|
Domnul Eugen Nicolicea: Trecem la punctul următor de pe ordinea de zi, Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, reexaminată şi respinsă de Senat. Lege organică. Avem raport de respingere. Dau cuvântul domnului Relu Fenechiu, preşedintele Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic.
|
|
Domnul Relu Fenechiu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Domnilor colegi, În conformitate cu prevederile art.135 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic a fost sesizată spre reexaminare cu Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice. Această lege adoptată de Parlamentul României cu respectarea prevederilor art.75 şi ale art.76 din Constituţia României, republicată, a fost transmisă spre promulgare Preşedintelui României, în data de 6 iulie 2007. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a admis cererea de reexaminare formulată de preşedinte şi, în consecinţă, a respins proiectul de lege sus-menţionat, în şedinţa din 26 septembrie 2007. În urma dezbaterilor, membrii comisiei noastre au hotărât cu unanimitate de voturi admiterea cererii de reexaminare trimisă de Preşedintele României şi propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind regimul ariilor naturale protejate, ca urmare a rămânerii acestuia fără obiect de reglementare. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Petru Lificiu: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Desigur că aşa cum hotărăşte majoritatea, sunt şi eu de acord, dar ca iniţiator unic al acestei legi vreau să semnalez un lucru cel puţin bizar. Pe data de 28.VI. se depune la secretarul general legea aprobată de Camera Deputaţilor, Cameră decizională. Pe 29.VI., la o zi diferenţă, apare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului care abrogă legea de bază pentru care un an şi jumătate noi, Parlamentul României, am dezbătut şi am dus o lege în procedură. Desigur că regulamentele spun clar ce se face în această situaţie, dar eu vreau să atrag atenţia dumneavoastră şi colegilor mei, că eu consider cel puţin nedemocratic acest fapt. Nu pot să înţeleg Guvernul care abrogă, dă o ordonanţă de urgenţă după ce o lege a parcurs toată procedura parlamentară de aprobare, de dezbatere, mai ales că nu erau nici nişte lucruri cu totul spectaculoase, erau nişte reglementări, erau nişte completări, nişte corectări, nişte lucruri cu totul şi cu totul limpezi în propunerea legislativă pe care am avut-o. Atrag atenţia asupra acestui precedent care poate fi repetat la infinit dacă vreţi, de fiecare dată când se trimite la promulgare, apare ordonanţa de urgenţă care atacă baza. Mi se pare cel puţin nedemocratic. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Da. Vă mulţumesc. Potrivit art.104 din Regulament, dacă prin raportul comisiei sesizate în fond se propune respingerea proiectului de lege sau a propunerii legislative, după încheierea dezbaterii generale, preşedintele cere Camerei să se pronunţe prin vot. Rămâne pentru votul final de mâine.
|