|
Domnul Eugen Dijmărescu (ministru delegat pentru comerţ, Ministerul Economiei şi Comerţului): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deci, în conformitate cu procesul de apropiere a României de Uniunea Europeană în domeniul comerţului, şi aici mă refere la prevederile Acordului European, pe de o parte, la Cap.26 privind relaţiile economice externe, şi la Cap.8 privind pescuitul, în cursul anului 2003 s-au derulat negocieri între România şi Uniunea Europeană vizând liberalizarea comerţului cu peşte şi produse din peşte, stabilindu-se de ambele părţi o formulă potrivit căreia, până la la momentul aderării României la Uniunea Europeană, respectiv anul 2007, să fie eliminate obstacolele tarifare şi netarifare din calea comerţului cu peşte şi produse din peşte, din categoria nesensibililor, după un calendar de reducere graduală, care să se încheie odată cu aderarea, şi pentru produsele din 25 de specii de peşte şi 2 produse prelucrate din peşte acest calendar să înceapă odată cu momentul aderării şi să se încheie în 4 ani de la data în care România devine membră, respectiv să încheiem procesul de confundare a pieţei româneşti în domeniul comerţului cu peşte, cu piaţa unică europeană. Este o procedură pe care a urmat-o şi celelalte state candidate, şi care, inclusiv partenerii noştri de la Sud, şi care vizează liberalizarea comerţului, în conformitate cu normele Uniunii Europene. Acesta este un Protocol care se adaugă la Acordul European, încheiat de România cu comunităţile europene, devenite Uniunea Europeană ulterior, şi care în acest domeniu al comerţului cu produse din peşte încheie capitolul referitor la comerţ în acest domeniu. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Gheorghe Marin: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond cu Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Adiţional între România şi Comunitatea Europeană privind regulile aplicabile comerţului cu anumite specii de peşti şi produse din peşte, semnat la Bruxelles, la 15 ianuarie 2004, la Acordul European instituind o asociere între România - pe de o parte - şi comunităţile europene şi statele membre ale acestora - pe de altă parte - semnat la Bruxelles, la 1 februarie 1993. La întocmirea prezentului raport, comisia avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, avizul Comisiei pentru buget-finanţe şi bănci, avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, avizul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. În urma dezbaterii, comisia, în unanimitate, a hotărât ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, în forma prezentată.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Dacă dintre dumneavoastră doreşte cineva să intervină la dezbaterile generale? Nu. Mulţumesc. Trecem la dezbaterea textelor proiectului de lege. La titlul acestuia dacă aveţi obiecţiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate. La cuprinsul articolului care conţine dispoziţia de ratificare a Protocolului Adiţional, pe care îl aveţi anexat în continuare, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Mâine, la ora 12,00, vom supune acest proiect votului final.
|