Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2015
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2015
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2015 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2015
![]() |
4. | Proiectul de Hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului Camerei Deputaţilor. (aprobarea cererii de retrimitere la comisie şi de desfăşurare a lucrărilor comisiei în paralel cu plenul) | ![]() |
||
consulta fisa PHC nr. 25/2015 |
|||||
|
|
Sunt de acord cu dumneavoastră în această chestiune. O să am şi eu o propunere înainte de a-i da cuvântul domnului Orban. Punctul 4, vă rog frumos, aveţi două articole care... comisia, am discutat şi cu domnul Emacu, şi cu dumneavoastră, liderii grupurilor parlamentare, aveţi vreo trei articole care sunt un pic greşit transcrise în regulament din statut, aşa încât v-aş ruga frumos să retrimiteţi la comisie pentru câteva ore, să le puneţi în concordanţă cu deciziile Curţii Constituţionale. Este a opta săptămână consecutiv pe care o avem fără să facem modificările la regulament pe cele trei axe pe care toţi liderii grupurilor parlamentare şi-au luat angajamentul, şi membrii comisiei. Nu vreau să comentez. Astăzi e Buna Vestire. Nu am de gând să intru în polemică cu nimeni. De aceea, vă şi propun eu, ca preşedinte al Camerei, retrimiterea la comisie. În rest, chestiunile pe care nu le-aţi agreat ca lideri ai grupurilor politice parlamentare, să le discutaţi, sper, în această sesiune, prin câteva modificări consecutive, regulamentul să vină la forma pe care o discutăm. La momentul când va intra în plen, voi avea şi eu o discuţie şi voi avea şi o intervenţie, ca deputat în Parlamentul României. Până atunci, acestea sunt chestiunile pe care vi le propun. Îi dau cuvântul domnului Orban, după care facem votul pe cele două chestiuni şi dacă mai are Domnia Sa altceva, pe cea de-a treia chestiune. Domnule deputat, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, În şedinţa de luni a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor am solicitat amânarea cu o săptămână a dezbaterii regulamentului care era inclus pe ordinea de zi de astăzi. Am motivat în solicitarea mea faptul că a existat o înţelegere la nivelul liderilor de grupuri parlamentare să modificăm regulamentul în acele puncte unde există o înţelegere, unde se poate ajunge la un consens. Din păcate, solicitarea Grupului liberal a fost respinsă de Biroul permanent. Şi ne trezim astăzi că exact pe punctul legat de procedurile privind arestul preventiv, reţinerea, începerea urmăririi penale, percheziţia, în proiectul de modificare a regulamentului, fără acordul nostru, sunt incluse prevederi din Statutul deputaţilor şi senatorilor care au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Eu nu cred că este o soluţie să trimitem la Comisia de regulament care în două ore să dezbată pe fugă aceste chestiuni care ţin de imunitatea parlamentară. Din acest motiv, vă propun scoaterea de pe ordinea de zi astăzi, amânarea cu o săptămână a dezbaterii şi căutarea unei soluţii înainte de dezbaterea în Comisia de regulament, împreună cu ceilalţi lideri ai grupurilor parlamentare, căutarea unei soluţii care să fie constituţională, care să fie conformă aşteptărilor populaţiei şi... |
|
|
Domnule deputat... |
|
|
...şi care să permită cu adevărat înfăptuirea justiţiei în România. |
|
|
Domnule deputat, aţi depăşit trei minute...sunteţi... |
|
|
Eu nu cred că modificarea acestui regulament care cuprinde... |
|
|
Domnule deputat... |
|
|
Termin. |
|
|
Aveţi patru minute de când vorbiţi. |
|
|
Termin. Nu cred că... |
|
|
