Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2011

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.75/2011
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 iunie 2011

4. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare (Pl-x 190/2011). (adoptată ca urmare a depăşirii termenului constituţional)
 
consulta fisa PL nr. 190/2011

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc.

Vreau să vă informez că la Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.215/2001 a administraţiei publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, termenul pentru dezbatere şi vot final este depăşit, propunerea legislativă se consideră adoptată în conformitate cu prevederile art.75 din Constituţie şi ale art.113 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.