|
Domnul Valentin Naumescu (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege coiniţiat de Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Culturii şi Cultelor vizează aderarea României la Convenţia UNESCO asupra protecţiei şi promovării diversităţii expresiilor culturale. Proiectul definitivat al Convenţiei a fost supus votului Conferinţei Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură, întrunită la Paris în cea de-a 33-a sesiune, fiind adoptat la 20 octombrie 2005. Dispoziţiile Convenţiei urmăresc să protejeze şi să promoveze diversitatea expresiilor culturale, să creeze condiţiile pentru îmbogăţirea culturilor şi interacţiunea liberă a acestora într-o manieră reciproc benefică, să încurajeze dialogul între culturi pentru a asigura în lume schimburile culturale largi şi echilibrate în favoarea respectului intercultural şi a unei culturi a păcii, să cultive interculturalitatea pentru a dezvolta interacţiunea culturală în spiritul construirii de punţi între popoare. Menţionăm că măsura va susţine şi intrarea în vigoare a Convenţiei, eveniment care se va realiza la 3 luni după data depozitării celui de-al 30-lea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, în condiţiile art.29 din Convenţie. Menţionăm că Organizaţia Internaţională a Francofoniei a adresat Preşedinţiei României o scrisoare în care se accentuează importanţa accelerării procedurilor naţionale, cerute pentru intrarea în efectivitate a Convenţiei. Vă mulţumesc.
|