Sunteţi un parlamentar care întotdeauna depăşiţi cu cel puţin trei minute intervenţia de două minute. Vă rog frumos, aveţi respect faţă de noi. Atât. Asta e singura mea rugăminte. Vă rog frumos, aveţi cuvântul. |
|
|
Termin imediat. E păcat ca această modificare a regulamentului care cuprinde o serie de propuneri care duc la îmbunătăţirea regulamentului să fie pusă în umbră de această jenantă tentativă de a-i apăra pe cei corupţi. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Liderii grupurilor parlamentare care au făcut acest proiect. Pentru că toţi liderii grupurilor parlamentare şi-au luat angajamentul în faţa Biroului permanent. Vreau să aud şi opinia dumneavoastră, după care domnul Árpád, domnul Nicolicea, domnul Neacşu, şi preşedintele comisiei. Unde este domnul Emacu? Domnule Emacu, vreau să interveniţi şi dumneavoastră, pentru că, până la urmă, trebuie să clarificăm. Biroul permanent v-a cerut în ianuarie să faceţi acest lucru. Suntem deja la două luni şi jumătate şi nu suntem în stare să ne întâlnim pe trei puncte. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor, Poate dumneavoastră nu ştiţi, dar dacă aţi fi parcurs raportul, inclusiv cu amendamentele respinse, v-aţi fi dat seama că noi am susţinut eliminarea cel puţin a două capitole întregi din noua propunere şi rămânerea în cel puţin 10 locuri la termenele prevăzute de actuala lege, adică actualul regulament, ele propunându-se a fi scurtate. Ca atare, şi noi credem că trebuie să fie retrimisă pentru o săptămână. Toate observaţiile noastre pot fi luate în considerare, mai ales că în continuare sunt convins că nu trebuie să reglementăm paralel. Adică, dacă este ceva într-o lege s-o mai preluăm şi s-o transcriem exact şi în regulamentul nostru. Ca atare, suntem de acord cu retrimiterea, dar pentru o săptămână, că poate găsiţi apetitul pentru a face compromisuri şi în celelalte puncte decât aceste trei articole. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Domnul Neacşu. Domnul Nicolicea. |
|
|
În prezentarea făcută de colegul meu, liderul Grupului parlamentar al PNL, domnul Orban, există şi o parte care este corectă, realistă şi adevărată. Aşa este, am decis, împreună cu membrii Biroului permanent, noi, liderii grupurilor parlamentare, că vom face schimbarea regulamentului având ca principal principiu, să-i spun, consensualitatea. Adică, asupra prevederilor cu care vom cădea de acord cu toţii, şi vreau să vă spun că am parcurs împreună cu toţi liderii grupurilor parlamentare sau cu reprezentanţii lor, după caz, eu am fost la fiecare dintre aceste şedinţe, şi împreună cu aparatul tehnic de la comisia de specialitate şi, respectiv, de la Direcţia legislativă a Camerei, de cinci ori, articol cu articol, propunerea de modificare a regulamentului. Acele propuneri asupra cărora... şi nu-s multe, asupra cărora nu am căzut de acord, iar lucrurile pe care astăzi le aminteşte domnul Orban nu intrau în acea categorie, au rămas pentru a fi rediscutate la o altă propunere de modificare a regulamentului, pe care tot noi, Comitetul liderilor, vom decide când şi în ce condiţii o vom face. Aceste prevederi care s-au strecurat absolut, absolut din greşeală, din greşeala de redactare, în opinia mea, şi peste care, la un moment dat, am trecut şi ne asumăm fiecare dintre noi a unsprezecea sau a douăsprezecea parte din vină că atâţia oameni am fost acolo de fiecare dată, pentru faptul că ea a rămas în regulament, se poate rezolva, în opinia mea, foarte simplu: preluând exact textul din Hotărârea Curţii Constituţionale, lucru care se poate face în câteva secunde, nu într-o săptămână, nu în trei săptămâni, nici măcar în două ore. Dar, mă rog, trebuie împlinit elementul formal. Din toate aceste considerente, eu apreciez că propunerea preşedintelui Camerei de retrimitere a acestui proiect legislativ pentru două ore sau până la finalul acestei prime părţi a şedinţei, la Comisia de regulament, şi punerea de acord pe cele două articole. Până la urmă, doar de asta este vorba. Şi propunerea mea este să fie preluat exact textul din Hotărârea Curţii Constituţionale, care este mai mult decât acoperitor. |
