Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 iunie 2002

4. Proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti (retrimis comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 251/2000

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Primul proiect înscris pe ordinea de zi de astăzi este proiectul de Lege privind înfiinţarea Universităţii "Spiru Haret" din Bucureşti.

Doamna ministru Ecaterina Andronescu, din partea iniţiatorului.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Din start aş vrea să spun că nu este vorba de o obiecţie la procedura de acreditare, însă în proiectul de lege, aşa cum este el acum în faţa dumneavoastră, s-au strecurat câteva aspecte care trebuie modificate. De aceea, vă adresez rugămintea să-l înapoiem la comisie pentru a fi aduse corecturile de rigoare.

Este vorba de două aspecte care ţin de patrimoniu, în anexa cu patrimonul, din păcate, s-au strecurat două greşeli, două clădiri care nu aparţin universităţii, prin efectul legii, ar urma să intre în patrimoniul ei şi, de aceea, cred că sunt lucruri importante şi vă adresez rugămintea să o înapoiem la comisie pentru corectare.

Vă mulţumesc foarte mult.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul preşedinte al comisiei de învăţământ. Îmi cer scuze că data trecută v-am făcut istoric, pentru că am aflat că între timp sunteţi inginer, dar şi un reputat istoric.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Vă rog să-mi permiteţi să nu dialoghez cu prezidiul.

Stimaţi colegi,

Ceea ce a afirmat doamna ministru, că s-au strecurat câteva erori la patrimoniu, e vorba de două, în sensul că s-a precizat acolo că sunt închiriate. Dar, evident, că fiind închiriată nu poate fi în patrimoniu.

Singura chestiune pe care eu aş dori să o lămurească distinşii noştri jurişti ar fi următoarea. Dacă, în această fază, noi putem elimina punctele respective, deci, ca o propunere de eliminare când ajungem la punctele respective, aceasta ar fi o primă chestiune.

Şi a doua chestiune, dacă o persoană juridică de drept privat, evident, poate avea sediul într-o clădire închiriată sau nu, şi, obligatoriu, să aibă sediul într-o clădire proprietate. Deci, acestea ar fi cele două puncte sensibile pe care doamna ministru, cu atâta delicateţe, le-a sugerat. După părerea mea, cred că ar putea avea sediul şi într-un local închiriat, dar nu sunt sigur.

Cealaltă chestiune, dacă la un articol sau la o anexă sunt nişte puncte care suscită discuţii, să poată propune eliminarea şi să elimine de acolo şi rămâne restul. Deşi eu nu mă pronunţ pentru a fi restituită sau nu la comisie, pentru că nu am aceste două elemente.

În raport de acestea două, dacă ele sunt negative, voi susţine pe distinsa noastră colegă, membră a comisiei, pentru că, vedeţi, domnule preşedinte, nici nu fac apel la onoratul regulament care precizează că atunci când apar puncte deosebite în dezbatere să poată trimite la comisie, la propunerea distinsului şi onorabilului nostru preşedinte sau a unui grup parlamentar. Nu scrie a ministerului, deci eu o iau că va fi propunerea unui grup, deci nu fac obiecţiune la aceasta, voi sprijini întoarcerea la comisie, dar să lămurim aceste două chestiuni, care ne vor fi utile în activitatea noastră viitoare.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi doamnă ministru pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, tocmai regulamentul acela sfânt pe care l-aţi invocat dumneavoastră pledează în favoarea propunerii care vi s-a făcut, pentru că dumneavoastră, constat acum, ridicaţi o problemă şi mai complicată decât cea ridicată de doamna ministru - dacă universitatea poate sau nu poate să aibă sediul în acel local. Eu cred că nu trebuie să răspundem la aceste întrebări în plen, acum, şi să lămurim aceste situaţii în plen şi, de aceea, propun... Doriţi să interveniţi? Da. Poftiţi.

Doamna Afrăsinei.

Doamna Viorica Afrăsinei:

Domnule preşedinte,

Ca să vin în sprijinul domnului profesor Stanciu, pentru a nu interveni pe probleme de procedură, în numele Grupului parlamentar susţinem propunerea doamnei ministru.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi voturile, pentru că vor fi poziţii contradictorii. 94 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 16 voturi împotrivă.

Abţineri? 24 abţineri.

Stimaţi colegi,

S-a votat cu 94 voturi pentru trimiterea la comisie, 24 abţineri şi 16 împotrivă. Aş ruga comisia să mă ajute, să nu stabilesc eu un termen de la tribună şi să ne propună un termen rezonabil pentru raport.

Domnul Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte,

Tentaţia propunerii dumneavoastră este mare ca eu, preşedinte, să fixez termen.

Domnul Valer Dorneanu:

Să-l propuneţi.

Domnul Anghel Stanciu:

Pentru că Biroul permanent fixează termenul, prin consultarea preşedintelui sau prin consultarea comisiei. Dacă dumneavoastră acceptaţi...

Domnul Valer Dorneanu:

Vă amintesc că plenul a stabilit restituirea la comisie şi vă propun să stabilim aici şi termenul, stimate coleg.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule preşedinte, cu toată simpatia pe care o am pentru modul dumneavoastră foarte eficient de a conduce, nu-mi permit să încalc prevederile regulamentului.

Biroul permanent stabileşte termenul după consultare cu comisia respectivă.

Eu nu sunt comisie, sunt numai preşedinte. Dacă dumneavoastră sunteţi Biroul permanent, foarte bine, dar eu nu-mi permit, aşa că fixaţi dumneavoastră cum doriţi.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vom solicita Biroului permanent să stabilească termenul. Deci, se restituie proiectul comisiei.