Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2004
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/2004
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2004 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 26 octombrie 2004
![]() |
4. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr.7/1996 (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 421/2004 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
La pct. 10, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii. Avem raportul suplimentar. Rog Comisia juridică să propună timpii de dezbatere. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Propunem ca timp total de dezbatere cinci minute, câte un minut pentru fiecare intervenţie. Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, împreună cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară au dezbătut în cadrul comisiei Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41 din 2004 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7 din 1996 şi vi-l propun dumneavoastră, spre dezbatere şi adoptare, cu amendamentele prevăzute în raportul înlocuitor, care înlocuieşte amendamentele prevăzute în anexa la raportul iniţial. Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulţumesc. |
|
|
Dacă sunteţi de acord cu timpii de dezbatere? Dacă este cineva împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Vă rog, stimaţi colegi, să urmăriţi cu atenţie raportul înlocuitor care v-a fost difuzat astăzi în sală, în paralel cu proiectul de lege. La titlul proiectului, în formula adoptată de Senat, dacă aveţi obiecţiuni? Nu. Votat în unanimitate. Cuprinsul articolului unic. Urmăriţi amendamentul 1 din raportul înlocuitor. Admis amendamentul, modificat preambulul articolului unic. Prin amendamentul 2, comisia vă propune modificarea alin. 2 de la art. 3. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. V-aş ruga, stimaţi colegi, pe proiectul din legea adoptată în formula Senatului.... la singura linioară a articolului unic, Senatul modificase alin. 12 de la art. 20. Comisia nu are acum amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi? E destul de greu de urmărit noua formulă, pentru că raportările din proiectul de lege sunt făcute la raportul iniţial. Repet, la art. 20 alin. 12, Senatul îl modificase, aşa cum îl aveţi în variantă, la linioară. Comisia noastră, prin amendamentul nr. 5 (îl găsiţi la pag. 7), ne propune un alt text. Dacă aveţi observaţii la amendamentul nr. 5 de la comisie? Nu. Votat în unanimitate. La ordonanţa de urgenţă. La titlu, dacă aveţi obiecţiuni? Votat în unanimitate. Preambul? Votat în unanimitate. Art. I, preambul? Votat în unanimitate. La pct. 1 din ordonanţă nu sunt obiecţiuni, votat în unanimitate. La pct. 2 din ordonanţă, urmăriţi amendamentul nr. 2. Votat amendamentul, modificat acel text, respectiv art. 3. La pct. 3? Nu sunt obiecţiuni. Votat în unanimitate. La pct. 4 şi 5? Nu sunt obiecţiuni. Votate în unanimitate. La pct. 6? Urmăriţi, vă rog, pct. 3 din raportul înlocuitor. Votat amendamentul, modificat acel text. Poftiţi. La care punct vreţi să interveniţi? |
|
Domnul Francisc Árpád Márton (din sală): Eu am ridicat mâna, numai că în partea noastră nu se vede! |
|
|
|
Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Aceste rapoarte au anumite defecte. De exemplu, amendamentele depuse în scris care nu au fost acceptate nu apar ca amendamente respinse. Noi avem o problemă destul de mare, cu însăşi această idee expusă aici, ca o autoritate să-şi spună punctul de vedere în cazul folosirii în justiţie a experţilor independenţi. |
|
|
Am rugămintea să vă raportaţi la un text, ca să înţeleagă şi colegii. |
|
|
Pct. 3 lit. k): "Avizează expertizele efectuate de către experţii judiciari în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru, cu privire la corectitudinea datelor topografice, înainte de depunerea acestora la instanţele de judecată. Avizele menţionate mai sus vor fi date de către specialiştii în domeniu ai Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară". Atunci, experţii independenţi care apar în justiţie nu mai sunt experţi independenţi, ci ei sunt subordonaţi unei autorităţi, iar expertiza se realizează de către această autoritate. Însăşi ideea de justiţie nu mai poate fi aplicată în acel moment. |
