Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2002

4. Dezbateri asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere, înmatriculate, în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 394/2000

Domnul Valer Dorneanu:

Reluăm discuţiile la proiectul de la punctul 23. Eram la punctul 10 din raport.

Am înţeles, domnule vicepreşedinte Bivolaru, că, la punctul c) de la art.6, alin.2, s-a ridicat o obiecţie. Care este?

Domnul Ioan Bivolaru:

La punctul c), s-au ridicat obiecţii în legătură cu cei doi termeni care considerăm, pe undeva, că nu sunt prea fericit exprimaţi, şi anume "neavizată" şi "neagreată". În consecinţă, am propune, într-adevăr, să reformulăm textul şi să spunem că această utilizare, în activitatea de inspecţie tehnică periodică, de aparatură fără aviz metrologic sau fără agreare de către RAR. Acesta ar fi un text care ar renunţa la aceste două reformulări, aceste două negaţii, "neavizată" şi "neagreată".

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord?

Domnul Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Am spus, şi ieri, că "agrearea aparaturii" este un termen care nu poate fi acceptat. Aparatura, în coordonatele ei funcţionale, metrologice, este atestată, verificată, etalonată de institutul de specialitate.

Vă imaginaţi ce înseamnă să păstrăm "neagreate" sau "fără agrearea RAR-ului" în acest proiect de lege? Ar însemna că orice director care vine la conducerea RAR-ului să-şi impună punctul de vedere. Or, aici, sunt norme stricte în domeniul utilizării şi etalonării aparaturii respective. Noi nu putem lăsa norme tehnice la buna inspiraţie a unei conduceri a RAR-ului. De aceea opinez pentru eliminarea ultimei părţi care vizează "agrearea", care este un termen subiectiv.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Bivolaru, dar v-aş ruga să vă referiţi şi la conotaţia de subiectivitate pe care o dă termenul "agrearea " de către instituţia RAR-ul, care şi-a acumulat destule competenţe până acum. Dă naştere la subiectivism.

Domnul Ioan Bivolaru:

În ce priveşte definiţia "agreării", asta înseamnă validarea funcţionalităţii aparatului pentru îndeplinirea de către acesta a scopului tehnic impus sau cerut printr-o anumită reglementare. E nevoie de această "agreere". Noi am introdus "agreerea" în foarte multe domenii de activitate în care există o autoritate care, dintr-o multitudine de dotări, sau de aparate sau de procedee, şi procedeele se agrează, domnule preşedinte, alege, pentru domeniul respectiv, ceea ce corespunde funcţionalităţii sau procesului respectiv.

În cazul Registrului Auto Român, pot să vă spun că întreaga aparatură existentă şi care se pune în comerţ, care are, poate, multiple funcţionalităţi sau, în anumite domenii cu funcţinalităţi restrânse, Registrul Auto Român trebuie să îşi pună punctul de vedere în ceea ce priveşte această corespondenţă cu gradul de funcţionalitate.

V-aş da un simplu exemplu. Se ştie că există o inspecţie tehnică privind mediul în care se face analiza gazelor de eşapament. Sunt analizoare de gaze puse în circulaţie şi în comerţ, foarte multe tipuri. Deocamdată, din punctul de vedere al legii şi al ITP-ului, pe noi nu ne interesează decât acele analizoare de gaze care, de exemplu, stabilesc concentraţiile de CO şi de azot. Deci, deocamdată, acestea sunt aparatele agreate de Registrul Auto. Fiind agreate, atunci este o măsură de protecţie pentru agenţii economici care fac ITP-ul, de a nu cumpăra sau de a nu li se băga pe gât diverse aparate care, efectiv, nu corespund funcţionalităţii respective şi ei agreează anumite aparate, deci Registrul Auto care funcţionează exact în domeniul care e. Când o să introducem, eu ştiu, prin lege, că se doreşte să verificăm şi alte concentraţii de noxe, sigur că atunci vor fi agreate şi alte aparate. V-am dat numai un simplu exemplu. Şi pe standul de frână este la fel, o astfel de agreere, numai a unor anumitor standuri de frână care corespund condiţiilor tehnice impuse de către aceste RMTR-uri, adică reglementări ale Registrului Auto Român.

Agreerea am introdus-o şi în alte legi, domnule preşedinte, la Legea privind activitatea nucleară. De asemenea, Autoritatea Nucleară - CNCAN-ul agrează anumite aparaturi, şi nu toate care se pun în comerţ.

Domnul Valer Dorneanu:

Aş ruga, totuşi, reprezentantul iniţiatorului să se pronunţe cu privire la această controversă. Deci este nevoie de două operaţiuni: "avizare" şi "agreare".

