Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 decembrie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.189/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 14 decembrie 2010

4. Angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. (L779/2010)  
 
consulta fisa PL nr. 833/2010

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

La punctul 3 din ordinea de zi este înscrisă angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Proiectul de lege a fost depus în Parlament la data de 25 noiembrie 2010.

Îi dau cuvântul domnului prim-ministru Emil Boc pentru prezentarea proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Emil Boc:

Doamnă preşedinte a Camerei Deputaţilor, Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Distinşi membri ai Guvernului, Vă mulţumesc pentru faptul că aţi acceptat includerea în ordinea de zi astăzi a dezbaterii solicitate de Guvern cu privire la Proiectul de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Proiectul de lege este unul extrem de complex şi vine în faţa dumneavoastră să rezolve o problemă scadentă a societăţii româneşti, o problemă legată de salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Înainte de a intra în câteva consideraţii de natură tehnică, permiteţi-mi să fac câteva consideraţii de natură generală.

Dacă anul 2010 a fost anul constrângerilor bugetare, anul 2011 va fi anul dezvoltării, al creşterii economice şi al consolidării reformelor structurale ale statului.

În cadrul acestor reforme, un loc extrem de important îi ocupă Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Pentru anul 2011, pe componenta salarizării personalului plătit din fonduri publice, cel mai important mesaj pe care îl avem este acela că se realizează o majorare cu 15% a salariilor, în raport cu cele obţinute în luna octombrie sau, altfel spus, se recuperează 15%

din salariul diminuat în luna iulie a anului 2010.

Acest lucru este posibil în România datorită a două componente.

Pe de o parte, datorită faptului că în anul 2011 avem o salarizare pentru 1 290 000 de bugetari.

Asta înseamnă că România a realizat o reformă a sistemului bugetar, în sensul că, dacă în decembrie 2008 erau 1 398 000 de bugetari, în anul 2011 avem prevăzuţi în bugetul de stat, spre finanţare, bani pentru 1 290 000 de bugetari.

Acest lucru a fost posibil datorită procesului de restructurare pe care Guvernul l-a avut în vedere pe parcursul anului 2010, o parte dintre proceduri fiind finalizate, alte proceduri sunt în derulare, altele urmează să se finalizeze la începutul anului 2011.

Datele oficiale din data de 30 octombrie 2010 ne arătau că în România existau 1 291 000 de bugetari, iar procedurile de reorganizare sunt în continuare în derulare.

Sumele de bani prevăzute în buget sunt de 39 de miliarde de lei, pentru acoperirea creşterii cu 15% a salariilor personalului bugetar.

De aceea spun că această lege este extrem de importantă pentru ceea ce înseamnă 1 290 000 de bugetari din România, care, începând cu anul viitor, vor avea un salariu mai mare cu 15%, raportat la ceea ce primesc în momentul de faţă.

Câteva consideraţii, acum, de natură tehnică şi nu voi insista pe foarte multe aspecte, întrucât dumneavoastră aveţi legea în faţă, pentru a o consulta şi a o analiza în detaliu.

Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, care reprezintă un procent de recuperare parţială a diminuării de 25% operate începând cu luna iulie a acestui an.

Cu aceeaşi dată, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, astfel cum au fot acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Cuantumul brut al acestor drepturi se va stabili în anul 2011, ţinându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcţie sau, după caz, în specialitate dobândite în condiţiile legii până la 31 decembrie 2010.

De asemenea, de la data reîncadrării, am reglementat introducerea în salariul de bază a sporurilor stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului, necuprinse în Legea-cadru nr. 330/2009 şi care au fost acordate în anul 2010 ca sume compensatorii cu caracter tranzitoriu sau, după caz, ca sporuri, fără ca acordarea lor să conducă la creşteri salariale altele decât cele prevăzute de prezenta lege.

Pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, se majorează valoarea soldei lunare, a salariului lunar, astfel încât majorarea cotei contribuţiei individuale de asigurări sociale de stat stabilită prin legea care reglementează sistemul unitar de pensii publice să nu conducă la diminuarea venitului net realizat lunar din solde/salarii de aceste categorii de personal.

Cu alte cuvinte, prin faptul că începând cu anul 2011, în urma aplicării Legii pensiilor, pensionarii din domeniul militar, funcţionarii publici cu statut special, poliţiştii plătesc contribuţii de asigurări sociale, cu acea contribuţie cu care ei vin la bugetul asigurărilor sociale se majorează solda, indemnizaţia pe care o primesc sau salariul corespunzător, astfel încât acesta să nu fie diminuat.

Pentru că, aşa cum ştiţi, prin legea care vizează reforma sistemului de pensii publice din România am impus principiul contributivităţii ca principiu de bază al obţinerii veniturilor din pensii.

De asemenea, această lege menţionează faptul că munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se va compensa cu timp liber corespunzător.

În bugetele pe anul 2011 ale instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de sistemul de finanţate şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou sau de tichete de vacanţă.

Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul care beneficiază de drepturi băneşti acordate din fondurile constituite în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, salariile de bază se calculează prin includerea în acestea a nivelului mediu al acestor drepturi băneşti aferente lunii octombrie 2010, pentru fiecare funcţie publică pe categorii, clase şi grade profesionale, respectiv pentru fiecare funcţie contractuală, în funcţie de nivelul studiilor, pe grade sau trepte profesionale.

Distinşi deputaţi şi senatori, Acestea sunt, în esenţă, principalele prevederi ale Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

În concluzie: 39 de miliarde de lei bani alocaţi pentru plata personalului bugetar, o creştere cu 15% în raport cu ceea ce au primit bugetarii în luna octombrie sau o recuperare de 15% din salariul diminuat în luna iulie a anului 2010.

Spun asta pentru că am venit în faţa Parlamentului, distinşi reprezentanţi ai forului legislativ, am venit aici să nu vindem iluzii, am venit să spunem foarte clar ceea ce România poate face în momentul de faţă pentru a pregăti creşterea economică, a consolida reformele structurale şi pentru a avea resurse de dezvoltare pentru investiţii şi locuri de muncă.

Esenţa întregului proces de reformă a statului pe care l-am derulat şi îl derulăm este aceea de a cheltui atât cât producem, atât cât îşi poate permite România, iar banii pe care îi împrumutăm să fie orientaţi spre cheltuieli cu investiţiile şi locurile de muncă.

Vreau să ştiţi că şi în aceste condiţii, în anul 2011, România va avea un deficit bugetar de 4,4%.

Dar în cadrul acestui deficit bugetar, am realizat o justă şi corectă alocare a resurselor între cheltuielile de consum şi cheltuielile cu investiţiile şi locurile de muncă.

Cu alte cuvinte, încet, dar sigur, ţara se îndreaptă spre un model de creştere bazat pe investiţii, bazat pe noi locuri de muncă, bazat pe atragerea de noi fonduri europene şi mai puţin pe consum şi împrumut, aşa cum am avut modelul de creştere economică în anul 2007 şi în anul 2008, în special.

De aceea, în temeiul art. 114 din Constituţia României, Guvernul îşi angajează răspunderea asupra Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Vă mulţumesc. (Aplauze)

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamnelor şi domnilor deputaţi şi senatori, În primul rând îi mulţumesc domnului prim-ministru pentru prezentarea făcută şi reamintesc faptul că, urmare a prezentării Proiectului de lege privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea, poate fi depusă moţiune de cenzură în termen de 3 zile de la data prezentării proiectului de lege, potrivit art. 114 alin. (2) din Constituţia României.

Ordinea de zi a fost epuizată pentru această primă şedinţă.

Video in format Flash/IOS

Şedinţa s-a încheiat la ora 14.05.