|
|
Comisia juridică? |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Pentru membrii Comisiei juridice, împreună cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale, în momentul în care au propus acest amendament, motivaţia a fost următoarea: nu este problema de experţi independenţi, este vorba de avizul pe care trebuie să-l dea reprezentanţii Oficiului Naţional de Geografie şi Geodezie din teritoriu, pentru că au existat în justiţie expertize depuse de experţi (că au fost ei experţi independenţi sau au fost...), fiindcă toţi experţii, înainte de a depune în justiţie o expertiză, trebuie să ia o viză de la oficiul cadastral, care certifică doar faptul că hărţile după care s-a făcut expertiza sunt cele reale şi reactualizate. Aceasta este motivaţia pentru care am introdus acest amendament. |
|
|
Stimaţi colegi, Amendamentul domnului Márton vizează, practic, eliminarea lit. k). Aţi ascultat argumentele Comisiei juridice, care susţine păstrarea formulării din amendamentul pe care îl găsiţi la pct. 5. Supun, totuşi, votului dumneavoastră propunerea de eliminare făcută de către domnul Márton. Cine este pentru? 2 voturi pentru. Împotrivă? Marea majoritate a celor prezenţi. Abţineri? Nu sunt. Supun amendamentul comisiei, având în vedere că s-a propus eliminarea, votului dumneavoastră, în conţinutul amendamentului nr. 3 de la pag. 4-5. Cine este pentru? Mulţumesc. Împotrivă? Nici un vot. Abţineri? Nu sunt. La pct. 7, dacă sunt obiecţiuni? Nu sunt. Votat în formularea din ordonanţă. La pct. 8, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 4, care se referă la art. 9. Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 4? Admis amendamentul, modificat pct. 8, cu privire la art. 9. La pct. I din ordonanţă, a fost modificat alin. 1 al art. 20. Dacă aveţi obiecţiuni la formularea din ordonanţă? Nu. Votat în unanimitate. După alin. 1, comisia, prin amendamentul nr. 5 din raportul înlocuitor, propune două alineate noi: 12 şi 13. Dacă aveţi obiecţiuni? Votat amendamentul, se introduc cele două texte. Stimaţi colegi. Tot la art. 20, la pct. 10, vedeţi, comisia a mai adăugat încă trei alineate noi: 13, 14, 15. Dacă, la acestea, aveţi obiecţiuni? Nu. Votate în unanimitate. La pct. 11 din ordonanţă, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Votat în unanimitate. După pct. 11, urmăriţi, vă rog, amendamentul nr. 6, care se referă la art. 50, unde se modifică lit. a). Dacă aveţi obiecţiuni la amendamentul nr. 6 de la pag. 8? Votat în unanimitate, se modifică lit. a). La pct. 13, urmăriţi amendamentul nr. 7. Admis amendamentul, modificat în mod corespunzător pct. 13, cu privire la art. 52 alin. 2. La pct. 14, urmăriţi amendamentul nr. 8, cel care se referă la art. 56. Dacă aveţi obiecţiuni? Admis amendamentul, modificat acest text. Pct. 15 şi 16 din ordonanţă, stimaţi colegi? Votate în unanimitate, în formularea din ordonanţă. Art. II? Votat în unanimitate. Art. III? Votat în unanimitate. Art. IV? După art. IV, comisia, prin amendamentul nr. 9, propune un articol nou - IV1, la care domnul Márton are o observaţie. Vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Şi acest art. IV1 este o prevedere utilă, zic eu, şi s-ar putea într-adevăr să rezolve unele din probleme care rezultă din această ordonanţă, din textul chiar necorelat al legii. Pentru că, onoraţi colegi, membri ai Comisiei juridice, eu sunt bucuros că aţi adoptat un amendament prin care spuneţi clar că se înfiinţează în fiecare localitate unde există judecătorii câte un oficiu, numai că legea, aşa cum aţi lăsat-o, spune că încăperile în care funcţionau aceste oficii se dau înapoi Ministerului Justiţiei, adică judecătoriilor, şi nu aveţi nici o prevedere, ce se întâmplă cu materialul depozitat acolo, unde vor funcţiona aceste oficii? Mai departe, nu aveţi nici o prevedere, ce se întâmplă cu acea documentaţie care se află la diferite instituţii, care au fost rase cu o singură abrogare, care aveau propria instituţie de cadastru şi propriul material. Nu ştiu, nu cred că se