|
Domnul Vasile Cîtea: Propunerea legislativă este în fond ordonanţa de urgenţă care vizează materia detaşării lucrătorilor, în sensul în care această detaşare se realizează de angajatorii români pe teritoriul altor state din Uniunea Europeană. În situaţia în care nu există în legislaţia naţională o reglementare care să acopere această problemă, în situaţiile de acest gen întâlnite, aplicându-se cu prioritate regulile detaşării din Codul muncii, ca fiind cea mai apropiată instituţie de drept de problema discutată. S-a mai discutat în această sesiune parlamentară, de la tribuna Parlamentului României, şi Propunerea legislativă care a avut ca obiect munca prin agenţi de muncă temporară, în sensul transpunerii în legislaţia naţională a dispoziţiilor Directivei 2008/104 a Comunităţii Europene. Ordonanţa aduce cu sine explicaţii suplimentare şi redefinirea noţiunii de salariat detaşat pe teritoriul României, salariat detaşat de pe teritoriul României, cheltuielile generate de detaşare, noţiunile de salariu minim sau indemnizaţie specifică detaşării. În situaţia specială a salariaţilor detaşaţi de pe teritoriul României, se precizează, mai exact, o serie de noţiuni pentru care dreptul european oferă o foarte mare atenţie, ca de exemplu: durata maximă a perioadei de muncă şi durata minimă a repausului periodic, durata minimă a concediilor anuale plătite, salariul minim, inclusiv compensarea sau plata muncii suplimentare, condiţiile de punere la dispoziţie a salariilor, sănătatea şi securitatea în muncă, măsuri de protecţie socială pentru femeile însărcinate care muncesc, egalitatea de tratament între bărbaţi şi femei, precum şi alte dispoziţii în materie de nediscriminare şi combatere a discriminării pe motiv de sex. Prezenta propunere legislativă reclamă urgenţa aplicării, deoarece în dreptul actual, prevederile legislative care emit efecte juridice au creat numeroase stări de confuzie şi imposibilitate de aplicare. Comisia raportoare a întocmit, în unanimitate, un raport pozitiv. Ţinând cont de toate cele precizate, Grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota propunerea legislativă. Mulţumesc.
|