Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2006

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.44/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 martie 2006

4. Proiectul de Lege pentru ratificarea Tratatului între România şi Republica Ungară privind regimul frontierei de stat româno-ungare, cooperarea şi asistenţa reciprocă, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005 (amânarea dezbaterilor).
 
consulta fisa PL nr. 96/2006

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de lege pentru ratificarea tratatului între România şi Republica Ungară privind regimul frontierei de stat româno-ungare, cooperarea şi asistenţa reciprocă, semnat la Bucureşti la 20 octombrie 2005.

Dacă iniţiatorii, în primul rând, sunt prezenţi? Domnule secretar de stat, Tratatul între România şi Republica Ungară privind regimul frontierei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Leuştean (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Este vorba de un document internaţional de cooperare bilaterală care a fost semnat la 20 octombrie 2005 de către domnul ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, şi de către ministrul de resort din Ungaria.

Acest document cuprinde câteva lucruri referitoare la termenii şi noţiunile utilizate la actele şi faptele care constituie infracţiuni sau încălcări ale regimului frontierei de stat, conform prevederilor legislaţiilor interne ale celor două state. De asemenea, sunt convenite formele şi metodele de colaborare la nivel central cât şi local, teritorial, precum şi modalităţile de transmitere a datelor şi informaţiilor referitoare la evoluţia fenomenului infracţional în domeniu.

În sfârşit, se mai referă la exploatarea apelor de frontieră şi atribuţii specifice pentru protecţia mediului şi trecerea frontierei de stat comune în situaţii deosebite.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Mulţumesc, domnule secretar de stat.

Raportul comisiei sesizate în fond, domnule preşedinte, vă rog.

Raportul a fost întocmit de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Din partea acestei comisii, susţinerea raportului. (Consultări.)

Da, se întâmplă un fapt puţin ieşit din comun, nu ni se prezintă raportul comisiei sesizate în fond, în aceste condiţii o scot de pe ordinea de zi, urmând a fi pusă pe ordinea de zi într-o şedinţă viitoare. Este culpa Camerei Deputaţilor.

Solicit Biroului permanent să analizeze această situaţie şi să ia măsurile corespunzătoare.

Vă rog ca extrasul din stenogramă să fie dedus Biroului permanent de luni.