Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.25/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 martie 2006

4. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr.3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului nr.504/2002 (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 46/2006

 

Domnul Dan Radu Ruşanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului.

Din partea iniţiatorului.

Domnule secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Onisei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Practic, cele două mici modificări pe care ordonanţa le operează în textul Legii audiovizualului vin să armonizeze dispoziţiile acestei legi cu Directiva Uniunii Europene "Televiziunea fără frontiere", astfel cum aceasta a fost ulterior amendată printr-o altă directivă a Parlamentului European şi a Consiliului, 93 din 1997.

Este vorba de o modificare a art.75 alin.2 privind retransmisia emisiunilor de televiziune din ţările membre ale Uniunii Europene şi pe teritoriul României. Şi, de asemenea, modificarea dispoziţiilor art.95 alin.1 şi alin.3 din Legea audiovizualului, nr. 504 din 2002, astfel cum ea a fost modificată prin Legea nr. 402 din 2003. Este vorba de excluderea din text a sintagmei "aduce prejudicii grave interesului public în legătură cu anumite măsuri contravenţionale", pentru că, în înţelesul Comisiei Europene, textul este confuz şi poate genera abuzuri.

Vă mai amintesc că este una dintre priorităţile noastre în integrarea europeană, că este un lucru convenit cu Comisia încă din mai anul 2005 şi pentru aceste motive vă invit să votaţi legea de aprobarea ordonanţei de urgenţă.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Vă mulţumesc.

Din partea comisiei.

Vă rog, doamna deputat.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Vă mulţumesc foarte mult.

Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.3/2006 pentru modificarea Legii audiovizualului a fost transmis Comisiei pentru cultură, mijloace de informare în masă cu adresa PLX 46 din 13 februarie 2006.

Comisia pentru cultură a fost sesizată în fond în procedură de urgenţă.

Acest proiect de lege a fost trimis spre avizare şi Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi.

Au fost primite avize favorabile din partea acestor comisii.

Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice, ca şi legea asupra căreia se intervine.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 20 de deputaţi din totalul de 21 de membri ai comisiei.

Aşa cum a spus şi iniţiatorul, Ordonanţa de urgenţă nr.3/2006 are ca scop crearea cadrului juridic necesar pentru garantarea libertăţii de retransmisie pe teritoriul României a serviciilor de programe de către difuzori aflaţi sub jurisdicţia statelor membre ale Uniunii Europene fără autorizare prealabilă, precum şi satisfacerea principiilor stabilite prin Directiva "Televiziuni fără frontiere", amendată ulterior prin Directiva Parlamentului European şi a Consiliului din 1997, nr.36 a Uniunii Europene.

Raportul Comisiei a fost adoptat cu unanimitatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votării.

În urma dezbaterii, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune adoptarea proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului, cu două amendamente.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Dacă nu, doamna preşedinte, vă rog să supuneţi timpii de discuţie pentru dezbateri pe fond şi dezbaterea pe articole.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Propun 10 minute pentru dezbateri generale şi 2 minute pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Radu Ruşanu:

Mulţumesc.

Dacă sunteţi de acord cu timpii propuşi, de 10 minute.

Voturi pentru?

Procedură de vot. Vă rog să votaţi timpul propus de comisie, de 10 minute.

Da. Vă mulţumesc. Cu 139 de voturi pentru, 9 voturi împotrivă, nici o abţinere, s-a aprobat timpul de 10 minute propus pentru dezbateri.

Video in format Flash/IOS

Din partea grupurilor parlamentare, dacă doreşte cineva să ia cuvântul.

Dacă nu, vă propun trecerea la discuţia pe articole.

Amendamentele admise. Nr.1. Titlul legii. Nemodificat. Observaţii? Adoptat.

Articolul unic, cu amendamentele propuse şi adoptate de comisie.

Observaţii? Adoptat.

Nr. 3. Titlul Ordonanţei de urgenţă. Nemodificat.

Observaţii? Adoptat.

Art.I, nemodificat. Observaţii? Adoptat.

Art.1 alin.2, nemodificat. Observaţii? Adoptat.

Art.6, cu amendamentele propuse şi adoptate de comisie. Observaţii? Adoptat.

S-a abrogat alin.3 al art.95. Observaţii? Adoptat.

Art.II, nemodificat. Observaţii? Adoptat.

Legea în ansamblul ei, procedură de vot, mâine la ora 10,30.

Vă mulţumesc.