSD-ului, doreşte să propună o înlocuire la una din comisiile pe care le-am adoptat.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al PSD roagă plenul să fie de acord cu înlocuirea domnului deputat Iordache Florin cu domnul deputat Bivolaru Ioan pentru Comisia de mediere pentru soluţionarea textelor adoptate în redactări diferite de către cele două Camere la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.86/2001 privind serviciile de transport public local de călători. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 2 abţineri.

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Întrucât lista de vot final de astăzi cuprinde foarte multe legi organice şi prezenţa nu este cea reflectată în tabelul de semnături, vă propun ca, până se adună toţi ceilalţi colegi, să parcurgem câteva din rapoartele înscrise pe ordinea de zi.