Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 ianuarie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.3/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 ianuarie 2010

4. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti la 13 noiembrie 2009.
 
consulta fisa PL nr. 707/2009

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Mai avem Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind traficul de frontieră, semnat la Bucureşti la 13 noiembrie 2009.

Procedură de urgenţă.

Reprezentantul iniţiatorului?

Video in format Flash/IOS

Domnul Doru Romulus Costea (secretar de stat, Ministerul Afacerilor Externe):

Doamna preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Mă numesc Doru Costea, sunt secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe.

Foarte pe scurt, o dată cu mulţumirile noastre pentru bunăvoinţa de a examina acest proiect. Proiectul de Lege pentru ratificarea Acordului este destinat aplicării sau, mai precis, pregătirii aplicării de transpunere în viaţă a unui acord care este primul de acest tip încheiat de România şi va permite cetăţenilor care locuiesc în mod legal, la cel puţin un an de zile în zona de frontieră a statului unei părţi contractante, să intre şi să rămână în zona de frontieră a celuilalt stat fără viză pentru anumite perioade.

Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a comunicat la 26 noiembrie 2009 că Republica Moldova a îndeplinit deja procedurile interne necesare pentru intrarea în vigoare a Acordului.

În asemenea context, apreciem că intrarea cât mai curând în vigoare a Acordului privind micul trafic de frontieră corespunde interesului declarat al celor două ţări de întărire a relaţiilor dintre acestea.

România acţionează şi în interesul Uniunii Europene, asigurând ca frontierele cu vecinii săi să nu constituie o barieră în calea comerţului, al schimburilor sociale şi culturale şi nici în calea cooperării regionale.

În consecinţă, propunem Parlamentului adoptarea legii respective.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Domnul Costică Canacheu, din partea comisiei raportoare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Costică Canacheu:

Da. Vă mulţumesc, doamna preşedinte.

Proiectul de lege a fost dezbătut de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională săptămâna trecută, în şedinţa de miercuri.

Este un proiect de lege ordinar. Are ca obiect de reglementare deschiderea a trei puncte de trecere a frontierei şi de reglementare a regimului de şedere în România a cetăţenilor celor două state, Republica Moldova şi România, în zona de frontieră.

În unanimitate de voturi, raportul a fost pentru adoptarea acestui proiect de lege şi pentru ratificarea acestui acord.

Timpul dezbaterii, un minut.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dacă din partea Grupurilor parlamentare există intervenţii? Nu sunt.

Proiectul de lege nu necesită dezbatere, pentru că raportul comisiei nu conţine amendamente. Prin urmare, trebuie să dăm un vot final pe acest proiect.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

În unanimitate, a fost adoptat. (Aplauze.)