| |
Domnul Adrian Năstase: |
| |
................................................ |
|
Stimaţi colegi, Mai avem câteva minute până la ora 11, aşa că vă propun să discutăm şi Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 privind învăţământul universitar şi postuniversitar de stat cu taxă, publicată în Monitorul Oficial al României. Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog, domnule deputat Andea.
|
|
Domnul Petru Andea: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Iniţiativa legislativă supusă dezbaterii astăzi în plenul Camerei Deputaţilor are din start un element de performanţă, în sensul că este semnată ca iniţiatori de către toţi membrii Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Camerei Deputaţilor, precum şi de către membrii comisiei similare din Senatul României. Iată, aşadar, un larg sprijin de care se bucură această iniţiativă, generată de faptul că este o reglementare solicitată insistent în ultima perioadă de către universităţile româneşti. Concret, obiectul de reglementare se referă la cele două rute financiare după care se derulează învăţământul superior în România, şi anume, învăţământul superior cu taxă, respectiv învăţământul superior fără taxă sau gratuit, cum este trecut în Constituţie. Cele două rute, până la ordonanţa menţionată, nu se atingeau, deci transferul dintr-o rută în cealaltă era nereglementat. Legea sau iniţiativa legislativă nu cade pe un teren gol, au mai fost astfel iniţiative, nu de mult trecute prin Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, respectiv prin Cameră. Ce anume aduce nou această lege? Un optim între ceea ce înseamnă un drept câştigat prin examenul de admitere şi o echitate în ceea ce înseamnă performanţa pe care un student o poate atinge sau o poate părăsi, în aşa fel încât să-şi menţină sau nu calitatea de student cu taxă sau fără taxă. Noi considerăm că măsura propusă în textele supuse atenţiei dumneavoastră, realizează un optim, nu este însă vorba doar de această măsură legislativă. Trimiterea este mult mai profundă, şi anume se referă la textul din Constituţie care precizează faptul că învăţământul de stat este gratuit. Pentru prima dată se întrevede ideea că orice fel de învăţământ are costuri, învăţământul de stat este gratuit pentru cei care beneficiază, dar statul cheltuie cu această formă de şcolarizare. În consecinţă, legea spune sau iniţiativa legislativă lasă să transpară următoarea idee. Întreg învăţământul superior suportă costuri care sunt plătite fie de către stat, pentru studenţii fără taxă, fie de către înşişi aceşti studenţi, pentru învăţământul superior cu taxă. Cred că este o axiomă la care trebuie să reflectăm, şi anume că învăţământul are costuri pe care statul le suportă. În consecinţă, iniţiatorii vă supun atenţiei această iniţiativă legislativă cu speranţa că o veţi aproba. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Din partea comisiei sesizate în fond, are cuvântul domnul deputat Anghel Stanciu, preşedintele comisiei.
|
|
Domnul Anghel Stanciu: Domnule preşedinte, Onorat prezidiu, Stimaţi colegi, În conformitate cu prevederile art.89 şi 108 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu adresa nr.153 din 4.05.2005 Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a fost sesizată spre dezbatere şi avizare pe fond în procedură de urgenţă cu Propunerea legislativă referitoare la completarea art.5 din Legea nr.441/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2000. Propunerea legislativă aparţine unui număr de 28 de deputaţi şi respectiv 9 senatori, membri ai comisiilor de profil din Camera Deputaţilor şi respectiv din Senat. Legea în vigoare avea anumite carenţe care şi-au pus amprenta asupra calităţii procesului de învăţământ, în sensul că nu stimulează studenţii performanţi şi încurajează mediocritatea. Ca urmare, noile modificări introduc o competiţie corectă între studenţi şi diminuează efectele unei proceduri de admitere deosebit de discutabile. În acelaşi timp, creează cadrul legislativ pentru ca universităţile, în spiritul autonomiei pe care o deţin, să stabilească standardele şi criteriile de performanţă. În plus, prin aceste reglementări se stabilesc şi condiţiile în care un student se poate transfera, în baza creditelor transferabile, de la o instituţie la alta. În raport de obiectul şi conţinutul său, legea are caracter organic. La lucrări au participat 25 de deputaţi din numărul total de 28 de membri ai comisiei, raportul a fost adoptat în şedinţa din 11.05.2005 cu 24 de voturi pentru şi o abţinere. Potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi art.86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, este prima Cameră sesizată, iar Senatul Cameră decizională. Sperăm că vom vota astăzi acest proiect de lege, cu amendamentele care sunt. Pentru a nu mai interveni, domnule preşedinte, sunt câteva chestiuni de tehnică legislativă, ca alin. 7 să se unifice cu alin.8. Cred că nu are sens să le mai spunem în plen, ci să le acceptaţi să le facem cu cei de la corpul tehnic. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale? Vă rog, domnule deputat.
|
|
Domnul Paul Magheru: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca deputat şi universitar, aş vrea să întăresc şi eu şi să vă asigur că prin acest proiect de lege care aparţine celor două comisii pentru învăţământ din Camera Deputaţilor şi din Senat se face un act care ar putea fi numit, dacă va deveni lege, şi nu mă îndoiesc de acest lucru, o lege a concurenţei, o lege a competiţiei, dar mai ales o lege a calităţii, în sensul că dacă până acum art.5 din Legea nr.441 păstra statutul de student cu taxă pe toată durata şcolarizării, de data aceasta se va face redistribuirea locurilor bugetate în fiecare an, în funcţie de performanţele academice. Sunt foarte bucuros că... şi nici nu se putea ca cele două comisii să gândească altfel decât în interesul competiţiei şi al calităţii învăţământului superior. Vă mulţumesc şi sunt sigur de votul unanim al colegilor noştri.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc foarte mult. Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul? Vă rog. Vă rog, aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Pantelimon Manta: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Ca şi iniţiator, ca reprezentant al Grupul parlamentar conservator şi ca profesor universitar, îmbrăţişez această iniţiativă legislativă. de fapt, ce vrem? O eficientizare şi o competiţie în învăţământul superior, în sensul că acei studenţi care au intrat fără taxă în învăţământul universitar de stat, pierd această calitate ulterior, dacă nu realizează anumite criterii de performanţă, iar locurile lor vor fi luate de cei care au intrat cu taxă, dar realizează aceste criterii de performanţă. Cred că este un gest, o iniţiativă legislativă care poate determina un suflu nou în învăţământ şi poate cointeresa studenţii să înveţe mai bine. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Mai sunt iniţiatori care nu au luat cuvântul? Nu. Vă mulţumesc. Dacă mai sunt profesori care nu au luat cuvântul? Nu. Vă mulţumesc. Atunci trecem la dezbaterea pe articole. Titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Stimaţi colegi, vă rog să luaţi loc în bancă. Probabil că au loc consultări intense în legătură cu votul. Vă rog, de asemenea, în zona stângă a sălii, să luaţi loc în bănci. Vă rog să luaţi loc în bancă! Stimaţi colegi, avem o singură modificare propusă de comisie la pct.1 din raport, referitoare la titlul legii. Supun votului dumneavoastră titlul legii, în formula propusă de către comisie. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supun votului dumneavoastră art.5. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Este vorba de art.5 al legii care a fost supus modificării, ca să fac precizarea necesară. Vă rog să observaţi că s-a introdus şi un text, un art.II, care practic stabileşte momentul intrării în vigoare a acestei modificări. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate.
|