poate interveni în cazul acestei înţelegeri, pentru că a rămas pe dinafară Ministerul Justiţiei din această înţelegere, dar am o presimţire, că această ordonanţă, în momentul în care se va încerca să se aplice, ne va duce în situaţia în care ne-a adus modificarea Codului de Procedură Civilă. Mi se pare că în loc să fie una care să promoveze o stabilitate mai mare în domeniul publicităţii imobiliare, din contră, va duce la o instabilitate a acesteia. Poate ar fi util să includeţi în această înţelegere şi Ministerul Justiţiei. Pentru că, vă spun încă o dată, n-aveţi nici o prevedere, unde vor funcţiona aceste oficii, n-aveţi nici o prevedere tranzitorie, ce se întâmplă cu cărţile funciare care se află actualmente acolo, cine, unde le duce, unde le depozitează? Pentru că actualele încăperi de care dispun oficiile de cadastru nu sunt destule pentru ca tot materialul să fie mutat acolo. Vă mulţumesc. |
|
|
Reprezentantul Guvernului, v-aş ruga să răspundeţi problemelor pe care le-a ridicat colegul meu. |
|
|
Domnul Florin Ciobanu (director, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, La art. II alin. 1, se prevede că până la preluarea lor birourile de carte funciară şi personalul acestora îşi vor continua activitatea în cadrul judecătoriilor, în acord cu procedurile menţionate în Legea nr. 7 a cadastrului. Deci, practic, pe perioada de tranziţie, până la preluarea efectivă, birourile de carte funciară îşi vor continua activitatea ca şi până acum. La art. V alin. 4, se menţionează faptul că: "Bunurile materiale şi arhiva utilizate de birourile de carte funciară trec în proprietatea Agenţiei Naţionale de Cadastru şi vor fi preluate pe bază de protocol". S-a lucrat deja, s-a şi semnat protocolul cu Ministerul Justiţiei pentru preluarea arhivelor. Cu privire la spaţiile în care îşi vor desfăşura activitatea aceste birouri, nu am crezut că trebuie menţionat acest aspect într-o lege. Normal că Agenţia de Cadastru va rezolva problema spaţiilor. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnule Márton, vă menţineţi obiecţiile la art. IV1? |
|
|
Domnule preşedinte, Obiecţia mea, nu la acest capitol, eu am încercat să dau o soluţie la rezolvarea multor probleme semnalate în amendamentele pe care le-am depus şi care, din păcate, nu au fost luate în serios. Articolul acesta, încă o dată spun, dacă rămâne aşa, e bine. Poate ar fi bine să fie inclus şi Ministerul de Justiţie, dar, dacă se zice că există acest protocol, e bine că el există. Totodată, ar trebui să spun încă o dată că mi se pare că această ordonanţă... Şi, nu ştiu, aţi modificat şi acel termen de eliberare a spaţiilor, până pe 31 decembrie? |
|
Domnul Florin Ciobanu (din loja Guvernului): În principiu, da. |
|
|
|
În principiu da, dar în lege există, de facto, acest termen. |
|
Domnul Florin Ciobanu (din loja Guvernului): Până la 31 decembrie îl putem folosi gratuit, după aceea trebuie să plătim. |
|
|
|
Am o rugăminte, domnule ministru, veniţi la tribună şi răspundeţi la aceste obiecţii, ca să audă şi colegii ceilalţi. |
|
|
Domnul Florin Ciobanu: Domnule preşedinte, Conform planului pe care îl avem cu toate oficiile judeţene, în momentul de faţă sunt probleme de spaţiu doar în vreo două sau trei judeţe şi avem timp să le rezolvăm până la 31 decembrie. În situaţia în care, totuşi, şi după 31 decembrie vor exista birouri de carte funciară care n-au spaţiu să fie preluate, prin protocol pe care l-am încheiat cu Ministerul Justiţiei, am prevăzut să putem ocupa spaţiile respective în continuare, dar cu plata unor chirii. Deci, până la 31 decembrie le ocupăm gratuit. |
|
|
Mulţumesc. Stimaţi colegi, Până la urmă, e o chestiune de aplicare a legii. În aceste condiţii, îl mai întreb încă o dată pe domnul Márton, aveţi obiecţiuni la text? Nu. Textul art. IV1 a fost, în consecinţă, votat în unanimitate, în alcătuirea din amendamentul nr. 9. Art. V? Votat în unanimitate, în formularea din ordonanţă. Art. VI? Votat în unanimitate. Art. VII? Votat în unanimitate. Art. VIII? Votat în unanimitate. Art. IX? Votat, şi acesta, în unanimitate. Vom supune proiectul de lege votului final astăzi, la ora afectată voturilor finale. |


