Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.96/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 17 mai 2016

4. Proiectul de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat (PL-x 555/2015). (retrimis comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 555/2015

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

5. Bănuiesc că şi la PL-x 555, la fel, nu?

Staţi să-l trimitem la comisie. Să-l retrimitem în faţă.

22. PL-x 555/2015, pe poziţia 5.

Voturi pentru? Rog număraţi. Vă rog frumos să număraţi.

Deci avem 87 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 4.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi susţină votul? Nu sunt.

Deci cu o majoritate covârşitoare, PL-x 555 a ajuns pe poziţia 5.

Domnule lider al Grupului parlamentar UDMR Máté András, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În ultima săptămână au apărut în presă anumite informaţii incorecte cu privire la Legea avocaturii. Aceste informaţii probabil constituie temeiul pentru care unii solicită retrimiterea acestei iniţiative, a acestui proiect la comisie, dar să ştiţi despre ce este vorba măcar, că poate reuşesc să vă conving, în ciuda sarcinilor de partid date de anumiţi avocaţi, care consideră că statul de drept constă în posibilitatea organelor de cercetare penală să intercepteze convorbirea telefonică dintre avocat şi client, adică acel procuror să ştie strategia de apărare pentru acel inculpat sau suspect. Acest proiect de lege a fost pe site-ul Camerei o perioadă destul de lungă şi n-am văzut pe nimeni să spună că e vreo problemă.

Această posibilitate de a intercepta discuţia dintre avocat şi client a fost introdusă tot de un avocat, fost ministru al justiţiei, doamna Monica Macovei, dacă nu mă înşel. De atunci, mulţi colegi avocaţi îşi citesc convorbirile dintre client şi avocat. Aşa apărăm noi statul de drept? Şi mă întreb ce se va întâmpla dacă CEDO va condamna din nou România pe motiv că acea persoană, chiar dacă va fi condamnată, nu are posibilitatea la un proces echitabil, pentru că partea adversă, procurorul, va şti care e strategia de apărare.

2. Tot pe spaţiul public a apărut că este o superimunitate şi că nu pot fi consideraţi funcţionari publici. Păi vă dau un singur exemplu: dacă la cabinetul unui coleg lucrează cu contract de muncă un alt avocat şi acel avocat titular, cum se numeşte, va semna un contract sau orice alt act în favoarea vechiului coleg, în termenul de cinci ani, săvârşeşte infracţiunea de conflict de interese. Păi, de-asta a fost scos. De-acum încolo niciun notar şi niciun avocat nu va putea semna niciun act pentru o rudă până la gradul 2, pentru că săvârşeşte infracţiunea de conflict de interese.

A treia problemă care a apărut în spaţiul public şi este tot o dezinformare, adică avocatul să nu răspundă pentru sfaturile pe care le dă şi să nu să aibă obligaţia delaţiunii. Gândiţi-vă: dacă un client merge la un avocat şi va spune: "Domnule avocat am uitat să prind în contabilitate trei facturi", ce se întâmplă? Normal, avocatul va spune: "Domnule este evaziune fiscală şi pot fi tras la răspundere pentru evaziune fiscală, care este infracţiune".

Dar ştiţi ce se întâmplă acum? Avocatul are obligaţia de a merge şi de a depune sesizare penală împotriva propriului client, da, aşa se face un stat de drept în România.

Şi mai apare în spaţiul public încă ceva: să nu existe onorarii minime. Păi, v-aş ruga să vă uitaţi în legislaţia germană, există onorarii minime. Iar aceste modificări au fost adoptate de Congresul avocaţilor şi se solicită a fi adoptate de către Parlament, dar dacă vrem să facem un stat unde delaţiunea şi dreptul la apărare nu este respectat putem retrimite. Consecinţa este condamnarea României la CEDO, eventual, şi mă întreb acum, aşa, retoric, oare cine-şi mai permite, care ambasador, să spună Parlamentului României ce lege trebuie adoptată şi cum adoptată? Eu nu ştiu ca vreun ambasador al României să fi intervenit în actul legislativ şi să spună undeva ce act trebuie adoptat şi cum trebuie adoptat.

