|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Înainte de a-mi spune şi eu punctul de vedere, vă rog să ţineţi cont că cer prelungirea programului de lucru stabilit de Biroul permanent, până la finalizarea punctelor stabilite pe ordinea de zi. Şi abia acum o să intru şi în susţinere. Este adevărat că necesitatea dezbaterii unui astfel de important proiect de lege nu poate fi discutată. Mai mult decât atât, termenul de 30 decembrie este un termen pe care nu l-am stabilit noi, Camera, ci l-a stabilit Comisia clasică MCV. Această sabie a lui Damocles care stă deasupra României de multe ori, nu face altceva decât să dăm noi apă la moară celor care pe alte intenţii şi condiţii doresc ca România să nu intre în Schengen. Acesta este principalul motiv pentru care noi - şi eu - v-am propus să putem trece această lege fără raport. Sigur că este un caz cu totul excepţional. Mai mult decât atât, am discutat cu colegii noştri de la Senat şi va fi o dezbatere timp de două săptămâni, să aibă timp pentru fiecare punct de vedere, inclusiv al colegilor noştri care vor să depună amendamente şi care, sunt sigur, au şi multe probleme sau amendamente foarte pertinente la acest proiect de lege. Dar dacă nu vom reuşi să trecem pe acest punct procedural, până la urmă, ca un vot să primească acest proiect de lege fără raport sau cu raport, suntem în situaţia în care nu mai putem dezbate până la sfârşitul anului. Ce spunea domnul Duvăz, să ne adunăm poimâine, trebuie să adunăm Biroul permanent, trebuie să ne adunăm încă o dată, sunt comisiile - şi ştiţi foarte bine, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci este cea care dezbate toate proiectele şi nu trebuie să vă spun eu până la urmă care sunt activităţile în celelalte comisii, motiv pentru care vă rog - nu vă solicit, vă rog foarte mult - să-l dezbatem, să-i dăm un vot, indiferent ce poziţie de vot, şi cei care au opinii şi amendamente să le susţină la colegii noştri din Senat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Mircea Duşa: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vreţi să vă aducă Moş Nicolae ceva diseară? Fiţi cuminţi, astăzi! nu mai încălcaţi regulamentul! Domnule Toader, eu recunosc că este un proiect de lege de o importanţă deosebită. M-am informat acum. Termenul de intrare în aprobare tacită este 14 februarie. Este tot timpul ca în cursul acestei săptămâni să se dezbată la comisie acest proiect de lege, să se întocmească raportul şi facem efortul ca în cursul săptămânii viitoare să găsim 5 minute să dăm un vot final pe acest proiect de lege.
|
|
Domnul Petre Petrescu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu sunt deputat la primul mandat. Recunosc că am fost luat prin surprindere astăzi, când oameni pe care efectiv îi respect din punct de vedere al poziţiei pe care o ocupă - vorbesc de preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, vorbesc de şeful Grupului parlamentar al PDL, oameni onorabili de altfel, cer, în plenul Camerei Deputaţilor, să încălcăm cu bună ştiinţă regulamentul. Pentru mine, vă spun că este o noutate. Dacă regula este să nu mai respectăm nicio regulă, vă rog să fie consemnat în Regulamentul Camerei Deputaţilor şi să se aplice inclusiv Comisiei pentru buget finanţe. Mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă rog, tehnicienii să verifice. Suspendăm votul. Rog tehnicienii să verifice instalaţia de vot. V-aş ruga să nu votăm, doar să verificăm dacă instalaţia funcţionează corect. Aşa că apăsaţi pe 1 şi orice altă cifră doriţi dumneavoastră. Vă rog să verificăm dacă de data aceasta funcţionează instalaţia de vot. Vă rog. Haideţi că începe să meargă. Da, apreciem că tehnicienii noştri au pus instalaţia la punct. Acum vă rog să vă exprimaţi prin vot în legătură cu propunerea domnului Mircea Toader. Vă rog să votaţi.
|