Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 24 februarie 2004
![]() |
4. | Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice (retrimis comisiei). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 745/2003 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
La pct. 29, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organ este de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice. Vă rog. Altă procedură decât procedura de urgenţă care este prevăzută pentru acest proiect. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Această ordonanţă de pe pct. 29, printre altele, are o prevedere care vizează Ministerul Culturii, reorganizarea Ministerului Culturii. Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor care a trebuit să dea un aviz la acest raport a depus un aviz de modificare substanţială a părţii care vizează Ministerul Culturii, care nu a fost luată în considerare deloc şi nici pusă în discuţie de către comisia care a fost sesizată în fond cu acest proiect de lege. Drept pentru care, trebuie să susţin ideea Comisiei de cultură de a fi retrimisă această ordonanţă şi să fie repusă în discuţie, de fapt să fie pus în discuţie acel aviz primit de la comisia noastră, pentru a se modifica o problemă destul de importantă care a fost tratată în mod necorespunzător în această ordonanţă. Trebuie să vă spun că această susţinere a fost votată în unanimitate, deci indiferent de culoarea politică, în comisia noastră. |
|
|
Domnul vicepreşedinte Bara. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Aş vrea să-i amintesc colegului meu că această ordonanţă a fost returnată comisiei, tocmai din aceste motive şi alte motive care au existat atunci. Comisia a reanalizat absolut toate observaţiile făcute şi în urma acestei reanalizări a întocmit acest raport în data de 11 februarie. În consecinţă, având în vedere că este vorba despre situaţia personalului ministerelor şi organelor de specialitate şi a celorlalte instituţii publice şi structuri, care se desfiinţează şi se reorganizează, având în vedere că este în procedură de urgenţă, propun plenului şi dumneavoastră, domnule preşedinte, să supuneţi plenului discutarea acestui raport sub forma prezentată după revizuirea la comisie. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul deputat Alexandru Sassu. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Fără a pune sub semnul întrebării activitatea comisiei de specialitate, cea sesizată în fond, trebuie să vă spun, însă, că această ordonanţă a modificat în fond o lege votată în Parlamentul României: Legea de organizare a cinematografiei. Şi cred că este dreptul Comisiei de cultură care a fost cea care a lucrat pe această lege să-şi spună punctul de vedere atunci când, printr-o ordonanţă, se modifică în fond şi foarte mult o lege care o priveşte. Este ceea ce cerem, fără a acuza un mod sau altul de lucru, ci pur şi simplu ca ceea ce spunem noi să fie luat în considerare şi să fie discutat în cadrul comisiei de specialitate. De aceea, Comisia de cultură a susţinut şi susţine ca aceste lucruri să se discute. Repet: este vorba despre o lege discutată în comisia noastră, aprobată de cele două Camere, devenită lege ca atare şi care se modifică în fond, prin această ordonanţă de urgenţă, care priveşte reorganizarea Guvernului. Nu are nici o legătură partea de Consiliul Naţional al Cinematografiei cu reorganizarea Guvernului. Vă mulţumesc. |
|
|
Stimaţi colegi, Aţi auzit intervenţiile colegilor noştri din Comisia de cultură şi răspunsul dat de vicepreşedintele Comisiei de administraţie, care a fost sesizată în fond. Mai doriţi, domnule Bara, să faceţi vreo precizare? Supun votului dumneavoastră această propunere de restituire la comisia de fond, pentru a rediscuta raportul, în funcţie de avizul pe care l-a dat Comisia de cultură. Cine este pentru? Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă. Abţineri? Cu mare majoritate de voturi s-a decis de către plenul Camerei Deputaţilor restituirea proiectului la comisia de fond, pentru a rediscuta raportul, în funcţie de avizul dat de Comisia de cultură. Termen pentru raport suplimentar, domnule vicepreşedinte Bara? Luni? |
|
Domnul Radu Liviu Bara (din sală): Da. |
|
|
|
Pentru a putea fi înscris pe ordinea de zi de săptămâna viitoare. Depuneţi, atunci, raportul vineri. Termen pentru depunerea raportului suplimentar vineri, proiectul urmând a fi reînscris pe ordinea de zi. |