Păi, domnilor, eu cred că reprezint un stat suveran. Gândiţi-vă, dacă într-adevăr, reprezentăm cu toții un stat suveran sau ascultăm ce spun alţii şi atunci mă gândesc, oare, într-adevăr, putem lua decizii aici, în Parlament, sau mai bine împachetăm şi mergem cu toţii acasă?

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

Dragi colegi,

Vă reiterez propunerea Grupului parlamentar al PNL de a fi retrimisă la comisie. Termen? Trei săptămâni.

Mulţumesc.

Data trecută a stat patru săptămâni pentru aceleaşi amendamente care n-au fost schimbate, ca să ştiţi că istoria e aceeaşi.

Cine este pentru? Rog liderii să numere. 103 voturi pentru.

Abţineri? 4 abţineri.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exprime votul? Nu sunt.

Aş putea să spun şi eu ceva de la microfon fără să fiu interpretat sau nu?

Am înţeles. Mulţumesc.

Domnul lider al Grupului parlamentar social democrat, domnul deputat Pâslaru, vă rog frumos, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule preşedinte, vă mulţumesc.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Vă propun introducerea pe ordinea de zi, întrucât raportul este făcut, a PL-x 614/2005 care se numeşte reducerea stagiului minim de cotizare în minerit.

Am consultat şi liderii celorlalte grupuri parlamentare şi v-aş propune, dacă suntem de acord să introducem pe ordinea de zi, să o introducem pe poziţia 6.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Pe ce poziţie este acum?

Dar unde este?

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Nu este pe ordinea de zi. Vreau să-l introducem pe ordinea de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Numai dacă aveţi acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare şi dacă se află pe suplimentară.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Da, domnule preşedinte, este acordul tuturor liderilor grupurilor parlamentare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Eu mă uit la domnul Maté şi m-a întrebat la ce? Am înţeles.

Deci liderii grupurilor parlamentare, pauză trei minute pentru a vă consulta.

Vă rog frumos veniţi până la prezidiu să vă consultaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule preşedinte, i-am...

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă ascult. Staţi liniştit, nu fiţi nervos că l-am văzut pe domnul Maté.

Invitaţi-l şi pe domnul Ganţ sau pe domnul Zisopol, din partea UNPR, ALDE. Cine reprezintă ALDE?

(Pauză de consultări.)

Deci rămâne cum am stabilit. Cum scrie la Regulament?

Domnule Pâslaru, a doua cerere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Da, domnule preşedinte, vă mulţumesc, încă liderul grupului parlamentar. Vă rog să supuneţi votului poziţia 24, PL-x 75/2016, să o aducem pe poziţia 6. PL-x 75/2016 - Propunere legislativă pentru modificarea alineatului (5) din Legea nr. 263.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Cum? Nu, nu. Pe poziţia... Păi, 4 şi 5 au dispărut. Pe poziţia 4, dacă vreţi.

Poziţia 4 a fost retrimisă la comisie.

Poziţia 5 a fost retrimisă la comisie.

Poziţia 4 de astăzi este Pl-x 52. Deci, înaintea lui. Pe 4. Da?

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Domnule preşedinte,

Puneţi aşa cum vrea şi colegul nostru de la PNL. Puneţi-o pe 6 sau pe 7. Pe poziţia 6 puneţi-o.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Dar de ce nu lăsaţi pe colegul dumneavoastră de la PNL să vorbească dacă dumneavoastră nu puteţi să ne explicaţi?

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Lasă că vorbim noi. Deci, noi vă solicităm poziţia 6, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Poziţia 6. Da?

Deci asta înseamnă după...deci, la prima Cameră sesizată, da?

Bun.

Pl-x 75/2016 pe poziţia 6 de pe poziţia 24.

Voturi pentru? Rog secretarii să numere. 121 de voturi pentru.

Abţineri? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Deputaţi prezenţi care nu doresc să-şi exercite votul? Nu.

Unanimitate.

Şi rămâne pe poziţia 6, da? Domnule Pâslaru, rămâne pe poziţia 6. Domnule lider, rămâne pe poziţia 6.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Da.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Perfect.