Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.47/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 aprilie 2004

4. Dezbaterea Propunerii legislative pentru înfiinţarea comunei Florica, prin reorganizarea comunei Mihăileşti, judeţul Buzău (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 108/2004

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă privind înfiinţarea comunei Florica, prin reorganizarea comunei Mihăileşti, judeţul Buzău.

Iniţiatorul este aici? Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Posea:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Satul Florica are o istorie cu totul aparte. În anul 1879, pe aceste meleaguri s-au stabilit un număr de 250 de familii din zona de munte a judeţului Buzău, respectiv Chijdu Mic, Colţi, Păltâneni, Sibiciu ş.a.m.d.

Documentele istorice relevă apartenenţa administrativă în timp a satului Florica, astfel: 1889-1910 a aparţinut comunei Glodeanu Sărat; 1910-1923 a aparţinut comunei Mihăileşti; 1923-1968 comună de sine stătătoare; 1968-prezent sat component al comunei Mihăileşti.

Satul Florica este situat în partea de sud-vest a judeţului Buzău. Ocupaţia principală a locuitorilor o constituie cultivarea cerealelor şi creşterea animalelor. În localitate funcţionează 7 magazine mixte, 2 mori pentru mălai, una pentru făină, trei uruitoare pentru prelucrarea cerealelor, două instalaţii pentru prelucrat lemn şi una brutărie.

Suprafaţa agricolă este de 2.200 ha., şi se lucrează cu 27 de tractoare. În localitate mai sunt amplasate o şcoală, biserică, cămin cultural şi fermă zootehnică modernă. În perspectivă se doreşte înfiinţarea unui complex de sere, pe o suprafaţă de 5 ha.

Populaţia satului Florica este de 1.631 locuitori. Referendumul s-a ţinut la data de 22.02.2004 în satul Florica, unde s-au înregistrat următoarele rezultate: numărul persoanelor înscrise în liste 1.421; numărul participanţilor la vot 1.298; numărul voturilor valabil exprimate 1.283.

Faţă de cele relatate, consider că satul Florica, comuna Mihăileşti, judeţul Buzău, îndeplineşte criteriile legale pentru a fi declarată comună, iar proiectul de lege în acest sens poate fi aprobat. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Şi eu vă mulţumesc.

Comisia, vă rog să prezentaţi raportul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Comisia pentru administraţie publică a luat pentru a dezbate şi a întocmi raportul în fond a propunerii legislative privind înfiinţarea comunei Florica, prin reorganizarea comunei Mihăileşti din judeţul Buzău.

Comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ, aviz favorabil, dar în acelaşi timp a avut în vedere şi punctul de vedere al Guvernului, care prin adresa nr.910/16.03.2004 precizează că nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative.

Deşi comisia a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în legislaţia în vigoare, în speţă Legea nr.3/2000 privind organizarea referendumului şi Legea nr.351/2001 privind amenajarea teritoriului, din motive de oportunitate, având în vedere că alegerile locale se vor desfăşura la începutul lunii iunie, neexistând practic timpul necesar pentru adoptarea acestui act normativ şi pentru alegeri la nivelul acestei comune, din aceste considerente a apreciat că în acest moment nu este oportună adoptarea acestei propuneri legislative, şi în consecinţă a întocmit un raport pe fond nefavorabil, propunând respingerea acesteia, raport pe care vă rog ca şi dumneavoastră să-l susţineţi prin votul pe care o să-l exprimaţi. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul?

Vă rog, domnule Gubandru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi în calitatea mea de iniţiator am vrut să intervin astăzi aici pentru a prezenta faptul că, şi să repet ce a spus domnul preşedinte Oltean, că sunt întrunite condiţiile din punct de vedere legal pentru declararea satului Florica în calitatea sa de comună, întrucât Guvernul a promis că va introduce într-un proiect de act normativ separat, cu termen 31 martie 2004, acest proiect de lege şi acest lucru nu s-a întâmplat, eu vă propun dumneavoastră să vă exprimaţi prin vot pentru aprobarea acestui proiect legislativ. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

Stimaţi colegi, Regulamentul spune foarte clar, că atunci când avem raportul comisiei de respingere, el va fi supus votului final, care va avea loc săptămâna viitoare. Eu vă propun să aveţi această intervenţie. Eu nu fac altceva decât să-l supun votului săptămâna viitoare. Deci, atunci veţi putea, prin votul plenului, să faceţi acest lucru. Deci, săptămâna viitoare, la vot, veţi putea spune acest lucru.