Domnul Tudor Florescu (secretar de stat, MLPTL):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă îmi permiteţi, în plus faţă de ce a spus domnul deputat Bivolaru, nu văd ce alte argumente tehnice pot să aduc asupra necesităţii agreării acestei aparaturi de către Registrul Auto Român. Este un procedeu care, în momentul de faţă, funcţionează şi considerăm că este necesar să funcţioneze în continuare, fiind vorba că Registrul Auto Român este autoritatea în domeniu a Ministerului Transporturilor şi, prin această autoritate, agreeză ministerul, cu delegare de atribuţiuni, acea aparatură care poate fi folosită în efectuarea inspecţiilor tehnice periodice.

Nu este o noutate, din acest punct de vedere, nu numai pentru ministerul nostru. Domnul deputat a exemplificat şi alte autorităţi care agreează aparatura care se foloseşte în procesul respectiv.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Supun, atunci, lit.c) votului dumneavoastră, în formula pe care v-o propune, de ultimă oră, domnul deputat Bivolaru, "şi agreată de iniţiator".

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? (Discută cu domnul senator Nicolae Leonăchescu)

Stimaţi colegi,

V-aş ruga, totuşi, să fiţi atenţi, pentru că nu aţi votat toţi şi să nu apară impresia că am trecut, în mod neregulamentar, de modul de soluţionare corect.

Deci, încă o dată, la lit.c), aţi ascultat reformularea textului, propusă de către domnul deputat Bivolaru, pentru a evita repetiţia "neavizată" şi "neagreată". Aţi ascultat şi argumentele domniei sale, şi ale domnului Leonăchescu, şi ale iniţiatorului.

Cine este pentru formularea propusă de domnul Bivolaru pentru lit.c)? Vă rog să vă pronunţaţi toţi. 50 de voturi pentru.

Împotrivă? 7 voturi împotrivă.

Abţineri? Nici o abţinere.

Deci, cu 50 voturi pentru, 7 voturi împotrivă, şi foarte multe abţineri de la lucrări, s-a adoptat punctul c), în formularea propusă de domnul Bivolaru.

La punctele d) - i), de la alin.1, dacă mai sunt obiecţii?

Domnul Bivolaru.

Domnul Ioan Bivolaru:

S-a propus, de către corpul tehnic, şi este corect această reformulare, cu lit.e), să renunţăm la sintagma "de către o staţie" şi, atunci, să rămână textul "efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru vehicule rutiere din categoria celor pentru care respectiva staţie de inspecţie tehnică nu este autorizată" şi, deci, de reintrodus această sintagmă "staţie de inspecţie tehnică", text final, pentru acurateţea textului.

Domnul Valer Dorneanu:

Mai citiţi textul pe care-l propuneţi.

Domnul Ioan Bivolaru:

Deci textul final să rămână: "efectuarea inspecţiei tehnice periodice pentru vehicule rutiere din categoria celor pentru care respectiva staţie de inspecţie tehnică nu este autorizată".

Domnul Valer Dorneanu:

Se elimină sintagma "de către...".

Supun votului dumneavoastră această reformulare a lit.e).

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri? 1 abţinere.

De la lit.f) la i). Mai aveţi?

Domnul Ioan Bivolaru:

A fost o propunere, ieri, din partea domnului deputat Brudaşca, la lit.i), de realizare a unui acord final, ceea ce înseamnă că, în finalul textului, la lit.e), trebuie să sune aşa: "În certificatul de înmatriculare a acesteia, după caz".

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului această corectură.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Stimaţi colegi,

V-aş ruga să lăsăm corpului tehnic iniţiativa de a pune acordurile corecte, pentru că, dacă noi ne pierdem, la fiecare literă şi la fiecare alineat, timpul cu aşa ceva... Comisia, împreună cu corpul tehnic, să pună acordurile corecte şi virgulele, unde este cazul.

La alin.2, dacă sunt obiecţiuni?

Domnul Ioan Bivolaru:

Nu sunt. La alin.3.

Domnul Valer Dorneanu:

Alineatul 3.

Domnul Ioan Bivolaru:

O inversare: "prin derogare de la prevederile Ordonanţei nr.44, aprobată prin Legea nr.105/2000". Această inversare este necesară.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră această reformulare.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alineatele 4, 5, 6 şi 7.

La care din ele, domnule deputat? (Se adresează domnului deputat Mircea Toader) Şi la 4?

Domnul Damian Brudaşca (din sală):

Eu am la alin.4.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiţi, domnule Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Până corpul tehnic, aşa cum cerea domnul preşedinte, se va ocupa de prezentarea unor texte corecte, daţi-mi voie să vă propun, la alin.4, să înlocuim sintagma "în funcţie de" cu sintagma, mai corectă şi mai exactă, "în raport cu gravitatea faptelor".