|
|
Domnul ministru Nicolicea. |
|
|
Domnul Ludovic Orban (din sală): În calitate de ce? |
|
|
Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
|
Eu vreau să dau câteva explicaţii cu privire la ce s-a întâmplat cu decizia aceasta nr. 319/2013, atunci când s-a modificat statutul. Formularea care s-a făcut la art.24 a fost declarată de către Curte neconstituţională, ca imprecisă şi dând posibilitatea să se interpreteze eronat, iar Curtea ne-a dat şi modalitatea în care ar fi trebuit să fie acest articol scris. Prin urmare, nu avem altceva de făcut, ba e chiar o obligaţie, pentru punerea în acord cu Decizia Curţii, să scriem acest text copiind din Decizia Curţii şi, prin urmare, nu cred că cineva se poate opune la punerea în acord cu o decizie a Curţii Constituţionale. Acest lucru se poate face, evident, foarte rapid, pentru că e vorba de o singură propoziţie sau două de copiat. Cu privire la populismele expuse aici referitor la creşterea imunităţii parlamentare, vă citez din Decizia nr. 46/1994: "Imunitatea nu poate fi nici extinsă şi nici restrânsă printr-un act subordonat Constituţiei." Deci, indiferent ce facem noi în regulament, nu putem să mărim imunitatea, cum susţin unii colegi. Nu ştiu în ce calitate susţin acest lucru. |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Gheorghe Tinel. Este membru al comisiei. După care, domnul preşedinte Emacu. |
|
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Eu am cerut cuvântul pe procedură pentru că mie mi s-a părut întemeiată solicitarea şi a noastră, şi a UDMR-ului de a retrimite la comisie pentru o săptămână acest regulament. Sunt câteva chestiuni procedurale care au fost încălcate grav. În primul rând, e... sau mă refer la aspectul legat de modalitatea practică de a redacta această modificare. Avem o comisie de regulament a Camerei Deputaţilor. După părerea mea, abuziv, Comitetul liderilor a preluat atribuţiile Comisiei de regulament şi a modificat ad litteram, articol cu articol, amendament cu amendament, tot textul, lipsind de obiect şi de activitate Comisia de regulament. A fost pasat textul modificat Comisiei de regulament. În Comisia de regulament ne-am întâlnit o oră, nu ne-am pus de acord, pentru că amendamentele n-au fost acceptate, unele au venit la "impuse", şi a trebuit să rediscutăm. Sunt texte propuse în regulament care... |
|
|
Domnule deputat, am o rugăminte. |
|
|
Daţi-mi voie, pe procedură. |
|
|
Am o rugăminte la dumneavoastră. Nu putem să intrăm pe fondul problemei. Mi-aţi cerut pe procedură. Procedura are două minute. Când va fi dezbaterea acestui regulament, atunci puteţi să vorbiţi şi 25 de minute la dezbateri generale. Vă rog... |
|
|
Sunt în textul de două minute. |
|
|
Nu sunteţi, aţi depăşit de mult, domnule deputat. Eu vă spun că aţi depăşit, că de-aia avem doi secretari aici. |
|
|
