Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 septembrie 2002

4. Dezbateri asupra Proiectului Legii minelor (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 131/2002

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

În continuare, Proiectul de Lege a minelor.

Aţi depus raportul suplimentar? (Domnul deputat Ioan Bivolaru vine la Prezidiu)

Stimaţi colegi,

Domnul deputat Bivolaru, din partea Comisiei pentru industrii, ne va da o explicaţie cu privire la ce s-a petrecut cu raportul suplimentar cerut de către plen şi apoi am să dau cuvântul şi iniţiatorului cu privire la acest aspect.

Vă rog.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Data trecută, s-a ridicat o obiecţiune, din partea Grupului parlamentar UDMR, în legătură cu acest conţinut al articolelor 44 şi 45 privitor la modul de împărţire a redevenţei miniere. Din discuţiile pe care le-am realizat ulterior la comisie, împreună cu Ministerul Industriei, cu Ministerul de Finanţe şi împreună şi cu preşedintele comisiei, domnul Antal István, care a ridicat această obiecţiune, s-a convenit că sediul materiei acestor redevenţe este în altă ordonanţă care deja are aprobare prin lege şi unde, în mod explicit, redevenţa minieră este împărţită şi acolo se poate opera cu începere de la 1 ianuarie 2004, lucru acceptat şi de Grupul UDMR, a acestei redevenţe.

În consecinţă, domnule preşedinte, nu am înaintat, în mod explicit, raport suplimentar pentru aceste două articole, pentru că, în dezbaterea respectivă, s-a convenit ca textul iniţial al raportului comisiei să rămână aşa cum este.

Deci, în consecinţă, vă rugăm să supuneţi aprobării dumneavoastră, din raportul iniţial al comisiei, amendamentele realizate la articolele 44 şi 45.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnule ministru, dumneavoastră sunteţi de acord cu cele spuse de către comisie?

Vă rog.

Domnul Romulus Mouca:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aşa după cum am arătat şi în întâlnirea precedentă, noi suntem de acord cu raportul comisiei, mai ales că specialiştii noştri au lucrat împreună cu Comisia pentru industrii şi servicii la elaborarea acestui raport.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Aş vrea să vă reamintesc: noi am parcurs raportul la această lege, rămăseseră în discuţie, din capitolul 4, articolele 44 şi 45. Le reluăm în dezbatere.

Cu privire la articolul 44, comisia nu a făcut nici un amendament.

Dacă aveţi dumneavoastră obiecţiuni? Nu. Articolul 44 a fost, în consecinţă, votat în unanimitate, în formula iniţiatorului.

La articolul 45, cu privire la alineatul 1, v-aş ruga să observaţi amendamentul 237.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 237? Nu. Adoptat amendamentul 237 şi, în consecinţă, articolul 45, alineatul 1 va avea alcătuirea rezultată.

După alineatul 1 de la articolul 45, comisia propune, prin amendamentul 238, un alineat nou cu privire la redevenţa minieră.

Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul 238 cu privire la articolul 237, alineatul 2? Nu sunt. Adoptat amendamentul 238, se introduce alineatul 2 la articolul 45, alineatul 2.

După alineatul 2, comisia ne propune, prin amendamentul 239, un alt alineat 3, în legătură cu valoarea producţiei miniere, că aceasta nu intră în valoarea rezultată din activitatea de prelucrare a produselor extrase.

Vă rog să urmăriţi amendamentul 239 şi să precizaţi dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat amendamentul comisiei, în unanimitate. Se introduce şi alineatul 3.

Actualul alineat 2 de la articolul 45 este amendat prin amendamentul 240 şi renumerotat... Nu, rămâne la fel, da, domnule Bivolaru, alineatul 2, decât că e renumerotat. Da.

Stimaţi colegi,

Alineatul 2 de la articolul 45 va deveni, prin renumerotare, 4.

În consecinţă, articolul 45 va avea alcătuirea rezultată din votarea amendamentelor 237, 238, 239.

La articolul 46, comisia nu a avut amendamente.

Dacă aveţi dumneavoastră obiecţii? Nu. Votat în unanimitate. (Comentarii în loja Guvernului)

Nu, de la articolele 45 şi 46, rămăsese în suspensie. De la articolul 47, în continuare, au fost votate toate textele.

Cu aceasta, vă rog să luaţi act că s-a încheiat dezbaterea proiectului Legii minelor. Este vorba însă de un proiect, de o lege cu caracter organic şi, în consecinţă, îl vom supune votului la prima şedinţă de vot final, când vom avea cvorumul necesar.