|
Domnul Vasile Varga: Mulţumesc, domnule preşedinte. Într-adevăr, Comisia juridică a fost sesizată pentru reexaminarea în fond a acestei legi. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative. Consiliul Legislativ a avizat, în 28 noiembrie 2017, printr-un aviz favorabil. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a Camerei Deputaţilor, de asemenea, a aprobat un raport de adoptare tot pe 4 decembrie 2017, cu trei amendamente admise. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din ziua de 11 decembrie 2017. Senatul a adoptat pe 18 decembrie 2017 această propunere. Preşedintele României a transmis Camerei Deputaţilor o cerere de reexaminare a legii, formulată în temeiul prevederilor art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicată, prin această cerere de reexaminare solicitându-se reanalizarea legii transmise la promulgare, "sub aspectul oportunităţii acesteia întrucât, pe de o parte, interesul public general nu justifică o asemenea reglementare, fiind afectate standardele de integritate, iar pe de altă parte, este pusă în discuţie respectarea angajamentelor asumate de România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene". Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au reexaminat această lege în şedinţa din 27 martie 2018. Membrii comisiei prezenţi la dezbateri au reexaminat prevederile a căror reanalizare s-a solicitat în cererea de reexaminare şi au hotărât, cu majoritate de voturi, mai puţin 8 voturi, să respingă solicitările formulate de Preşedintele României în cererea de reexaminare, întrucât acestea sunt contrare prevederilor pct. 37 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 619/2016. Pe cale de consecinţă, membrii Comisiei juridice au hotărât să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a Legii pentru completarea Legii nr. 176/2010, în forma adoptată iniţial de Parlament.
|