Nu puteţi să treceţi la iniţiator întreaga comisie de regulament, atâta timp cât unul sau doi membri ai Comisiei de regulament nu-şi însuşesc amendamentul respectiv. Despre ce discutăm? Cum să mă duc două ore în comisie înapoi ca să discut ce? S-o iau de la început pe texte care nu sunt însuşite şi care au fost trecute ca însuşite, recunoscute de întreaga comisie? Doi membri ai grupurilor parlamentare spun de aici că nu recunosc, mare parte, două capitole, şi foarte multe aspecte care apar însuşite de Comisia de regulament, în ansamblu. Şi sunt foarte multe chestiuni procedurale, domnule preşedinte, inclusiv... şi dumneavoastră aveţi datoria să lămuriţi opinia publică cu privire la aspectele legate de scrisoarea dumneavoastră adresată procurorului general. Pentru că n-au apărut nici din greşeală şi nici dintr-o, eu ştiu, eroare a membrilor comisiei, noile prevederi ale art.153-157 şi 193-195, cele legate de imunitate. Ele vin dintr-o propunere. Şi trebuie să lămurim cine a făcut această propunere, la solicitarea cui, dacă aţi avut mandat, domnule preşedinte, să faceţi aceste propuneri şi să vi le asumaţi până la urmă public. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Am început să plâng astăzi, de Buna Vestire. Sunt emoţionat. Domnule Emacu, vă rog frumos. Domnule preşedinte, vă rog frumos să clarificaţi. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Sigur că zbaterea pentru aducerea Regulamentului Camerei Deputaţilor la zi este una, dacă nu credeţi, vă spun eu, este undeva la 21 de ani de când tot încercăm să upgradăm acest regulament, acest Cod de procedură, el fiind aprobat în 1994, conform Hotărârii nr.8 a Camerei Deputaţilor. De atunci, după cum bine ştiţi, şi mult mai bine decât mulţi dintre noi, cei care aveţi experienţă în Parlament, au fost adoptate multe acte normative care obligau la o astfel de abordare, respectiv, de revizuire a regulamentului. Am să aduc în discuţie doar Legea nr. 96/2006 privind statutul. Nu s-a întâmplat nimic de atunci. Vreau să vă mai spun că sunt 12 decizii ale Curţii Constituţionale de mulţi ani, ultima sigur de acum doi ani de zile, care obligă la astfel de modificări ale Regulamentului Camerei. A venit mai aproape de acest moment şi Legea nr.373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene. Şi acestea trebuie incluse. Vreau să vă spun că se munceşte în cadrul comisiei de câteva luni bune pentru această modificare. În ultimele două luni, aproape trei luni, se lucrează într-o formulă mai amplă, împreună cu liderii partidelor politice reprezentate în Camera Deputaţilor. În momentul în care s-au decis lucrurile care pot fi modificate şi care au suportul consensului tuturor, acestea au fost cuprinse în acest proiect. Sigur că au participat unii în cadrul Comitetului sau echipei liderilor. Ulterior s-au schimbat. Unii membri din comisie au fost şi pe post de lideri la un moment dat, şi pe post de membru al comisiei. Unii n-au fost la început, au fost după aceea şi au respins prin propria voinţă tot ce au lucrat colegii lor din formaţiunea politică respinsă. În opinia mea, stimaţi colegi, este o urgenţă, este o necesitate să aducem regulamentul la zi. Riscăm să-l modificăm şi să-l aducem mai greu la zi decât însăşi Constituţia României. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Am să fac eu o precizare, după care vă supun la vot ceea ce au propus liderii. (Coboară la tribună.) Nu vreau să intru cu nimeni în polemică, nu acesta este gândul meu, dar sunt câteva chestiuni pe care o să le comentez în momentul în care vine acest regulament în plenul Camerei, şi atunci o să vă spun, cu date şi cu fapte prezentate de către preşedintele comisiei, domnul preşedinte Emacu, domnul deputat Emacu, a cărui probitate, şi onoare, şi seriozitate nu pot fi contestate de nimeni de când Domnia Sa este în Parlament, şi înainte, când a avut toate funcţiile pe care le-a avut şi demnităţile în statul român. Pe de altă parte, Biroul permanent şi subsemnatul am cerut personal ca în această sesiune parlamentară, începând cu 15 ianuarie, până la 1 martie să putem să facem acest regulament, ca urmare