Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2007

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.134/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 octombrie 2007

4. Propunerea legislativă pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, cu modificările şi completările ulterioare (retrimisă comisiei).
 
consulta fisa PL nr. 546/2007

 

Domnul Valer Dorneanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă pentru modificarea Legii învăţământului nr.84/1995, cu modificările şi completările ulterioare. Lege organică. A fost înscris pe ordinea de zi în condiţiile art.37 lit.c) şi art.86 alin.(2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Domnul Marton doreşte să facă o intervenţie, vizavi de această propunere legislativă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Francisc Márton Árpád:

Atât pct.2, cât şi pct.3 au fost puse pe ordinea de zi, pentru că este singura modalitate prin care putem acorda comisiei în loc de 45 de zile un termen de 60 de zile şi inclusiv plenului. Deci, solicit să fie retrimise comisiei ambele proiecte de lege şi să le dăm, adică nouă să ne dăm un răgaz de 60 de zile pentru adoptarea legii. A fost un consens în Biroul permanent pentru această soluţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Este adevărat, consensul acesta trebuie confirmat şi de plen. Dacă cineva doreşte să facă vreo intervenţie în legătură cu această propunere? Doamna Olguţa Vasilescu, preşedinta comisiei de învăţământ.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lia Olguţa Vasilescu:

Domnule preşedinte,

Şi comisia susţine amânarea şi discutarea, rediscutarea practic în comisie a acestor două legi pentru că nu a fost timpul disponibil ca să ajungem să facem şi un raport. Dar, pe de altă parte, vreau să rog Biroul permanent să dea dovadă şi pe viitor de aceeaşi solicitudine, atunci când vine vorba de proiectele de lege ale comisiei de învăţământ, cu atât mai mult cu cât, săptămânal, o zi este iarăşi blocată cu statutul minorităţilor şi, din această cauză, nu avem timp să terminăm proiectele de lege. Nu avansăm nici cu statutul minorităţilor pentru că nu este voinţă politică, asta trebuie să se ştie foarte clar, dar, pe de altă parte, nu putem să avansăm nici cu proiectele pe care le avem în comisie şi activitatea noastră este practic aproape blocată.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnul Marton Arpad a făcut o propunere comună de restituire la comisie pentru două proiecte aflate pe ordinea de zi. Eu sunt obligat să le pun la vot separat, aşadar supun întâi propunerea de a se restitui Comisiei pentru învăţământ propunerea legislativă pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995.

Cine este pentru?

Dacă sunt voturi împotrivă?

Abţineri?

În unanimitate, s-a votat restituirea la comisie, termen, aşa cum s-a solicitat, 30 octombrie.

Stimaţi colegi,

Din sinteza pe care eu am prezentat-o de dragul câştigării timpului, am vorbit de două momente. Întâi problema restituirii proiectului la comisie, dar pentru ca aceasta să poată lucra, trebuia să modificăm şi termenul constituţional de 45 de zile într-un termen de 60 de zile. Deci, votul dumneavoastră, pe care l-aţi exprimat, a fost şi pentru trimiterea la comisie şi pentru prelungirea termenului constituţional de la 45 de zile la 60 de zile, dată fiind complexitatea acestei legi.