Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.97/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2005

4. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie.
 
consulta fisa PL nr. 211/2005

 

Domnul Dan Radu Ruşanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la următorul punct al ordinea de zi: Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie, adoptat de Senat.

Din partea iniţiatorului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Sandu (director, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Susţinem modificările Legii nr.139 în forma adoptată de Senat şi de comisia de specialitate a Camerei Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Din partea comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Traian Constantin Igaş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată în vederea dezbaterii şi avizării în fond a proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie. La întocmirea raportului s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege a fost dezbătut şi avizat în fond, în procedură obişnuită, în şedinţa din 15 iunie 2005.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La lucrările comisiei au fost prezenţi 27 de deputaţi din totalul de 27 de membri ai comisiei.

Raportul favorabil al comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Proiectul de Lege a fost adoptat în Senat în şedinţa din 30 mai 2005.

Comisia propune adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc şi eu.

Dezbateri din partea grupurilor parlamentare. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul. Nu.

Trecem la dezbaterea legii, pe articole.

Titlul legii: Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.139/2000 privind activitatea de meteorologie.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Voturi pentru?

Unanimitate.

Art.I. Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.6 lit.k), adoptat de comisie şi Senat.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.7 alin.3, adoptat de comisie.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.16 alin.4, adoptat de comisie şi Senat.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.24. Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.38. Voturi pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Art.II. Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.

Legea în ansamblul ei.

Voturi pentru? Mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Adoptat.