a criticii pe care presa şi toată lumea a sesizat-o. Regulamentul are foarte multe scăpări, puţine concordanţe cu deciziile Curţii Constituţionale, în multe momente ne certăm între noi, nu avem o oră a primului-ministru şi o oră a miniştrilor, suntem singurul Parlament din Europa, nu avem transpus în regulamentul nostru, ceea ce după 7 ani am reuşit să facem printr-o lege organică, raporturile dintre Parlament şi Guvern în materia afacerilor europene. Şi toate aceste chestiuni am zis că le facem, acceptate de toţi liderii grupurilor parlamentare pe cele trei puncte, în maximum câteva săptămâni. Din câteva săptămâni s-au transformat în câteva luni şi o să fim foarte serioşi, cum sunt şi alte instituţii fundamentale, mă refer la Senatul României care nu este în stare să facă nicio modificare. Am cerut Comitetului liderilor, pentru că întotdeauna regulamentul a fost făcut de către Comitetul liderilor... Liderii grupurilor politice parlamentare recomandă membrilor comisiilor care au această calitate de a fi buni profesionişti în fiecare comisie permanentă, în special în Comisia de regulament, unde fiecare grup parlamentar are un singur reprezentant. Asta înseamnă că toţi sunt egali. Eu nu cred că există o diferenţă între domnul deputat Tinel Gheorghe, fost lider al grupului parlamentar, şi domnul deputat Orban, liderul Grupului parlamentar al PNL. Eu cred că un vicelider şi un lider lucrează cu înţelepciune şi ştiu unii de ceilalţi ce fac. Mai ales că am văzut declaraţia domnului deputat Motreanu, vicepreşedintele comisiei, care a şi spus că domnul Orban la ultima stenogramă a Biroului permanent ştia în fiecare minut şi în fiecare secundă tot ce s-a întâmplat în acest Comitet al liderilor care a negociat şi, după aceea, în comisii. Este straniu pentru mine că nu putem să facem în două luni şi jumătate un consens între liderii grupurilor parlamentare. Nu vorbesc de ultimii 10 ani, că nu s-a vrut OK, când modificările se făceau doar la comisie, şi astăzi suferim. Chiar astăzi am avut o dezbatere, de ce nu putem să facem un apel nominal? Pentru că fostul preşedinte al comisiei, de la PDL, a modificat, cu majoritatea de atunci, conjuncturală, regulamentul. Doar aici, unde îl deranja. Şi uite că nu putem să facem un apel nominal. Problema este: avem voinţă politică sau nu avem? Problema este: ne legăm de ceva ce ne place nouă, să dăm bine la presă? Sau suntem capabili să transferăm o parte din atribuţiile Statutului în Regulamentul nostru, care este lege ordinară, şi să-i ascultăm pe toţi? Am citit Regulamentul. Când am văzut, în presă, că două articole au fost făcute copy-paste din Statut, bineînţeles că am verificat imediat cu Departamentul Legislativ, am avut o discuţie cu domnul Emacu, şi am aflat toată povestea aceasta. Dar mie mi se pare straniu ca un membru al comisiei să-i jignească pe ceilalţi membri ai comisiei şi să nu fie în stare în câteva ore, fiind un bun cunoscător al regulamentului... Pentru că nu trimiţi pe nimeni care nu este bun cunoscător al regulamentului acolo. Cu calm, cu calm, fiţi calm, fiţi calm, nu trebuie să fiţi nervos! Din punctul meu de vedere, cred că toate discuţiile pe care le facem aici ar trebui să le facem la dezbateri generale. Am văzut propuneri care sunt foarte bune, doi oameni să... doi colegi să vină să vorbească la dezbateri generale, în loc de unul, să fie mai mult de 5 minute, cum a stabilit Comitetul liderilor, am văzut chestiuni care sunt în acest moment fără un consens. Grupul parlamentar al UDMR a făcut câteva propuneri pe care eu le consider oportune. Nu m-ar deranja dacă într-o săptămână ceea ce nu aţi reuşit în 10 ani cei de la PDL şi PNL aţi reuşi să faceţi. Pe