|
Domnul Antal István: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, în 19 aprilie 2004, pentru avizarea şi dezbaterea pe fond cu Proiectul de Lege pentru acceptarea amendamentelor la Convenţia referitoare la Regulamentul internaţional din 1972 pentru prevenirea abordajelor pe mare, adoptată de Organizaţia Maritimă Internaţională, prin Rezoluţia Adunării A-910 la Londra, la 21 noiembrie 2001. Camera Deputaţilor este prima Cameră sesizată. Amendamentele la acest Regulament internaţional pentru prevenirea abordajelor pe mare, adoptate de Organizaţia Maritimă Internaţională se referă la îmbunătăţirea regulilor de amplasare a luminilor, semnelor şi semnalelor la bordul navelor maritime comerciale, în vederea prevenirii abordajelor, aşa cum vi s-a prezentat de către iniţiator. Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ, în 25 martie 2004, iar examinarea proiectului de lege a avut loc în şedinţa comisiei din data de 28 aprilie 2004. La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi din totalul de 25 de deputaţi membri ai comisiei şi la dezbateri au participat specialişti din Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate. Potrivit prevederilor art.75 din Constituţia României, republicată, proiectul de lege este de competenţa decizională a Senatului. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei pentru industrie şi servicii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege în forma prezentată de Guvern. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|