Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 septembrie 2013
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 septembrie 2013
 |
4. |
Proiectul de Lege privind trecerea colecţiei de timbre a României de la Compania Naţională Poşta Română în patrimoniul Băncii Naţionale a României (PL-x 417/2012). (retrimis comisiilor) |
 |
| |
|
| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
3. Proiectul de Lege privind trecerea colecţiei de timbre a României de la Compania Naţională Poşta Română în patrimoniul Băncii Naţionale a României. Pe procedură, domnul deputat Victor Paul Dobre, viceliderul Grupului parlamentar al PNL. Domnule deputat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: În primul rând, La mulţi ani!, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Mulţumesc, asemenea.
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Şi permiteţi-mi să vă propun, în numele Grupurilor PNL şi PSD retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, pe termen de o săptămână, întrucât sunt două-trei chestiuni de reglementat între Ministerul Finanţelor şi Ministerul Comunicaţiilor, ambele ministere ştiind procedura prin care le vor depăşi. Deci, solicitarea este să le amânăm cu o săptămână; retrimiterea la comisie pentru o săptămână.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Bun; o săptămână. O săptămână, că, după aceea, intrăm în alte...
|
|
Domnul Victor Paul Dobre: Da, numai o săptămână.
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Bun. O săptămână. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Punctul 3 de pe ordinea de zi - retrimiterea la comisie. Să înceapă votul.
|
|
141 de voturi pentru, patru voturi împtrivă, nicio abţinere. Retrimis la comisie, termen o săptămână.
|