mine nu m-ar deranja. Singura problemă pe care o am - de credibilitate în faţa Comitetului liderilor - este că în fiecare săptămână cineva, în numele Grupului parlamentar al PNL, a cerut amânarea cu o săptămână. Săptămâna trecută s-a cerut amânarea, pentru că a venit scrisoarea din partea Procurorului General. Eu cred - iar dacă dumneavoastră sunteţi împotriva acestei chestiuni nu am nicio problemă - dar eu cred, ca preşedinte al Camerei, că atunci când facem o modificare la regulament trebuie să avem susţinerea tuturor instituţiilor cu care noi, în conformitate cu prevederile constituţionale, colaborăm. Procurorul General ne-a trimis în ultimii ani foarte multe cereri de ridicare a imunităţii. După aprobarea Codului penal şi Codului de procedură penală sunt multe chestiuni care nu sunt prevăzute în regulament, şi Comitetul liderilor, în consens, a stabilit că trebuie să le stabilim în Regulament, care sunt procedurile transparente şi predictibile ca să ieşim din Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Astăzi - pentru că vrem să avem o colaborare cu toate instituţiile statului - suntem acuzaţi. Acesta este atributul preşedintelui, să poată să-i întrebe pe toţi cei care sunt interesaţi ca acest regulament să fie transparent, predictibil şi să nu afecteze Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Pentru că noi nu avem o relaţie de subordonare sau de cooperare, cum are Comisia Europeană, cu Guvernul României. Şi atunci trebuie să găsim alt instrument. Eu cred că scrisoarea pe care am făcut-o Procurorului General este una bine-venită. Dacă domnul Orban a propus să scriem şi CSM-ului nu mă deranjează. Dar săptămâna trecută, pentru toţi colegii, vă spun că am amânat o săptămână, pentru a pune în concordanţă aceste chestiuni. Acum mai cerem o săptămână pentru alte chestiuni. Pentru mine nu este o problemă, dacă Comitetul liderilor... cad de comun acord. Dacă sunteţi de comun acord toţi liderii, aşa cum aţi fost de obicei, să mai staţi o săptămână, eu votez pentru. Singura problemă pe care o am este constanţa şi seriozitatea. Constanţa şi seriozitatea în a trimite la Comitetul liderilor şi la Comisia pentru regulament acele persoane care vorbesc în numele Grupului parlamentar al PNL, care găsesc rezultate în modificarea regulamentului care să fie pentru noi toţi. Nu pentru PSD-işti, nu pentru PNL-işti, nu pentru UDMR-işti. Eu sunt de acord fără nici o problemă. Aceasta este singura mea rugăminte. (Revine la prezidiu.) Îmi cer scuze că am vorbit un pic mai mult, dar aşa am propus, că prima dată supun la vot şi după aceea mergem pe procedură. Dacă aveţi ceva legat de vot? Dacă este legat de vot, atunci vă dau cuvântul, pe procedură. |
|
|
Vă mulţumesc. Vă solicit, domnule preşedinte, o pauză de două minute, ca să ne putem pune de acord, liderii grupurilor parlamentare. |
|
|
Sunt de acord cu dumneavoastră. O pauză de două minute. Rog liderii grupurilor parlamentare să se consulte. (Consultări.) |
|
|
S-a degajat o soluţie, domnule Neacşu, liderul Grupului majoritar. |
|
|
Da. Domnule preşedinte, s-a degajat soluţia că nu avem o soluţie. Aşa încât vă rog frumos să supuneţi la vot propunerile aşa cum au fost ele formulate. |
|
|
Bun. Eu nu pot să... Domnul deputat Orban. |
|
|
Domnule preşedinte, Vreau să ştiţi că punctul nostru de vedere la această întrunire a fost că suntem deschişi la orice discuţii, cu o singură excepţie, şi anume votul deschis la solicitările Justiţiei în plen, pe care de altfel îl avem ca şi suport pentru un proiect de lege. Aşa că noi nu putem să ne schimbăm punctul de vedere. Din cauza aceasta, PSD-ul nu a acceptat o săptămână de dezbateri. |
|
|
