|
Domnul Ioan Jelev (secretar de stat, Ministerul mediului şi Gospodăririi Apelor): Domnule preşedinte, Onoraţi parlamentari, Convenţia privind poluanţii organici persistenţi a fost semnată la Stockholm în mai 2001. Ea prevede controlul şi, de asemenea, restricţionarea folosirii a 12 substanţe chimice, marea majoritate practic insecticide (dintre cele mai cunoscute, una este DTT-ul). De asemenea, în această convenţie sunt prevăzute o serie de obligaţii privind cercetarea şi inventarea acestor substanţe. Aceşti poluanţi organici persistenţi au caracterul de a fi foarte mobili şi de a ajunge la mari distanţe şi, de aceea, s-a considerat necesară această restricţionare. De altfel, ţara noastră a beneficiat şi de nişte programe finanţate de Banca Mondială, de Fondul Global de Mediu pentru identificarea şi punerea în evidenţă a acestor substanţe şi a măsurilor de eliminare. Noi propunem ratificarea de către Parlament a acestei convenţii.
|