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această precizare corectă?

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Am o rugăminte: cine mai are chestiuni de acest gen semnalaţi-le comisiei, nu aparatului tehnic, dacă nu aveţi încredere că, la finalizarea proiectului, îşi vor face datoria ca lumea, pentru că nu se poate să ne pierdem timpul cu corecturi la ceea ce trebuia să facă aparatul până acum. Deci semnalaţi direct corpului tehnic, pentru că în mod firesc este să folosească acordul cuvenit şi modul de formulare a frazei potrivit.

Poftiţi.

Domnul Mircea Nicu Toader:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Nu este vorba de o modificare de text, este vorba, la alin.6, să fie un alineat nou, 61, eventual, fiindcă, aşa cum este formulat, "împotriva sancţiunilor prevăzute", deci contravenţiile, "pot depune contestaţii", dar aceste contestaţii, la rândul lor, nu pot fi niciodată atacate. Şi mi se pare corect ca să fie adăugat un alineat nou: "Rezultatul contestaţiei poate fi atacat la instanţa competentă, în termen de 15 zile de la comunicare", altfel nu-şi mai are rostul această formulare a alin.6.

Mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

Vom supune votului propunerea colegului nostru, după ce, întâi, o să lămurim situaţia alin.5, unde domnul Leonăchescu are o obiecţie.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

La acest proiect de lege se lucrează din anul 2000, cel puţin, şi personalul tehnic a avut ocazia să aducă toate corecţiile de rigoare. Iată că, la alin.5, e o redactare care nu convine limbii române: "În cazul comiterii faptelor prevăzute în alin.1, lit.b), pe lângă amenda contravenţională prevăzută la alin.2, RAR va dispune anularea autorizaţiei staţiei de inspecţie din...". Să nu cumva să ia personalul tehnic această dublare a cuvântului "anularea" drept literă de lege tehnică. Este o prostie. Trebuie înlăturată.

Domnul Valer Dorneanu:

Nu cred că trebuie să mai facem comentarii pentru înlăturarea acestei repetiţii, într-adevăr, supărătoare.

Mă uitam dacă este şefa Departamentului legislativ, să ajute mai mult comisia, pentru întocmirea corectă a rapoartelor.

La alin. 6, domnule Bivolaru, vă rog să vă pronunţaţi. Deci, la alin. 5, se înlătură repetiţia supărătoare.

Domnul Ioan Bivolaru:

Da. Domnule preşedinte, la alin.5, o problemă de principiu. Suntem de acord cu această organizare a colectivului tehnic care să se implice între momentul în care a fost predat raportul către Biroul permanent şi difuzarea acestui raport către Cameră cu aceste corecturi. Sunt de acord că peste tot se fac greşeli la această repetare a termenului de anulare, putem să facem şi anchetă să vedem cui i se datorează.

În ce priveşte propunerea făcută de colegul nostru în legătură cu introducerea acestui text suplimentar de atacare a contestaţiei este corectă această observaţie, a fost o scăpare. Vedeţi acest text de pe coloana 2 este textul amendat care a fost convenit şi la sugestia iniţiatorului şi a scăpat şi iniţiatorului, dar şi nouă ne-a scăpat din vedere această problemă a contestaţiei şi trebuie să o introducem, printr-un alineat nou, 61, aşa cum a fost pronunţat textul de către colegul nostru.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul propus de Partidul Democrat şi însuşit de comisie.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?.

Abţineri?

Unanimitate.

Se introduce deci, alin.61.

La alin.7 nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate.

Supun, din nou, votului dumneavoastră art.62, pentru că s-au făcut foarte multe formulări.

Cine este pentru formularea rezultată din adoptarea amendamentelor? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.7 urmăriţi amendamentul 11. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat amendamentul 11, se modifică în mod corespunzător art.7.

Aici ne referim şi la 71 şi la 72.

Art.8, urmăriţi amendamentul 12. Nu sunt obiecţiuni. Adoptat în unanimitate.

După art.I, comisia ne propune, prin amendamentul 13, un articol 2. Domnul ministru Gaspar. (Domnul ministru Gaspar merge la prezidiu.) Deci, nu în "termen de", ci "la 60 de zile" intră în vigoare la art.II. A reţinut corpul tehnic. Mulţumesc, domnule ministru.

Art.III. Deci, la III este vorba de republicare, tot staffului tehnic mă adresez. Cu această precizare s-a adoptat şi art.III.

Vă rog să constataţi că am parcurs, în fine, textul acestui proiect de lege, urmează să-l supunem votului final.