Păi dacă aveţi o iniţiativă legislativă o discutăm la iniţiativa legislativă, că aceea este lege organică, nu este lege ordinară. Domnul Marton Árpád. |
|
|
Dacă onor Partidul Naţional Liberal doreşte să ne trimită înapoi în China, în era comunistă, să ne rupă de structura euroatlantică, unde toate aceste voturi se dau secret, pentru că ţin de democraţie, şi poate la momentul când vom vota, aşa cum prevede regulamentul nostru, o să mai dau citire la nişte texte din nişte cărţi de explicare a Constituţiei României, poate îşi aduce aminte şi doamna preşedintă a acestui partid ce a învăţat sau... nu ştiu, ca să-şi mai aducă aminte ce înseamnă statul de drept şi un stat democratic, şi poate şi un partid liberal. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc foarte mult. Bun. Dragi colegi... Nu mai..., gata, vă rog frumos, nu a atacat pe nimeni, e un discurs... Domnul Orban, vă rog frumos, de ce vă place aşa de mult scandalul şi circul? Vă rog din suflet, domnul Árpád a avut o intervenţie, de ce vreţi... tot timpul aveţi nevoie să veniţi la microfon? |
|
|
Domnule preşedinte, În momentul în care se fac referiri grave la adresa Partidului Naţional Liberal de la tribuna acestui Parlament, sub pretextul intervenţiilor procedurale, îmi cer scuze, dar cred că am obligaţia să intervin şi să vorbesc. Şi vă spun doar atât. În situaţia în care ne găsim astăzi - gândiţi-vă la ce se întâmplă la Senat, gândiţi-vă la ce se întâmplă la Cameră - eu cred că este mai important dreptul cetăţeanului de a şti cum votează deputatul căruia i-a dat mandat de reprezentare, pentru a şti cine împiedică săvârşirea justiţiei şi cine împiedică lupta anticorupţie, decât să ne ascundem în spatele unui vot secret, în condiţiile în care eu cred că într-o situaţie de genul acesta trebuie asumat public, bărbăteşte, un punct de vedere. În ceea ce priveşte Partidul Naţional Liberal, îi readuc aminte colegului de la UDMR că am fost de 25 de ani oamenii care am susţinut democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului şi care am asigurat în mare parte, de multe ori cu opoziţia forţelor provenite din sistemul comunist, realizarea unei democraţii în România. |
|
|
Bun. Vă rog frumos, vă rog frumos, intrăm în nişte discuţii care nu au niciun sens, nu au nicio legătură cu parlamentarismul. Bun. Prima chestiune. PL-x-ul 200, nu? 200/2015, pe poziţia 8. Să înceapă votul. |
|
|
Mulţumesc foarte mult. O sută şaizeci... toată lumea a fost pentru, 163 de voturi pentru, 0 abţineri, 0 voturi împotrivă. A doua chestiune, propunerea pe care eu am făcut-o, retrimiterea la comisie timp de două ore, pentru a se pune în concordanţă cu decizia... deciziile Curţii Constituţionale, două articole, 3 articole care nu au legătură cu modificarea regulamentului, aşa cum a spus şi domnul preşedinte Emacu, sunt câteva erori pe care nu le putem vota noi în plen. Şi trebuie să fim corecţi, să punem exact ce scrie în decizia Curţii. Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele. Să înceapă votul. |
|
|
Bineînţeles, şi comisia să lucreze în paralel cu plenul. Dar o să rog frumos, membrii comisiei să se ducă acolo, o să-i rog frumos. 101 voturi pentru, 12 abţineri, 64 de voturi împotrivă. Propunerea a fost adoptată. Proiectul de modificare... Proiectul de Hotărâre de modificare şi completare a regulamentului se retrimite la comisie până la ora 14,00. Eu zic că este bine, că la 14,00 începem partea a doua a şedinţei de astăzi, astfel încât să facă modificările şi completările. Cu scuzele de rigoare, având în vedere acest vot, cealaltă propunere, cu amânarea o săptămână, care nu a avut consensul liderilor, nu mai poate fi supusă la vot. Intrăm în ordinea de zi. |


