|
Urmează să luăm în discuţie iniţiativele legislative aflate pe ordinea de zi. Proiectul de Lege pentru ratificarea Protocolului Adiţional la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a ţine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005. Suntem în procedură de urgenţă. Rog Comisia pentru politică externă să facă propunerile regulamentare. Aveţi cuvântul, domnule deputat.
|
|
Domnul Nicolae Flavius Lazin (secretar de stat, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Necesitatea iniţierii şi promovării prezentului proiect legislativ apare ca urmare a extinderii Uniunii Europene la data de 1 mai 2004 şi adaptării Acordurilor comerciale preferenţiale cu ţările terţe, având în vedere faptul că o parte dintre ţările aderente au fost membre ale Tratatului CEFTA. Sigur, Guvernul susţine promovarea prezentului proiect legislativ, pentru ca România să beneficieze de oportunităţile oferite de noul cadru juridic bilateral de către operatorii economici ai celor două părţi, în special la exporturile produselor româneşti pe piaţa comunitară. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ştefan Glăvan: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Comisia pentru politică externă a Camerei Deputaţilor a fost sesizată în fond, în vederea examinării şi întocmirii raportului în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind ratificarea Protocolului Adiţional la Acordul European instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi Statele Membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a ţine cont de aderarea Republicii Cehe, Republicii Estonia, Republicii Cipru, Republicii Letonia, Republicii Lituania, Republicii Ungare, Republicii Malta, Republicii Polone, Republicii Slovenia şi Republicii Slovace la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles la 4 mai 2005. Proiectul de lege a primit avizul favorabil al Comisiei pentru industrii şi servicii, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. De asemenea, proiectul de lege a primit şi avizul favorabil al Consiliului Legislativ, cu unele observaţii şi propuneri pertinente, de care iniţiatorul a ţinut seama. Aşa cum am precizat, proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Protocolului Adiţional la Acordul European despre care am făcut trimitere în intervenţia de mai sus. Având în vedere conţinutul său, Protocolul Adiţional face parte din categoria tratatelor care, potrivit art.19 alin.1 lit.a) din Legea nr.590/2003 privind tratatele, se supun Parlamentului spre ratificare prin lege. Precizez, de asemenea, că proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este prima cameră sesizată, potrivit art. 75 alin.1 din Constituţia României, republicată. Raportul comisiei a fost adoptat în unanimitate, cu votul celor 21 de membri ai comisiei. În urma dezbaterii, comisia vă propune admiterea fără modificări a proiectului de lege menţionat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Adrian Năstase: Vă mulţumesc. Supun votului dumneavoastră titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supun votului dumneavoastră articolul unic. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supun votului dumneavoastră textul final al acestui acord. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost aprobat. Stimaţi colegi, vreau să vă rog următorul lucru. În măsura în care nu sunt chestiuni controversate, aş vrea ca şi prezentările din partea comisiei şi prezentările din partea iniţiatorilor să fie succinte. Avem, până la urmă, de decis dacă reuşim să finalizăm în aceste zile legile care sunt pe ordinea de zi sau organizăm şi o sesiune extraordinară pentru a le continua, pentru a continua dezbaterea lor. De aceea, vă rog, în măsura în care nu este nevoie de comentarii suplimentare, să facem economie de vorbe. Da? Şi, să fim cât mai eficienţi. Avem şi şansa că suntem foarte mulţi astăzi în sală şi putem să ne desfăşurăm lucrările într-un mod normal. Vă mulţumesc foarte mult.
|