| |
Domnul Eugen Nicolicea: |
| |
................................................ |
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Este lege organică, adoptată de Senat în condiţiile art.115 alin.(5) Teza a III-a din Constituţia României. Avem un raport al Comisiei pentru buget, de adoptare. Are cuvântul reprezentantul iniţiatorului. Vă rog. Mă scuzaţi, dar nu v-a semnalizat nimeni.
|
|
Domnul Petru Călian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Vă mulţumesc pentru că mi-aţi dat cuvântul. V-aş propune să retrimitem la comisie acest Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei nr.117/2010 din mai multe considerente. Şi am să fac referire doar la două dintre acestea: 1. Faptul că această Ordonanţă nr.117 a fost emisă în anul 2010, un an extrem de dificil din punct de vedere economic şi financiar, şi consider că prevederile ordonanţei trebuie probabil modificate şi adaptate la condiţiile actuale ale puterii economice din România; iar al doilea argument este legat de faptul că această Ordonanţă nr.117, extrem de importantă, trebuie s-o adaptăm viitorului buget pe anul 2013, fapt pentru care trebuie să ne aplecăm mai mult asupra acestei legi, astfel încât, repet, ea să fie mai productivă sau probabil chiar să coborâm anumite taxe şi impozite, datorită faptului că avem un alt potenţial economic, avem alte venituri şi concordanţa cu bugetul pe 2013 este una extrem de necesară. Mulţumesc.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Ce termen propuneţi? Trei săptămâni. Rog reprezentantul Guvernului să se pronunţe cu privire la această propunere de retrimitere la comisie, deci dacă sunteţi de acord cu retrimiterea la comisie sau nu. Spuneţi la microfon, vă rog.
|
|
Domnul Liviu Voinea (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Ministerul Finanţelor Publice susţine aprobarea acestei ordonanţe, cu excepţia a două amendamente care au trecut de comisie. Amândouă au implicaţii bugetare negative. Se referă la accize la BFL-uri, la produse intermediare. Poate fi şi retrimisă la comisie sau...
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Am înţeles că nu aveţi nimic împotrivă de a fi retrimisă la comisie.
|
|
Domnul Liviu Voinea: Sau se pot vota în plen cele două amendamente. Deci, noi susţinem ordonanţa, cu excepţia a două amendamente.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Am înţeles. Mulţumesc. Liderii de grup, vă rog, punctul de vedere.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Domnule preşedinte, Având în vedere şi poziţia Guvernului, până la urmă subscriu la punctul de vedere al colegului nostru din Partidul Democrat Liberal, şi noi, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat, vom susţine retrimiterea la comisie a acestui proiect normativ. E vorba de o ordonanţă de urgenţă care oricum îşi produce efectele.
|
|
Domnul Eugen Nicolicea: Având în vedere că nu mai există păreri contrare, supun la vot retrimiterea la comisie pentru un termen de trei săptămâni. Vă rog să votaţi. Cine este pentru? Cu 76 de voturi din 80, a fost aprobată retrimiterea la comisie, având un termen de trei săptămâni.
|